Archive for the ‘raţiune şi simţire’ Category

h1

Karl Jenkins – Lament (Stabat Mater album)

Februarie 25, 2017

Extraordinar de profund, melodios, complet, complex.. bun de interpretat. Există o eliberare în a cânta așa ceva.

Feeling all the grief and sorrow
we live life with shadows in our
hearts and minds,
with tears that wait to fall when
sorrow in the world is more than
we can truly bear.
We hear the cries of children,
we see death cast shadows on
their hearts and minds,
as mothers in their grief stand
crying, weeping, weeping, crying,
crying, weeping, weeping for this
world.

On our bed of thorns such sorrow
must surely end, our tears can
wash away the sins of the world,
no more crying, weeping, weeping,
crying, crying, weeping, weeping
in this world, this world.

h1

Despre dezbinări

Februarie 25, 2017

A avea același inamic nu înseamnă că suntem prieteni și că luptăm pentru același război. Doar că avem o mică bătălie împreună, de conjunctură, dar idealurile noastre sunt cu totul altele.

Ceea ce ne unește temporar în dispreț ne va dezbina rapid în următorul moment când se va termina această mică bătălie. Pentru că țelul nu e un țel comun, fiecare își urmărește propriul interes. Iar când oamenii înțeleg asta, târziu de obicei, după ce au dezbinat ce au putut, revenirea nu se mai face și prin cuvinte ca să repare, ci ca o ploaie inexistentă de genul: se face că plouă.

Bine spunea cine spunea că istoria ne învață că nu învățăm nimic din istorie. Ea ne învață. Doar că noi nu învățăm din ea. O știm ca pe apă, cu date și evenimente, dar habar nu avem s-o citim. Tot ce vedem a mai fost. Tot ce va fi am mai văzut de asemenea. Doar că în alte culori. Nu e chiar atât de greu să ne dăm seama. Dacă încercăm să nu ne înălțăm statui imaginare pe piedestale de carton.

h1

Conlocuirea cu prostia

Iulie 5, 2016

Eu cred că orice om este (și) prost. Pe lângă alte lucruri care este. Indiferent cât de inteligent sau înțelept ar fi în majoritatea celorlalte aspecte. E prost în altele, doar că nu-și dă seama el (și atunci crede că e cunoscător omni-), ci alții care sunt mai inspirați în exact domeniile acelea.

Nu cred că trebuie să fugim cu orice preț de prostie, e ca și cum am fugi de noi înșine, de adevărații noi înșine care suntem; și poate de asta ne e teamă: să ne descoperim propria prostie și să ne vedem nevoiți să recunoaștem față de noi că nu suntem chiar atât de perfecți cum ne plăcea să ne închipuim că suntem; și e dificil să vezi că oglinda nu te arată perfect. Ne e teamă să ne descoperim ridicoli, dar nu cred că putem scăpa de asta. Însă tocmai asta este una dintre frumusețile omului: să iubească un alt prost și să fie iubit în ciuda prostiei lui.

Cred că trebuie să conlocuim cu prostia (să ne-o asumăm și pe a noastră, să o acceptăm și pe a altora), la fel cum conlocuim cu răutatea din noi – fiecare o avem – pentru că, dacă o negăm, s-ar putea să pățim la fel cum pățim cu răutatea. O ascundem sub preș ca și cum n-ar exista, dar ea nu dispare, ci se adună în tăcere tot mai mult până dă pe dinafară în proporții mult mai mari decât ne-am fi imaginat despre noi că am fi capabili să găzduim, transformându-ne în niște mici monștri. Mă gândesc..

h1

De ce e Greu să ai elevi (1)

Noiembrie 11, 2015

 

Elevul E. cu deficiențe din a 4-a – despre care v-am povestit deja – trase scaunul de sub R. zilele trecute. R. e un elev foarte deștept, toate temele îi sunt gândite, făcute cu conștiinciozitate, prinde corecturile rapid, nu deranjează pe nimeni, dar îi și vine greu să interacționeze, mai ales cu temperamentele debordante care îmi pare că îl sperie, copleșesc. Acum când E. trase scaunul de sub el pe neașteptate, R. nu căzu de tot, că se redresă repede, dar începu să plângă. M-am prins că nu e prima dată când se întâmplă ceva asemănător și elevii mi-au confirmat.

Dincolo de consolările și încurajările pe care i le-am dat – că e băiat deștept, să nu uite niciodată și să nu se lase copleșit de nebuniile ăstuilalt, care are și așa probleme – îmi era teribil de ciudă că există asemenea sensibilități care provoacă atâta durere. Care nu-mi sunt străine, dar pe care – văzându-le la alții, mai ales copii – aș vrea să le șterg de pe fața pământului.

Aș vrea să-l ajut să fie mai imun, mai sigur de el și atunci când nu suntem noi, adulții, în zonă..

h1

Suflete

Octombrie 17, 2015
  • Vine toamna, măi, cred că îmi convine mai mult pe vreme de toamnă.
  • De ce, seamănă cu tine cumva?
  • Mda, așa mi se pare, nu tre să fac eforturi de adaptare.
  • Eu am început să n-o suport că mă deprimă. Și de ce zici că seamănă cu tine?
  • Că e melancolică.
  • Chiar prea melancolică, dar nu știu dacă îți și face bine.
  • Așa zici?
  • Aham.
  • Și de unde știi?
  • Hmmm, intuiesc să zicem.
  • Așaa, hai să vedem.
  • Păi… poate că acum ai alege altfel anumite lucruri, dar simți tot mai puternic ca nu ai cum să te întorci. Poate că au fost oameni în jurul tău care ți-au spus că drumul tău nu e acela pe care vrei să-l alegi, dar atunci era prea devreme să îți dai seama, iar acum… Nu stiu… ceva de genul ăsta?

Nu auzi niciun răspuns din partea lui. Își sorbi gura de suc din pahar și își ridică repede privirea spre el în căutarea răspunsului. Ochii i se umpluseră de lacrimi; le ținea pentru el, nu le împărțea cu nimeni, însă erau vizibile. Din păcate, nimerise. Dar cât de mult își dorea acum să fi ratat citirea. O durea din cale afară suferința lui și și expunerea. Deși poate nu era decât o comuniune care îi putea face bine. O luaseră și pe ea lacrimile și stătură așa tăcuți câteva clipe, zărindu-se și evitându-se la răstimpuri.

h1

Interior

Aprilie 3, 2014

– Ăla care a scris cartea aia… ești tu, nu?

– Ăă, da, dar cum ți-ai dat seama? Era atât de evident?

– Păi pentru mine era. Citindu-te așa mult înainte, parcă aș fi intrat la tine în casă. Și, odată ce am intrat în cartea asta, ți-am recunoscut tablourile de pe pereți. Nu puteai fi decât tu.

h1

Linii vorbitoare

Martie 12, 2014
dan perjovski

dan perjovski

Cum ar arăta gândurile formulate cu oleacă de structură și creativitate?

Un alt fel de artă. Dan Perjovski.

creta5 creta8 helsinki6 helsinki8 japan3 japan6 japan9 japan10 kosovo1 kosovo3 tallin7

 

PS: le-am furat de la http://www.perjovschi.ro/

h1

micul artist

Februarie 13, 2014

«Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiți despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat însemnate. Nu vă întreabă niciodată: ”Ce sunet are glasul lui? Ce jocuri îi plac mai mult? Face el colecție de fluturi?”. Ci întreabă: Câți ani are? Câți frați are? Câte kilograme cântărește? Cât câștigă tatăl lui?”. Numai atunci cred ei că îl cunosc. Dacă le spuneți oamenilor mari: ”Am văzut o casă frumoasă, din cărămizi trandafirii, cu mușcate la ferestre și cu porumbel pe acoperiș”…, ei nu sunt în stare să-și închipuie cum arată o asemenea casă.»

(Antoine de Saint-ExuperyMicul prinț)

**

«Cred că aş face totul la fel, pentru că structura mea de mare naivitate, care de multe ori a fost lovită pe nedrept, nu se poate schimba. E firea mea.

Nu mă văd prudent. Nu mă văd calculând meschin. Am fost întotdeauna un om echilibrat şi tot pe drumul ăsta aş merge.»

(Dan Puric)

h1

la sf…anţ

August 23, 2013

Dacă ar fi să mai încep o dată blogăreala asta chinuitoare? I-aş lua pe toţi cu dumneavoastră.

h1

definiții exacte și precise

Martie 13, 2013

E drept, nu e prima dată pe blog. E drept, nu mă pot sătura să-l aud. Dacă I-am spune toate astea lui Dumnezeu, cât de minunat ar fi? You are all my reasons and reason. Tu mă naști, Tu mă transformi, Tu mă iubești. Eu?

**

„What truly is logic? Who decides reason? My quest has taken me to the physical, the metaphysical, the delusional, and back. I have made the most important discovery of my career – the most important discovery of my life. It is only in the mysterious equations of love that any logic or reasons can be found. I am only here tonight because of you. You are the only reason I am. You are all my reasons. Thank you.” (John Nash – A Beautiful Mind)

 

h1

gândul constatator al zilei

Decembrie 11, 2012

Tu trebuie să fii pentru cei ce sunt, numai ei pot primi. Și da.

h1

Limpede

Decembrie 5, 2012

”… limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.” (Antoine de Saint-Exupery, Micul Prinț)

**

miez, s.n. = […] 2. Fig., Partea esențială, fondul unei probleme; semnificație, tâlc. ◊ Loc. adj. Cu miez = cu tâlc, substanțial.

**

Există întrebările acelea: dacă ar fi să naufragiezi pe o insulă pustie, ce ai lua cu tine?
Aș lua niște file de realitate cu miez văzut cu inima.

**

h1

3 for 1

Septembrie 10, 2012

Belief over misery
I’ve seen the enemy
And I won’t go back
Back to how it was
And I’ve got my heart set
On what happens next
I’ve got my eyes wide
And it’s not over yet
We are miracles
And we’re not alone

(Switchfoot – This Is Home)
***

Earth crushed me, fame brushed me
The streets hushed me as life touched me
Time placed me, events dazed me
Love saved me now and again

(A-HA – Time and Again)

***

And dreams of
Para-para-paradise
Para-para-paradise
Para-para-paradise
Oh oh oh oh oh oh-oh-oh
She’d dream of
Para-para-paradise
Para-para-paradise
Para-para-paradise
Oh oh oh oh oh oh-oh-oh-oh

La-la-la-la-la-la-la
La-la-la-la-la-la-la-la-la-la
And so lying underneath those stormy skies
She’d say, „oh, ohohohoh I know the sun must set to rise”
(Coldplay – Paradise)

h1

Unele continuități

August 25, 2012

Mi s-a povestit că pe la vreo 3 ani, când mă plimbam cu mama cu de mână prin centru, m-am oprit la un moment dat în fața unei biserici și am cerut rapid:
– Acolo?
Și, fără să mai aștept vreo încuviințare, nefiind nici împiedicată, am înaintat pe drumulețul din curte ce ducea spre ușă.

Aceasta este intrarea cu pricina.
*

Holy Spirit

*

Și acum mă simt fascinată de ea; e una dintre preferate; se pare că există unele atașamente care nu se schimbă și nu se satură. Cred că mare parte din ceea ce mă atrăgea atunci și continuă să o facă și acum e tocmai acel drum înverzit prin curte. Apoi, faptul că porțile sunt întotdeauna deschise (așa ar trebui să fie bisericile, nu?). O invitație să intri să te rogi. Niciodată nu mi s-a întâmplat să intru și să nu fie sau să nu vină cineva să se roage în timpul șederii mele acolo. Iar sentimentul e mereu unul de liniște (și la propriu, și la figurat), de profunzime, de primire, de prezență invizibilă de neînlocuit.

în curte


spate

interior 1

interior 2

fațadă ziua.

fațadă seara.

h1

I Mine Øjne

Iunie 30, 2012

– Ok, dar știi că eu am obiceiul să mă îmbrac în verde.
– Așa și?
– Și nu-ți place verde, mi-ai tot spus.
– Așa și?
– O să te indispună.
– Așa crezi tu? Eu nu. Eu cred că mă voi îndrăgosti de verde.
– Aha! Hahahahahhaha! Absolut.
– Nu crezi?
– Nici nu contează dacă o cred. Sună atât de frumos, ca o melodie aproape, încât îmi ajunge deocamdată.
– O să-mi cumpăr stilouri verzi și foi de hârtie de un verde deschis, și perdele verzi și…
– Hahahahahahhha!
– Nu imediat, dar cu timpul. Ca o melodie zici?
– Exact.

––

I Mine Øjne

Guderne skal vide, vi har kaldt hinanden lidt af hvert.
Med et temperament som dit og mit, kan det nogle gange være svært
Jeg går mod mit barndomshjem ned ad gaden, som jeg kender så godt.
Engang var det hele verden, pludselig virker alting så småt.
Og selvom vi har skændtes og skabt os,
Dumme ting har bragt os langt fra hinanden, yeah.
Og vi kan blive ved med at kæmpe og nogle gange glemme det,
Men ved du inderst inde at
Hey, du kan se dybt i mine øjne
Selvom jeg ikke siger det ofte nok
Du kan se, at jeg altid står lige her til mit hjerte siger stop.
Mennesker kommer og går, men du vil altid være midt i mit liv.
Jeg vil elske dig for evigt og hvis du nogensinde var i tvivl
Ja, så ved du-uh-uh
Så ved du det ihvertfald nu
Ja så ved du-uh-uh
Så ved du det ihvertfald nu, Uh.
Vi har travlt til hver dag og lever vidt forskellige liv
Og der kan gå flere uger, hvor jeg glemmer at ringe eller at skrive
Men, nu hvor vi er samlet her, er det som om der ikke er gået en dag
Jeg ved, at lige meget hvor jeg ender henne
Vil du altid tage mig tilbage
Og selvom vi har skændtes og skabt os,
Dumme ting vi har bragt os lang fra hinanden, yeah
Og vi kan blive ved med at kæmpe
Og nogle gange glemme det, men ved du inderst inde at
Hey, du kan se det dybt i mine øjne
Selvom jeg ikk’ siger det ofte nok
Du kan se, at jeg altid står lige her til mit hjerte siger stop
Mennesker kommer og går, men du vil altid være midt i mit liv
Jeg vil elske dig for evigt, og hvis du nogensinde var i tvivl
Ja, så ved du(Ja så ved du-uh, Ja så ved du-uh)
Så ved du det ihvertfald nu
Ja, så ved du(Ja så ved du-uh, Ja så ved du-uh)
Så ved du det ihvertfald nu
Glem alt det jeg sagde til dig. Det var bare ord

Og lige meget hvor i verden du er, så er det der jeg bor
Ser du, verden er så stor at det så nemt at fare vild
Men når jeg ser på dig, ja så finder jeg vejen hjem igen
Du kan se det dybt i mine øjne, selvom jeg ikk’ siger det ofte nok
Du kan se at jeg altid står lige her til mit hjerte siger stop(Til det siger stop)
Mennesker kommer og går, men du vil altid være midt i mit liv
Jeg vil elske dig forevigt og hvis du nogensinde var i tvivl
Ja, så ved du(Ja så ved du-uh, Ja så ved du-uh)
Så ved du det ihvertfald nu
Ja, så ved du(Ja så ved du-uh, Ja så ved du-uh)
Så ved du det ihvertfald nu
Så ved du det ihvertfald nu
Så ved du det ihvertfald nu
Du kan se det dybt i mine øjne, selvom jeg ikk’ siger det ofte nok
Du kan se at jeg altid står lige her til mit hjerte siger stop

h1

CTP despre Bruxelles

Iunie 29, 2012

Cristian Tudor Popescu la Gândul LIVE, despre scandalul Ponta-Băsescu. O apariție de Bono (care îl prinde foarte bine, după moi) și un punct de vedere echilibrat, aș zice.

Diferențe de opinii?

h1

Voia care (nu) e

Aprilie 30, 2012

Dumnezeule sfînt, îndură-Te spre noi, Te rugăm!
Închinarea mea să-Ţi fie plăcută şi de bun miros înaintea Ta. Piciorul meu să se plece smerit înaintea sfinţeniei Tale, iar genunchiul meu să se coboare degrabă în pămînt înaintea cuvintelor Tale lăsate pentru noi şi cele pe care ni le şopteşti atunci cînd Te ascultăm. Căci Tu vorbeşti; urechea noastră e cea care se închide în prezenţa Ta şi fuge departe de ea, temîndu-se să facă după poruncile Tale. Însă poruncile Tale sunt bune, noi suntem nelegiuiţii care nu căutăm îndeajuns voia Ta pentru că voia Ta e atît de deosebită de planurile noastre. Voia noastră capătă importanţă prea mare în ochii noştri, de aceea Te rugăm să ne faci iubitori ai voii Tale, căutători ai cuvintelor Tale şi înfăptuitori sinceri ai poruncii Tale! Supune, Te rugăm, voia noastră voii Tale şi îndrăgosteşte-ne de Tine pînă dincolo de noi, dincolo de puterile noastre! Căci noi suntem slabi şi căutători de sine. Smereşte-ne Tu în faţa Ta şi Te rugăm iubeşte-ne totuşi aşa neascultători şi nevrednici cum ne ştii, dar zdrobeşte-ne blînd voia pînă cînd voia Ta va fi singura pe care o vom iubi şi dori.

h1

În pictură 2/3

Aprilie 13, 2012
Image

Balage Balogh - Jesus crucified on the Mount of Olives (2005)

Image

Jan Brueghel the Younger - The Crucifixion on Mount Calvary

Image

Philips Wouwerman - A View of Mount Calvary with the Crucifixion, 1652

h1

În sculptură 3/3

Aprilie 8, 2012
Image

Jacob Epstein - Hand of the Risen Christ

Image

Jesus Sculpture - Familia Sagrada, Barcelona

h1

În sculptură 1/3

Aprilie 5, 2012
Image

1. Cina cea de taină - detaliu, Biserica Familia Sagrada

Image

3. Lepădarea lui Petru, Biserica Familia Sagrada

Image

2. Sărutul lui Iuda, Biserica Familia Sagrada

h1

Antipoezie pentru nehoți

Februarie 21, 2012

Să dormi cu sentimentele deschise
uite adevărata relaxare
Să nu-ți fie teamă că vin hoții
și rămâi cu interioarele răvășite.

Ușa ce dă înspre vocea ta
e deschisă mereu
De fapt, am scos-o cu totul din toc
ca sunetul să nu se întoarcă înapoi
dacă-mi povestești noaptea în somn
Nu poți fi hoț în propria casă
Iar ce ai fura ai primi înzecit și așa.

Cuvintele
ca necuvintele tale
ocrotesc de intemperiile iraționale
posibile.
Chiar și tăcând,
mulțimea rămâne mută
de momentul în care alegi să taci
ca un sacrificiu suprem de imagine
străin de obicei, complet străin
între pământeni.

h1

Survival course

Ianuarie 18, 2012

Complete the conversation using the items in brackets in either Past Simple or Present Perfect.

Tibor, a sales manager, is planning to send his staff on a team-building survival course.

Tibor: Right now (1) …… you all ….. (get) my email yesterday about the training course?

Fydor: Er, yes, (2) ….. (be) it a joke?

Tibor: I certainly (3) …… (not mean) it to be a joke, Fydor. No, I (4) …….. (notice) recently that we need to work as a team more. Last year’s interpersonal skills course obviously (5) …… (not be) as successful as I (6) …… (hope), and so I (7) ……. (now decide) to send you all on a management survival course.

Fydor: At the Death or Glory Training Camp.

Tibor: That’s right. (8) …….. you ……. (hear) of it?

Fydor: No.

Eva: Erm, you (9) ……. (say) in your e-mail, Tibor, that you won’t be coming on the course with us yourself. Is that right?

Tibor: Er, unfortunately, yes. Obviously, I (10) ….. (want) to join you, but I’m going to be much too busy, I’m afraid. For one thing, I still (11) …… (not do) the quarterly sales figures.

Ivan: Tibor, why (12) ….. (not tell) us about this at the departmental meeting last week?

Tibor: Well, I (13) ….. (not make up) my mind until today. But I, er, (14) ….. (think) it would bring us all together.

Fydor: It (15) …… (already bring) us all together. None of us wants to go!

Tibor: Now, look, Fydor, don’t be so negative. Wait until you (16) ….. (have) a chance to think about it. I (17) …… even ….. (show) you the course brochure yet. Anyway, do the rest of you think?

Eva: I think it’s the most ridiculous thing you (18) ….. (ever ask) us to do. And, God knows, the interpersonal skills training (19) …. (be) bad enough. I am not being dumped on a freezing hillside by some sadistic ex-commando, stripped to my underwear and told to find my way back to civilisation with a fruit knife, a chocolate bar and a ball of string!

h1

A tough choice

Ianuarie 16, 2012

În cursul de engleză pe care-l predau am dat peste un text-exercițiu care mi s-a părut demn de a rămâne pentru poterioritate. Care variante sunt corecte? Merită să vă riscați. E mai ușor după o primă lectură de conturare a ansamblului.

„Apparently, there was this guy working for a financial services company in the City. Anyway, it (a) was being / had been a really tough year, so he (b) decided / was deciding to take a nice long holiday. He (c) just cleared / was just clearing his desk, when he (d) suddenly remembered / had suddenly remembered what (e) was happening / had happened the last time he (f) was / was being off work. He (g) was coming / had come back to an inbox containing hundreds of e-mails. So this time he (h) came up / had come up with a bright idea to prevent it happening again.

What he (i) did / was doing was this: he (j) set / had set his computer to automatically send a message to anyone e-mailing him, telling them that he (k) was / had been in the Caribbean for two weeks and not to e-mail him again till he (l) got / was getting back. Then, just as he (m) was leaving / had left the office, he (n) thought / was thinking he would e-mail his best friend and tell him all about his plans.

Unfortunately, his best friend, who (o) was going / had gone on holiday the day before, (p) was setting up / had set up his computer in exactly the same way. So the two PCs (q) proceeded / were proceeding to e-mail each other every few seconds for the whole fortnight, while these two guys (r) were enjoying / had enjoyed themselves on holiday, totally unaware. I (s) heard / had heard that so many messages (t) were finally building up / had finally built up on the company’s server, that it (u) crashed / was crashing, costing the firm millions! True story. Austin in accounts told me.”

h1

Un punct comun

Ianuarie 15, 2012

”… mi-am spus că e probabil ceva în destinul meu care mă împinge să jignesc, fără să vreau, tocmai oamenii pe care îi admir și-i iubesc mai mult.” (Mircea Eliade – Memorii)

Nu e vorba de vreun destin singular, cred că toți suntem în oala sfârâitoare a pașilor care se grăbesc spre rănire, cu vrere sau fără. Toți suntem damnați să producem suferință sau să o suportăm; oricât fugim de ea, oricât ne-am proteja, ne urmărește ca o pedeapsă a mărului din Grădină. Suntem damnați să vedem în apropiații noștri durerea pe care am apăsat-o chiar noi, s-o simțim, să n-o putem îndura, să ne răstim la Timp și apoi, văzând că e inutil, la noi înșine.

Și, dacă măcar un colț al inimii ne este frânt de efectul pe care l-am creat, dacă seninul nostru se sparge măcar pe o infime de suprafață, poate că nu e totul piedut. Dacă ne mai întoarcem capul după ce am tropăit în baltă pentru a vedea pe cine am împroșcat cu apă murdară și ne chircim măcar puțin sub durerea regretului, nu e chiar totul pierdut.

Abia de aici încolo putem începe să ne căim cu adevărat.

h1

Pro-teste contra-teste

Ianuarie 15, 2012

Eu cred că ceea ce caută românii în stradă acum nu e figura lui Arafat. Nu cred că au impresia că l-au găsit pe ”Eroul necunoscut” înstatuit în diferite parcuri și inimi. Chiar dacă de la drama lui și a sănătății a pornit avalanșa. Eu cred că ceea ce caută românii acum în străzi e mintea de pe urmă.

Nu cred că se gândesc ce consecințe nefaste pot fi dacă protestează decât dacă nu protestează nici acum. S-au trezit târziu. Ne-am trezit târziu. Neam trezit târziu. (Deși e incorect să mă includ între cei care protestează fără să fiu acolo.) Rămâne de văzut dacă nu prea târziu.

Tu ce crezi?

h1

Modul paradoxal de a fi

Decembrie 22, 2011

Frica de Domnul e începutul înțelepciunii. Este smerirea adevărată și bucuria deplină. Frica de Domnul nu este anxietate. După cum nici frica de oameni nu e începutul înțelepciunii.

h1

NuMele, DaTale

Decembrie 10, 2011

Prin blogosferă se cere să te prezinți, să-ți dai numele real. Și întreg! Că în cazul multora nici nu e verificabil, ce contează? Dar noi suntem făcuți din alt aluat. Nu noi, românii, că nu suntem atât de diferiți de restul populației de pe glob, cel puțin nu la episodul acesta, ci oamenii în general. Nouă ne place să ne găsim nume unii altora, să inventăm porecle, mai ales în mediul neoficial.

Buba începe de mic, din familie. ”Mama” și ”tata” nu sunt nume, dar fiecare copil e învățat să-și cheme părinții astfel, iar asta nu e un lucru rău. Problema răsare de după copac dacă îi strigă pe numele lor; lumea intră la bănuieli și ridică din sprâncene: ”nu-i maică-sa adevărată”, ”o fi înfiat” și alte gânduri numai și nuami pozitive. Frații și surorile primesc și ei terminații dintre cele mai năstrușnice la nume și, din unele observații, în final rămân strigați numai după terminații ca în Ionuțu – Uțu etc.

Colegilor și vecinilor le găsim porecle, cu ei suntem mai puțin îngăduitori. De obicei, le hiperbolizăm defectele și calitățile astfel încât să iasă ceva comic. Pentru ceilalți, dacă se poate. Purtătorul nu e nevoie să-și dea cu părerea, el oricum va accepta tot ce i se dă pentru că nu contează dacă refuză.

Cu cei mai dragi suntem cel mai creativi, găsim nume de animale, de insecte, de flori, de legume, cărora le adăugăm tot felul de sufixe. Rezultatul e întotdeauna ceva mai mic, nu mai mare. Ce e mic e considerat drăguț și inofensiv. Personal, nu cred că am primit nume care să nu mă încânte.

Nu același lucu se întâmplă cu adversarii. Îi putem vedea la televizor și nu numai. Funny, își iau tot nume de animale, dar niciodată transformarea – dacă se aplică – nu dă un rezultat mai mic, ci întotdeauna mai mare. Deci mare înseamnă rău. Altfel, se poate și fără sufixe, unele animale au un nume destul de dizgrațios ca să transmită ceea ce trebuie fără adăugiri: ”Porcii ăștia, iar ne-au luat curentul!”.

Mă întreb cum ne va chema Dumnezeu, pe ce nume ne va striga. S-ar putea să avem și nume de care nu suntem conștienți, dar la auzul cărora, să tresărim pentru că știm că numai despre noi poate fi vorba… Who knows?

h1

Alergare(a)

August 28, 2011

Domnul Dumnezeul meu, judecăţile Tale sunt bune şi drepte asupra mea. Ele îmi sunt ca o mângâiere, ca un untdelemn peste cap. Dacă nu le găsesc înţeles, la Tine alerg ca să îmi spui din nou că nu contează, că sunt în siguranţă în mâinile Tale, că Tu îmi vei arăta adevăratul înţeles mai târziu. La Tine alerg doar ca să-mi spui iar că sunt a Ta, că îmi cunoşti de mult numărul firelor mele de păr şi că nu este pietricică pe care s-o calc şi Tu să nu o fi văzut dinainte.

Nu merit bunătatea Ta. Nu te rog să-mi faci dreptate, căci ceea ce ar fi drept să primesc nu aş putea duce. Drept eşti doar Tu după măsura pe care o hotărăşti. De aceea cer doar iertarea şi îngăduinţa Ta, puterea să primesc orice judecată, amintindu-mi mereu că orice judecată a Ta îmi este un bine.

h1

The road to grad – Darul lui Humboldt

August 19, 2011

“La fel se întâmplase în primăvara trecută, când mă aflam cu Renata în tren spre Chartres şi ea îmi atrăsese atenţia asupra peisajului: „Uite ce frumos e aici!”. Am privit şi, da, într-adevăr era frumos. Dar o singură privire mi-a fost de-ajuns. În felul ăsta economiseşti o grămadă de timp. Întrebarea este însă ce-ai de gând să faci cu minutele câştigate prin asemenea economii.”

Charles Citrine, personajul principal al romanului Darul lui Humboldt (1975, premiată cu Pulitzer în 1976) şi – după mulţi – imaginea autorului însuşi, e o fiinţă care fascinează. Nu de la prima vedere, ci în timp. Fascinează prin îmbinarea de inteligenţă şi sensibilitate, bunătate a sufletului. Este o provocare, deşi nu dă semne că ar fi creştin.

Din anumite puncte de vedere (pragmatice, bunăoară, aşa cum era America anilor 30 şi mai încolo), ar putea fi caracterizat ca excesiv de credul, un naiv în toată regula, deşi om în toată firea, când ar trebui să aibă parte de stabilitate financiară, familială; un om care ştie multe despre nimic, după cum spunea chiar el: „Ştiam tot ce se cuvenea să ştiu şi nimic din ce-ar fi trebuit într-adevăr să ştiu.”

Scriitor, îl are ca mentor pe Fleischer von Humboldt, un poet de succes în cădere, cu viaţă dezordonată şi reacţii imprevizibile. Când Citrine devine faimos în urma popularităţii unei piese de teatru, Von Trenck, Humboldt e cuprins de invidie, implicându-l în diverse scandaluri. Romanul începe cu moartea în dizgraţie a lui Humboldt, ceea ce declanşează în Citrine un lung şir de meditaţii pe tot parcursul romanului. Humboldt fusese cel care la un moment dat în trecut îi propusese lui Citrine să devină fraţi, schimbând între ei nişte cecuri în alb în semn de încredere acordată. Tot Humboldt urma să fie cel care va încasa pe acel cec tot câştigul lui Citrine de pe urma piesei Von Trenck.

Însă dispariţia lui Humboldt îl face pe Citrine să îşi amintească momentele importante ale prieteniei lor şi să le preţuiască, în ciuda ultimilor ani dezechilibraţi de nebunie trăiţi de Humboldt. Refuză să-i facă rău în publicaţiile vremii, deşi I se cer informaţii picante despre el. La fel face şi cu ceilalţi prieteni şi cunoscuţi, cu fosta soţie, cu prezenta prietenă; nu le poate refuza favoruri, se dă în măsura în care poate, deşi se ruinează; împrumută sume uriaşe de bani, girează pentru persoane care nu-şi plătesc datoriile. Nu cedează psihic. Cel mai afectat e la despărţirile de iubita sa, Renata, şi în ziua în care e hărţuit de către un wannabe mafiot.

Şi cel mai mult îl preocupă sensul existenţei, legătura dintre conştiinţă şi somn, problema plictisului şi tot felul de subiecte care îi depăşesc pe majoritatea interlocutorilor lui, interlocutori care, însă, îi recunosc inteligenţa.

Şi, ca un fel de returnare a pierderilor suferite şi a întâlnirii în armonie dincolo de moarte, Humboldt îi lasă lui Citrine prin testament schiţa unui scenariu de film pe care să-l scrie şi cu care să aibă parte de câştig. Undeva în nebunia şi agresivitatea lui Humboldt, mai rămăsese prietenia şi dragostea, la care ajungem şi rămânem atât de greu şi la ideea căreia Citrine nu renunţase.

Unul dintre personaje spune despre Citrine la un moment dat: “Ai un caracter foarte bizar, dar există în tine o anumită… nu ştiu cum s-o numesc… o anumită demnitate. Dacă tu-i spui suflet şi eu îi spun psyche, ai probabil raţiunea ta. Tu ai suflet, Charles. Ceea ce-i un lucru uimitor astăzi la un om.”

h1

Protejat: Jurnal. Ceva incorigibil.

Iulie 16, 2011

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

h1

Dia-man-tule

Iulie 10, 2011

Dia-man-tule, zboară mai jos, şi pe lângă trecători, să pot zări măcar colţul razei pe care o reverşi pe pământ după ce te-ai înfruptat din El. Zăboveşte o vreme pe alei ca şi cum nu ţi-ai aduce aminte că ai o călătorie îndelungată înainte ca să am timp să uit de timp şi să mă minunez de îngemănarea dintre Lumina Lui cu a ta.

%d blogeri au apreciat asta: