Archive for the ‘un love’ Category

h1

Malena

august 3, 2018

Am văzut filmul acesta. Pe alocuri cam dur. Dar un film emoționant. Cam la fel de emoționant ca acest clip.

O iubire necondiționată ce are curajul să vadă (când toți ceilalți aleg să fie orbi) și să spună adevărul atunci când trebuie pentru a salva ceea ce este mai important. Ceea ce este mai important pentru cel iubit.

Reclame
h1

Emoția Manchester by the Sea

iulie 25, 2018

manchester-by-the-sea.jpg

Manchester by the Sea e un film aparent monoton, însă, curios, nu e o monotonie pe care să o remarci, e mai degrabă un film care parcurge timpul fără grabă, creând tensiune în pauzele dintre evenimente. O tensiune care, încercând să completeze puzzle-ul (încă nespus al) acțiunii, se amplifică mereu în spațiile libere pentru a provoca mici explozii emoționale în timpul interacțiunilor dintre personaje.

Ciudat cum atmosfera pare mai degrabă una britanică (nu doar din cauza titlului) decât americană, o atmosferă reținută, de temperatură scăzută cu reacții puțin întârziate, mai mult manifestate în surdină sau în suflet, sugerate.

Lee Chandler mutat în Boston, este anunțat că fratele său a murit subit în urma unei insuficiențe cardiace, iar el este numit tutore fiului lui de 16 ani. Treptat, aflăm că Lee a avut soție (Randi) și 3 copii (interesant felul în care ne sunt introduși în scenă, rând pe rând, crescându-ne mirarea cu privire la absența lor de acum, la diferența trecut-prezent) și vedem că exista o legătură afectuoasă puternică între membrii familiei. Vedem și că Lee pierde șirul băuturilor atunci când îi vin prietenii în vizită.

Ceea ce nu știm este unde și de ce nu mai e împreună cu familia sa, observăm doar că anunțarea fostei sale soții cu privire la moartea fratelui său, Joe, este lăsată în seama unui prieten de familie. Știm, însă, că Lee nu este deloc încântat să fie tutore al nepotului său, Patrick, în ciuda faptului că cei doi ne sunt înfățișați în diverse amintiri din trecut ca fiind foarte apropiați. Avocatul își exprimă regretul față de Lee cu privire la experiențele neplăcute prin care a trebuit să treacă (cu fiecare pas devenim tot mai curioși și mai nelămuriți), dar îl încurajează să preia custodia lui Patrick.

Aflăm pe parcurs ceea ce se întâmplase. Într-o noapte, Lee plecase la magazin după ce mai pusese niște lemne pe foc pentru a se încălzi mai bine și camera copiilor, însă, pe când se întoarce, casa e în flăcări, soția îi este salvată, dar copiii nu. Niciunul din cei 3. E chemat să dea declarație la poliție, nu este condamnat (spre surprinderea sa), dar viața pe care o trăiește în libertate după acest moment nu este deloc o viață liberă, ci haotică sufletește, paralizată, apăsată, timorată, agitată. Se desparte de soție, însă aflăm doar mai târziu felul în care s-a produs despărțirea dintre ei.

Mutându-se din nou în vechiul Manchester-by-the-Sea pentru a sta împreună cu Patrick, unde trebuie să intre în rolul de tată pentru un adolescent care pare să dorească mai degrabă un valet decât un părinte (este și o vârstă dificilă și este și o perioadă dificilă fără tată), se întâlnește din întâmplare pe stradă cu Randi, fosta sa soție, o clipă care îi „electrocutează” pe amândoi. Aș zice că dialogul dintre ei este momentul cel mai puternic din film, în care telespectatorul poate auzi și cuvintele nerostite, dar gândite de ei. După ani buni de la tragedia care îi desparte și îi unește în aceeași măsură, Randi pare nerăbdătoare să repare dialogul dintre ei, rupt dureros de învinovățiri pe care i le adresase lui Lee după incident. Lee pare să fi avut mare nevoie să audă toate acestea din partea ei (chiar de atunci), e șocat, țintuit locului, împovărat și ușurat de declarația de iubire pe care i-o face Randi acum, când regretă că a ajutat la decăderea lui psihică după eveniment; reacția lui de reținere (dar și de consum interior extrem) pare să transmită un sentiment amestecat de incapacitatea de a-și uita vina, de a se considera vrednic de a fi iertat și, în același timp, de dorința de a se simți iertat. Dorință care nu ajunge să se realizeze în primul rând din cauză că el nu își dă voie. Dialogul dintre ei pare să concentreze aproape toată emoția, frustrarea, iubirea și ura din întregul film.

Chiar dacă aici telespectatorul începe să creadă că se poate produce o revenire, o vindecare, o eliberare, ea nu are loc. Dimpotrivă, Lee cade într-o tristețe mai mare după întâlnirea lor, e ca reîntâlnirea unui vis important care nu se poate împlini și doare la fiecare amintire.

O altă dezamăgire e și faptul că Lee renunță până la urmă să îi fie tutore lui Patrick, și preferă să fie adoptat de prietenul lor de familie, însă între cei doi se produce o apropiere și finalul filmului anunță o continuare a relației lor. Nu în calitate de tată adoptiv – fiu, dar măcar în calitate de unchi-nevrednic-dar-iubitor – nepot. Acest refuz de a fi părinte drept cadou după ce fusese părinte biologic și dăduse greș se datorează probabil neputinței de a-și uita și ierta vina, plusat într-o oarecare măsură și de privirile acuzatoare ale foștilor concitadini care îi cunosc tot trecutul. În Manchester redevine același părinte incapabil dar îi are aproape (poate prea aproape) pe toți cei importanți, iar în Boston nimeni nu îl cunoaște, și nici nu îl iubește.

Am fost curioasă să aflu de la ce au pornit producătorii când au gândit scenariul așa. Complet ne-hollywoodian. Dorința de a arăta viața mai aproape de realitatea în care ea chiar se desfășoară. Fără schimbări subite și dramatice de atitudine, fără falsuri. Oamenii uneori sunt atât de afectați de ceea ce li se întâmplă, încât nu întotdeauna finalul este ca de basm. A fost o dezamăgire din punct de vedere al deznodămintelor, dar cred că au reușit să creeze un film puternic, să transmită emoții reale și puternice. Să le sugereze foarte bine acolo unde nu le-au transmis fățiș.

Vă las două dintre momentele cele mai emoționante din film (pentru mine):

Momentul în care declară la poliție incidentul și reacția sa când află că nu este arestat:

Și întâlnirea cu Randi:

Ar mai fi câteva, vă mai spun doar unul dintre ele. La un moment dat, Lee adoarme pe canapea și visează că fetele sale îi spun că arde casa, îi repetă tot mai tare până când Lee se trezește brusc în fum venit din bucătărie: pusese pe foc mâncare pentru nepotul său și adormise. O scenă ce ar putea fi privită (și) ca o mângâiere: copiii săi din lumea cealaltă îl salvează în viața aceasta.

Sunt curioasă de impresiile voastre cu privire la el. Ulterior am aflat și de premiile pe care le-a luat.

h1

Lost. Desplats.

iulie 3, 2018

What about this one?

UPDATE:

and this one:

h1

Caption

iunie 29, 2018

Cum vi se pare, ce vă inspiră, ce gânduri, ce stări? A ce vă seamănă, a ce nu vă seamănă, în ce momente ați vrea să o auzi dacă v-ați dori să o reauziți? 🙂

h1

italiană, de iegziemplu

iunie 29, 2018

Dacă aveți vreo recomandare de carte (fizică sau ebook), site sau/și dicționar online pentru învățarea limbii italiene (sau chiar de lectură mai ușoară), îmi folosește. Vă mulțam de pe acuma. 🙂 Când îl lovește pe om pasiunea, tră să facă șeva.

Grazie.

h1

Dincolo de fortărețe

aprilie 8, 2018

Spun că m-am lovit
De o creangă
Într-o seară
Colțuroasă.
Aiurea, așa-i.

Dar mult mai aiurea
Să te știu cu gândul
Învăluit
Tot asupra ta,
Surd la mine
adică.
Spui că ești saturat
De sinele tău
Și totuși în jur îi zidești
Fortăreață
Să nu vadă pe altcineva
Cum râde
Cum suspină
Cum visează
Cum dormitează
Cu un zâmbet discret
Pe față.
Astea le vezi
Doar dacă ieși
Dintre zidurile
Costale.

h1

Ave verum

aprilie 1, 2018

Paște fericit celor care sărbătoresc acum!

Și o piesă extrem de dragă mie:

Ave, verum
corpus, natum
de Maria Virgine,
Vere passum immolatum
in Cruce pro homine,
Cujus latus perforatum
fluxit aqua et sanguine,
Esto nobis praegustatum
in mortis examine.
Ave, verum
corpus, natum
de Maria Virgine,
Ave, verum
Vere passum immolatum
in Cruce pro homine,
Cujus latus perforatum
fluxit aqua et sanguine,
Esto nobis praegustatum
in mortis examine.
Iesu dulcis, Iesu pie,
Fili Mariae.
Amen
Amen
Amen

 

h1

exercițiu personal :)

decembrie 10, 2017
h1

Inamicul universal

decembrie 9, 2017

Confesiune. Ura e o caracatiță cu multe tentacule. Unul să te prindă, ești înhățat întreg. Inclusiv oglinda devine un inamic pentru că „te trezești” că urăști și ceea ce apare în ea. Stă cu tine la masă, te urmărește pe stradă, în aerul pe care îl inspiri, în răgazul în care vrei inutil să te relaxezi.

h1

Răspuns

noiembrie 20, 2017

Am intrat în casa Ta să-mi potolesc dezordinea, răscoala. Ce este bun în inima mea? Și totuși mi-ai trimis o rază de soare prin sticlele ușii fix în locul în care mă așezasem; fix peste locul în care mi se odihnea fața înaintea Ta. Mi-am întors privirea să văd o frântură caldă din Tine. Era acolo puternică și continuă și am rămas până dispăru în apus.
Parcă aș fi câștigat-o eu cu vreo dibăcie a mea? Parcă mi-ar fi revenit în mod corect la vreo împărțeală cinstită? Parcă mi s-ar fi cuvenit în urma neprihănirii pe care n-o pot atinge? Atât că ai vrut să mă mângâi într-o îmbrățișare în locul în care Te-am căutat și Te-am găsit..

h1

Intermitențe

martie 21, 2017

Fericirea
Nu este atunci
Când.

Ea vine
Cu
Intermitențe.

Ne dă mai multe
Ocazii
S-o întâlnim.
Dar tocmai atunci
Clipim
Din cauza
Unor false nefericiri,
Unor nefericiri
Induse
– Cum preferă
Omul
Să fie mai degrabă
Erou
Decât pământean
Pentru a primi
Mai mult –
Și n-o mai vedem
Când trece.

Fericirea
Gravitează
În jurul nostru
Și noi umblăm
Cu pleoapele
Trase.

h1

Karl Jenkins – Lament (Stabat Mater album)

februarie 25, 2017

Extraordinar de profund, melodios, complet, complex.. bun de interpretat. Există o eliberare în a cânta așa ceva.

Feeling all the grief and sorrow
we live life with shadows in our
hearts and minds,
with tears that wait to fall when
sorrow in the world is more than
we can truly bear.
We hear the cries of children,
we see death cast shadows on
their hearts and minds,
as mothers in their grief stand
crying, weeping, weeping, crying,
crying, weeping, weeping for this
world.

On our bed of thorns such sorrow
must surely end, our tears can
wash away the sins of the world,
no more crying, weeping, weeping,
crying, crying, weeping, weeping
in this world, this world.

h1

O bucată de soare

decembrie 5, 2016

Mai știi?
Ne-am întâlnit
Acu o emisferă
Jumătate,
Ziua.
Era un soare
Întreg
Deasupra cuvintelor
Noastre
Și nici noi
Nu mai știam
Când are să vină
Luna.
Drept e că nici
Nu ne păsa prea mult
Căci lumina lui
Ne era destul de lungă
Să ne țină
Și noaptea.
Era întreagă
Ca tine.
Nu-i mai lipsea nimic,
Nici măcar un sfert
De lună.

boat-sea-sunset-painting-background

h1

Lebădă

august 19, 2016

Erau frumoase toate, erau atât de multe. Lumea le arunca mâncare, așa că se apropiau cu îndrăzneală de vaporașul nostru. Apucau rapid tot ce primeau pe apă. Una dintre ele veni atât de aproape de noi, încât mai că ne atingea. O clipă ne-am deplasat împreună cu aceeași viteză, una lângă cealaltă, după care am văzut-o rămânând în urmă. Tot mai în urmă, tot mai departe. Dintr-odată mi se părea că mă despărțeam, de fapt, de tine, nu de lebădă. Se făcea că te lăsam pe tine în urmă, nu pe ea, și am simțit brusc un nod în gât. Ciudat. Însă în clipa următoare trebuia să-mi ascund ochii ca să nu trebuiască apoi să dau explicații cum de o lebădă mă emoționează atât.

stratford upon avon, august

stratford upon avon, august

 

 

h1

A fi erou

august 18, 2016

A fi erou. Nu cred că erou e doar cel care moare în război, nu cred că e doar primul care termină cursa. Cel mai bine pregătit, cel mai eficient, cel mai rapid, cel mai viteaz, cel care primește cele mai multe laude pentru rezultatele obținute, cel care are succes.

Eu cred că erou e acela care se zbate să-și trăiască viața așa cum e bine, deși simte că e imposibil; cel care încearcă să facă voia lui Dumnezeu, chiar dacă falimentează de multe ori. Cel care își dorește să fie bun, deși nu-i iese pe cât ar dori, cel ce regretă că nu e mai sfânt, dar își dorește cu tot sufletul. Cel care se roagă, iar în rugăciuni cere mai multe bucurii pentru ceilalți, iar pentru el mai multă iubire de El. Cel care îi încurajează pe ceilalți să meargă înainte, să aibă încredere; cel care vede bogăția sufletească din ceilalți, nu micimea; cel care își dorește să facă din ceilalți niște învingători, fără să se teamă că ar pierde el însuși ceva. Acesta este un erou pentru mine.

Omule ”obișnuit”, ești un erou.

h1

Undeva în lume

iulie 15, 2016

13708408_1774441259457453_8392089617689152041_o

h1

Drama și voința lui ‘Will’

iulie 3, 2016

Un băiat își pierde mama (numele lui e Will; probabil nu întâmplător e Will; will înseamnă voință). Pentru că nu era destul, tatăl simte că nu poate face față situației și îl dă temporar în grijă unui orfelinat. După 3 ani, revine să-l ia pe băiat și să locuiască împreună. Are pregătită pentru el 2 bilete + o călătorie la ceva ce știe că i-ar plăcea foarte mult: finala din Liga Campionilor dintre Liverpool și AC Milan. Numai ce și-a regăsit tatăl că îl pierde și pe el, murind brusc din cauza unei hemoragii cerebrale. Rămas singur pe lume, își pierde speranța. Nici biletele la meci nu le mai are pentru că surorile din orfelinat consideră că e spre binele lui să nu plece, neavând cine să-l însoțească.

Însă colegii lui îl stârnesc să își ”fure” biletele (sigur că nu le-ar primi la cerere) de la sora ce le ținea și să fugă noaptea spre Istanbul, unde avea să se țină finala campionatului. Să ajungă să-și îndeplinească măcar un vis dacă toate celelalte se făcuseră praf. Îi plănuiesc drumul, îl învață să se orienteze și îi facilitează ieșirea… și acoperirea în fața ”inamicilor” adulți care, a doua zi, urmau să fie pe urmele lui.

Prinde un tir spre Paris, însă, odată ajuns la Paris, lângă Notre Dame, îi sunt furați toți banii, iar portofelul aruncat în Senna. Avea în portofel o comoară poate chiar mai valoroasă, de care avea nevoie și în lipsa banilor din interior. O fotografie cu părinții făcută în urmă cu câțiva ani chiar acolo, în fața catedralei Notre Dame. Pierderea inclusiv a fotografiei e ca o pierdere a identității, a reperelor. Acum e chiar singur, chiar pe cont propriu.

Ajunge să mănânce la masa lui Zukic – un fost fotbalist, pe care Will pare să-l recunoască de la televizor, căci Will reține cu lux de amănunte ce ține de fotbal – care are și el o dramă în istoria personală și din cauza căreia renunțase la sport. Când aduse mingi de fotbal copiilor din satul său natal (undeva în Bosnia), unul dintre copii a bătut mingea mai departe decât ar fi trebuit, ajungând pe un teren minat. Copilul moare în explozie, iar el – nereușind să-și ierte moartea sa și tragedia provocată părinților ce îi erau vecini – renunță cu totul la fotbal. Așa că se întâlnesc un fiu cu părinți morți și un adult care ”a omorât” fiul altora. Ce va fi mai departe merită văzut. 🙂 Aici vizionarea cu subtitrare.

Și trailerul de degustare:

h1

A fi vatman.

iunie 24, 2016

Fază drăguță în tramvai.
Pe traseul ultimei stații de tramvai spre casă, vatmanul oprește la semafor și iese din tramvai. Rumoare. Unde dă fuga omul ista, în mijlocul drumului..
Și se îndreaptă spre o doamnă mai în vârstă, strigând:
– Szia, mama!!!
Se îmbrățișează și vorbesc. Trece culoarea verde a tramvaiului, vine roșu. Se întoarce pe următorul verde înapoi în tramvai, dar încă îi face cu mâna doamnei, ea la fel, până dispare din câmpul vizual.
O întârziere deloc deranjantă, dimpotrivă energizantă.

h1

Vedere

iunie 9, 2016

Ca să vezi…
Ți-am luat ochiul
Ca pe o gaură a cheii
Mi-a apărut un univers
Mare mic prin el.
Universul tău.
În care existai
Nestingherit.
O frântură de creație
O bucată de lume
O felie de glob
Pe care mi-am apropiat-o
Am făcut zoom.
Vezi?
Ca să vezi.
Ca să mă vezi.

h1

Banalul surprins

iunie 5, 2016

Nu eu l-am pictat pe ăsta, ci o anume Mary Shepard, dar mi-a plăcut. Ceva vechi, uitat de lume, reînviat prin acuarelă în acest mod.

Dedicație tuturor cărora le place măcar un element din tablou.

Am luat imaginea de aici.

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

h1

Învierea din Risen

aprilie 27, 2016

Nu mă gândeam că mai pot vedea un film atât de neîndoios-creștin ca Risen. Așa fictiv cum e. Rareori pot participa atât de complet la emoțiile unui film. În Risen se întâmplă un lucru ce ar putea avea impact (sau am putea spera să aibă impact). Pornește din punctul necredinței și al indiferenței – adică punctul în care ne aflăm majoritatea oamenilor – și ajunge să pună sub semnul întrebării atât adevărul cunoscut până atunci, cât și indiferența cu privire la el. Un roman care începe să se îndoiască de ceea ce știe cu siguranță; un roman care se apropie de zeul Marte, dar se roagă – cu jumătate de gură – Dumnezeului în care cred ucenicii și așteaptă o revelație.

Ceea ce ne poate da de gândit, dincolo de revelația Adevărului suprem – revelația persoanei lui Isus înviat pe care îl vede cu ochii lui în mijlocul ucenicilor pe care îi catalogase nebuni cu o zi înainte – există încă o revelație. Cea care vine să infirme ceea ce credem că știm deja cu siguranță, cea care vine să ne demonstreze că am greșit. Momentul în care Clavius dă cu ochii de Isus, se întâlnește și cu Dumnezeu însuși, și se întâlnește și cu el însuși, cel care greșise înainte și cu care îi era teamă să se confrunte.

Momentul în care apare Isus e un moment cheie. În sine neutru cumva. El poate să îl transforme pe Clavius sau îl poate înțepeni și mai tare în necredința lui. Din fericire, este cu totul copleșit de ceea ce descoperă; înseamnă că omul chiar căuta adevărul, nu căuta doar să aibă el dreptate, așa cum procedăm de obicei noi atunci când ne apucăm să săpăm. Ceea ce vedem în ochii lui Clavius e și bucurie, și durere, iar acea durere arată cât de sinceră e căutarea lui, regretul că nu a cunoscut până atunci ceea ce ar fi trebuit – în opinia lui – să fi știut, apăsarea imensității care a ”dat peste el”. Momentul acela cuprinde tot filmul, ESTE cumva filmul însuși, te traversează de sus până jos ca privitor, ți se oprește în stomac ca o empatie totală și te ajută să te vezi și pe tine și să te întrebi de câte ori reacționezi așa la revelațiile lui Dumnezeu, la adevărurile cu privire la tine pe care ți le descoperă, la bucuria spre care te invită să vii. Dacă ai curajul să recunoști față de tine că ai greșit.

Filmul ăsta este o speranță uriașă, una interminabilă. Nu e doar un moment, este o viață nouă începută într-un moment. Și vorbesc cu atâta entuziasm pentru că, chiar dacă filmul are hibe, nici nu-mi vine să le caut. 🙂

Paști luminate, revelatorii și pline de pace în suflet și speranță!

h1

Pentru că ești deja fericit, dar ai uitat

aprilie 21, 2016

Pentru că toți avem nevoie:

Lucruri care ne fac fericiți.

h1

Pink Floyd Actualizat

martie 12, 2016

The post war dream a lui Pink Floyd

”Maggie, what have we done?”
Acum am putea zice ”Merkel, what have we done?”

h1

Everyday life – Rahner

februarie 8, 2016

<<Rahner offers common human experiences to help us ‘dig … out from under the rubbish of everyday experience’ (Karl Rahner, ‘Experiencing the Spirit’, in The Practice of Faith, 83) real life occurrences of grace, such as accepting with hope the experience of utter loneliness; forgiving with no expectation of the other’s gratitude or even of feeling good about one’s selflessness; being utterly faithful to the depths of one’s conscience, even when taken as a fool; praying, even when it feels useless; maintaining faith, hope and love, even when there are no apparent reasons for so doing; experiencing bitterly the great gulf between what we desire from life and what it actually gives us; and silently hoping in the face of death (Rahner, ‘Experiencing the Spirit’, 81.). God is experienced, in Rahner’s view, most clearly and intensely,

„… where the graspable contours of our everyday realities break and dissolve; where failures of such realities are experienced; when lights which illuminate the tiny islands of our everyday life go out.” (Rahner, ‘Experiencing the Spirit’, 81.)

And Rahner prefers negative experiences to joyful ones because:

„… wherever space is really left by parting, by death, by renunciation, by apparent emptiness, provided the emptiness that cannot remain such is not filled by the world, or activity, or chatter, or the deadly grief of the world—there God is.” (Rahner, Biblical Homilies, 77.) >>

citat în articolul: THE MYSTICAL THEOLOGY OF KARL RAHNER Harvey D. Egan)

h1

Moment

noiembrie 18, 2015
h1

De ce merită să ai elevi (7) 

noiembrie 2, 2015

Ieri a fost un moment unic (bine ar fi să fie și repetabil, mă tem să fac pronosticuri). Elevul cu deficiențe (mai mult psihice/ comportamentale decât cognitive) E., cu care nu am reușit să mă înțeleg nici (tot) anul trecut, nici anul ăsta până acum și care îmi spune din când în când că urăște engleza a avut ieri o revelație plăcută.
Se pare că i-a plăcut de minune cântecul pe care l-am ales ieri. Vorbim despre cineva care nu-și face nicio temă, nu scrie lecția în clasă, nu e atent etc. Și după ce am terminat de mult cântecul, în timpul orei, el încă o fredona.. Nu-mi venea să cred și încă mă mai minunez. Probabil și din cauză că îl simt pe el ca un eșec (al meu). frown emoticon
Asta e piesa:

h1

De ce merită să ai elevi (6)

noiembrie 2, 2015

De obicei, am la ore un burete roșu rotund (e nas de clovn, de fapt) pe care îl vâr pe un creion sau pix și zicem că e microfon la cântecele. Azi nu-l aveam la mine. Cred că l-am uitat într-una dintre școlile la care mă perind. Ce să faci, bătrânețile!

Și cutez să intru la mămăruțele de azi fără microfon. Mă justific eu, crezând că scap ieftin:
– Azi nu am microfonul cel roșu, o să ne descurcăm fără el, dar o să-l aduc data viitoare, cred că l-am uitat la altă școală.
Prea multă sinceritate, ce e în capul meu, oare?
– Da’ de ce n-ați cumpărat altul?
Aoleo, de ce n-am cumpărat altul, poftim dacă mi-au trebuit explicațiuni; să vedem deci cât de rapid pot produce un răspuns care să nu trezească vulcanul.
– Aa, nu am luat altul, cum să iau, că doar mă așteaptă microfonul meu la cealaltă școală și mâine mă duc să-l iau; iar apoi o să am două, ce să fac eu cu două apoi? Microfonul meu mă așteaptă acolo să-l iau, strigă după mine.
Buun, să vedem cum merge mai departe.
– Azi vom avea alt microfon, unul verde, ia uitați! Vă place culoarea verde?
Ce-o fi fost în capul meu din nou să mă risc? Totuși, majoritatea a încuviințat, spre ușurarea mea.
– Dar ăsta nu e microfon, e pix!
Vai de mine, mă vor da pe mâna poliției pentru fals în declarații, ce mă fac.
– Sigur că e pix și nu microfon, dar noi spunem că e microfon, că e interesant.
– Dar nici ăla roșu nu e microfon, e nas de clovn.
Oh, cineva să mă salveze, unde e ușa aia…
– Sigur că nu e microfon, dar seamănă foarte bine cu un microfon la forma pe care o are și noi zicem că e microfonul nostru.
Consemnez că am scăpat cu viață și fără amendă! Ba chiar au colaborat frumos.

h1

De ce merită să ai elevi (5)

noiembrie 2, 2015

Azi, A. din clasa I era cu mâna pe burtică.
– Ce e, A.? Te doare burta, stomacul?
Încuviințează din cap.
Încep să-i fac investigația urgentă de amator, dacă a mâncat înainte de a veni la școală – bineînțeles că nu – dacă a băut. Are la el apă? Tot câte puțin. Voiam să-l lămuresc să mănânce puțin, dar nu am reușit (la orele mele, îi las de obicei să bea, iar ei știu asta, nu mă gândeam că ar avea rețineri să mănânce dacă îi dau undă verde).
L-am lăsat să stea blând fără să-l presez cu ora. Era destul de abătut tot timpul. La un moment dat, văd că stă cu lacrimile în ochi. Deja nu mai puteam, mi se înmuiau picioarele.
– Ce-i, A., cine te-o supărat?
Dă din cap că nu. Îi mângâi capul aproape de mine:
– Din cauza stomacului?
Încuviințează din nou din cap, dar de spus îmi spune:
– Da’ e mai bine acuma, e mai bine.

Nu știu, un sentiment de neputință, mi se părea că am ratat ceva. Voiam să fi făcut ceva care să rezolve treaba..

h1

De ce merită să ai elevi (4)

noiembrie 2, 2015

La finalul orei de azi, mi-a spus un elev maghiar cu deficiente:
– Tetszik az angol tanar no.
– Si mie imi place de tine! 🙂

h1

De ce merită să ai elevi (3)

noiembrie 2, 2015

Ce am primit azi din partea elevului A din clasa I, despre care v-am spus deja.

12039731_10206558686399458_5155211512108077073_n

h1

De ce merită să ai elevi (2)

noiembrie 2, 2015

M din clasa I. Nu intru bine in clasa, ca il observ cu lacrimile in ochi gata sa inceapa plansul. Ma indrept spre el sa vad care-i soparla.
– Ce-i, M, ti-ai uitat ceva acasa?
Da din cap ca nu. Mai incerc o data, doara, doara.
– Te doare ceva?
Da din cap ca nu din nou. Atunci imi amintesc ca facuse la fel in prima zi de scoala cand intrase in clasa, asa ca mai insist.
– Mai vrei vacanta, M?
In sfarsit raspuns afirmativ. Asta era baiul. Ce bine il inteleg, pacat ca nu ii pot tine companie.
– Sa stii ca si eu mai vreau vacanta. S-a terminat prea repede si pentru mine. Dar stii ce putem face? Putem astepta impreuna urmatoarea vacanta care vine peste o luna. Da, da, mai avem o vacanta iar atunci, una mai scurta, dar este, o asteptam impreuna, ce zici?
Obiectiv atins, ii trecu nevoia de plans. Cel putin temporar. O sa-l mai urmaresc pe viitor sa vad cum il mai pot distrage de la programul asta departe de parinti, de lumea asta a adultilor care fac ceea ce trebuie, prea putin ceea ce vor.

h1

Un adânc de suflet. U2.

mai 9, 2015

U2 – Sometimes You Can’t Make It On Your Own.

Despre relația dintre Bono și tatăl lui. Filmat în Operă. Of course, right? Faceți-mi plăcerea să urmăriți și versurile, să vedeți mai bine reflectarea emoțiilor. Merită.

”This is a tribute to Bono’s father Bob Hewson who died in 2001. Bono sang it for the first time at his father’s funeral; it reflects on their tense relationship until just before his death, when Bono claims they became closer than ever before.
[…]
Bono’s father enjoyed Opera music and used to sing as a hobby. This explains the line, „You are the reason the Opera is in me.” (thanks, Chris – Kingston, Other)

Bono: „His whole thing was, Don’t dream – to dream is to be disappointed. That was really what I think was his advice to me. He didn’t speak it in those words, but that’s what he meant, and of course that’s really a recipe for megalomania isn’t it? I mean I was only ever interested in big ideas, and not so much dreaming but putting dreams into action, doing the things that you have in your head has become an important thing for me. The song was dedicated to him and it’s a portrait of him – he was a great singer, a tenor, a working class Dublin guy who listened to the opera and conducted the stereo with my mother’s knitting needles. He just loved Opera, so in the song, I hit one of those big tenor notes that he would have loved so much. I think he would have loved it, I hope so.”

 

Tough, you think you’ve got the stuff
You’re telling me and anyone
You’re hard enough

You don’t have to put up a fight
You don’t have to always be right
Let me take some of the punches
For you tonight

Listen to me now
I need to let you know
You don’t have to go it alone

And it’s you when I look in the mirror
And it’s you when I don’t pick up the phone
Sometimes you can’t make it on your own

We fight all the time
You and I that’s alright
We’re the same soul

I don’t need, I don’t need to hear you say
That if we weren’t so alike
You’d like me a whole lot more

Listen to me now
I need to let you know
You don’t have to go it alone

And it’s you when I look in the mirror
And it’s you when I don’t pick up the phone
Sometimes you can’t make it on your own

I know that we don’t talk
I’m sick of it all
Can you hear me when I sing?
You’re the reason I sing
You’re the reason why the opera is in me

Hey now
Still gotta let you know
A house does not make a home
Don’t leave me here alone

And it’s you when I look in the mirror
And it’s you that makes it hard to let go
Sometimes you can’t make it on your own
Sometimes you can’t make it
The best you can do is to fake it
Sometimes you can’t make it on your own

h1

Locul

martie 29, 2015

M-am gândit că s-ar putea să te găsesc acolo. Dintre toate locurile în care puteai fi, acolo m-am dus. Și, atunci când am intrat, te-am găsit. Era vocea ta și erai tu. Dintr-odată, n-am mai știut ce să fac. Mă întrebasem înainte cum mă explic dacă ne întâlnim, dar n-am găsit un răspuns. Iar acum eram prezentă. Dintre toate locurile posibile, m-am trezit să merg tocmai acolo să te văd. Trecuse cât? O zi. Și simțeam că nu pot rămâne. Nu știam dacă mă vezi, dar aveam impresia că știi fiecare mișcare pe care o fac. Și fiecare mișcare pe care o făceam, mai ales că venisem la tine, era condamnabilă. Nu pentru tine, dar pentru tot restul lumii. Am apucat să prind o frântură din universul tău. Văzusem acel univers și fără tine în el. Atunci puteam sta liniștită în el. Cu tine prezent, însă, a trebuit să ies. Ca să mă recapăt. Ca să fii, să te eliberez. Ca în Hancock. Trebuie să vezi Hancock.

h1

Ceva rău. sau mai mult.

martie 4, 2015

În orice lucru poate fi găsit ceva rău, nu-i așa? Am impresia – mai bine m-aș înșela, dar deocamdată nu am ce face – că există un fel de adicție sau drog a găsirii răului, a grabei de a judeca.

De unde impresia. De la o anume satisfacție care pare să se manifeste ori de câte ori găsim ceva rău de scos în evidență. De la satisfacția cu care, în jurul judecătorului, se adună deseori suporteri care abia așteaptă să sară la beregată.

Din păcate, îmi seamănă cu un meci în ringul cu noroi, nu cu ceva ziditor.

h1

Mihail Sebastian comemorat la TVR

februarie 15, 2015

De Ziua Comemorării victimelor Holocaustului, a fost difuzată pe TVR (2, inițial) și o emisiune despre Mihail Sebastian. Aici este înregistrarea pentru cei cărora le-ar face plăcere să afle mai multe despre suferințele și totodată farmecul lui.

Ce a fost nou pentru mine: fotografiile pe care nu le mai văzusem, interviurile luate foștilor lui elevi de pe vremea când predase la Liceul Evreiesc, existența corespondenței cu Nadia.

http://www.tvrplus.ro/editie-ziua-internationala-a-holocaustului-304790

h1

Pour vous

ianuarie 9, 2015

*

Vorba unui prieten, si crestinii au fost ofensati si au facut o petitie! Diferenta se face intre petitie si glont.

Eu nu pot spune acum “au primit ce au meritat”. S-o spuna cine poate.
*
Ar mai fi o chestiune. O fi Franta laicizata si nu spune nimeni ca nu e, insa Franta este in plin proces de islamizare in ultimii ani. Daca trebuie sa facem efort de empatie cu islamistii, ar trebui sa nu uitam de francezi. Reactia lor fata de islamisti este asa cum am vazut-o in caricaturi pentru ca islamistii se inmultesc pe teritoriul lor si capata tot mai multe drepturi. Este de inteles! Islamistii vor tot mai mult din ceea ce nu este INCA al lor si il primesc. Daca nu-l primesc, si-l iau cu forta indiferent de zona de pe glob in care ar fi. Ca in tarile lor oricum nu permit libertati cu care nu ar fi de acord. Or asta nu poate fi normal, insa va continua. Asa ca pe buna dreptate francezii se tem de ei si nu-i au la inima. Nu vreau sa-mi imaginez ce am spune daca am avea noi parte de situatia lor.

h1

Decât

august 9, 2014

Decât de tine
Ca să te sorb
Până la margini
Ca să aud
Până în centrul
Pământului tău
Unde bate
Ceasornicul
De biserică
Vie.

Decât despre tine
Ca să pot atinge
Capătul pupilei
Până dincolo de ea
Ca să știu
Cum ți se trezește sufletul
De aici până departe.

Decât miezul gândului
Despicat pe fața de masă
La o cafea
Ușoară de munte,
Fără cofeină.
În ochi este destulă
Trezie
Și-așa.

h1

Intrusa

iulie 31, 2014

Ce este aceasta
De se așează la masa noastră
Respiră între noi
Ca o speranță
Colorată
Și ne suspendă
Memoria?
Astăzi credeam
c-a plecat
că s-a cumințit
pe la casele altora
și iar o văd în zori
la poartă
aducându-mi
cântece de cuvinte
și copaci
din oraș.
Ca o albie ce trebuie
Umplută cu formă de…
A, nu, ți-a găsit
Și ție strada?
Atunci ce e de făcut?

h1

Eee

iulie 11, 2014

eee…

h1

how to love Him

aprilie 21, 2014
%d blogeri au apreciat asta: