h1

Mooovies

Aici sunt filmele despre care am scris de-a lungul timpului pe blog. Mai uşor de pescuit, spălat, mâncat, savurat:

Will.

Testul August Rush

La o sclipire a minţii (A Beautiful Mind)

un colaj personal

Ups and downs (Seinfeld, I’m telling it for the last time)

Premonition

Lupta dinozaurilor (Dinosaur)

Călătoria dintre doi oameni (The Painted Veil)

Adevărul din The Insider

The Insider revăzut

Avatar, un Gulliver postmodern

Cât de Up in the Air sau down to earth?

Mai este mult până la 3:10? (3:10 to Yuma)

Quiz Show

În Brazil şi nu numai

The Book of Eli

The Words (2012)

Noah în sfârșit
Un oraș: Broken City

Accentul din Spotlight

Învierea din Risen.

Femininul în film

Salvarea din Hacksaw Ridge, 2015

Caut un vinovat. The Machinist.

Drama din The Railway Man. 2013

Emoția Manchester by the Sea

Chinul din Calvary (2014)

The 25th Hour

Reclame

139 comentarii

  1. Brazil?

    Apreciază


  2. Holland, dar recunosc că e bună şi Brazil. 🙂

    Nu văzui filmul Brazil. Încă. Însă, cum îmi vine greu să te refuz, sunt sigură că îl voi vedea în scurt timp şi va fi şi un Brazil. Stau pe gânduri dacă să te întreb acum ce te-a atras la el sau după ce îl văd.

    Apreciază


  3. A fost ieri pe Dolce-CineStar. De câte ori îl văd mă atrag lucruri noi – regie, scenografie, scenariu, actori, toate din prima, dar detaliile sunt atât de numeroase că nu le poţi sesiza decât la re-vedere… M-a atras mai întâi atmosfera kafkian-onirică adaptată viitorului din păcate posibil. Sugestiile religioase abundă şi ele – nu tocmai ortodoxe, mai degrabă genul care i-ar scandaliza pe prietenii lui Iov… L-am văzut de vreo 4-5 ori şi mai urmează.

    Apreciază


  4. Apropo de Holland, m-am dezis total de ei din cauza jocului oribil de brutal, penal aş zice, din finală. Păcat, dar pentru mine nu se mai cheamă sport ce fac ei, au intrat în domeniul cinismului şi asta nu se mai repară. Să-i ierte cine poate…

    Apreciază


  5. A-ha! La fel mi s-a părut şi Matrixul (primul „episod”, filmul) în privinţa sugestiilor şi a repetărilor necesare pentru tabloul complet. a, da. şi regie. Dar ştiu că am zburat peste 50 de ani cu asta şi nu vreau să-mi săpui că amestec mere cu pere. sau, mai rău, cu bere. a fost doar o asociere spontană.
    Îi voi da o vedere oricum!

    Apropo de Holland, ştiu, ştiu, te-am citit la Dyo. 🙂 Dar aş fi zis că spaniolii au faultat la fel de urât în finală în partea lor de acţiune. Aşteptam mai mult de la ambele trupe. Mult mai mult. Îmi tot aminteam cum la un campionat european la ei acasă aflam că publicul îi fluieră pentru tragere de timp chiar dacă scorul îi avantajează. Şi jocul era în consecinţă. Atunci m-am îndrăgostit: şi sunt sigură că merg (eu) şi din inerţie încă mult timp după eventuala „cădere”. Dar e drept, acum au fost sub acel nivel. Însă nu prea am găsit echipa care să ofere modelul pe care l-am vrea (cât am văzut eu din optimi încoace, doar spuma, şi aia selectiv). Regret că nu am văzut Portugalia chiar deloc.

    Apreciază


  6. Toate filmurile sunt urate si proaste!

    Apreciază


  7. Eu mă ce întreb ce ar zice filmurile despre tine.

    Apreciază


  8. Deci mie imi plac filmii franceji, indieni, rusi si britanici… si cativa romanesti.
    Daca ar fi sa enumar cateva titluri:
    James Bond, Kabhi Alwida Naa Kehna, The Queen, Lola rennt, 28 days later, Love actually, Amarcord, The second coming, Ask the dust, Harry Potter, Stargate, The cube, Bitter Moon, Pianistul, The mask, Augustus, Alexander, Terminator, Nothing Hill, Event horizon, The 13th floor, Matrix, Hannibal, The war of the worlds, Asterix&Obelix, RRRrrrr 🙂 s.a.
    Dar astea mi-au placut cand le-am vazut. Daca ar fi acum sa le vad pt prima data, nu m-as uita la ele:)
    Nu mai ma omor deloc cu cinema, ci cu lectura…

    Apreciază


  9. Pestriţă treaba la tine cu filmurili. Aproape că trece dincolo de complexitatea firească pe care o presupune unicitatea fiecărei persoane. Lăudabil că ai trecut pe cărţi (poate fi o calitate, dar nu neapărat, depinde ce cărţi), poate o să scrii despre ele.

    Apreciază


  10. Bhagavad-gītā si aia cu mintea nou a imparatului, de Penrose latest… Hadith stuff si Bhagavata Purana in curs de 🙂

    Apreciază


  11. ce filme bune ai mai vazut?

    Apreciază


    • Mi-am stors creierii o vreme și apoi mi-am amintit brusc că am văzut recent unul la cinema care mi-a plăcut foarte mult și pe care l-aș mai revedea iar: e o combinație de acțiune, poveste de dragoste, acceptare, voință și nehotărâre totodată. Ingioi!
      Are și o regie interesantă, începe cu sfârșitul și apoi te plimbă prin timp, dar nu e derutant.

      Apreciază


      • abia azi am reusit sa-l vad. a fost fain. merci. daca mai ai si alte recomandari, primesc. 😉

        Apreciază


  12. azi am vazut the words. este dragutel… poate o sa-ti placa.

    Apreciază


  13. Da, mai am de recomandat: mi-a plăcut teribil The Ghost Writer când l-am văzut la cinema. (Nu are nimic de a face cu ghost, e doar denumirea slujbei de a scrie diferite texte, cărți în numele unei celebrități.) Are și niște cunoscuți pe acolo, dar și ideea sau ideile mi-au rămas.
    Văd că și Wordsu e cu scriitor.

    Apreciază


    • da. : )) chiar am vrut sa zic ca mi se pare ca seamana the words cu the ghost writer (pe care l-am vazut), dar nu mi-am adus aminte pe loc numele lui, si chef sa caut n-aveam. stiu c-ai si avut o vreme la baner o imagine din the ghost writer…

      Apreciază


  14. dar one day l-ai vazut? asta e cu scriitoare: )) eu l-am vazut ieri si e dragutel.

    Apreciază


  15. Chiar așa, vezi?, uitasem că l-am chiar avut ca header. Era o imagine numai bună pentru deschiderea spre natură din acest spațiu electronic și bițic. Nu am văzut One Day, cel puțin nu încă. Dacă îmi mai vin idei cu ce ai mai putea viziona, o să te let know. Dar în ultima vreme, am văzut destul de rar filme, mă pasionează tot mai mult Travel & Living și, atunci când apuc, acolo îmi cam arunc ochii. Am niște filme care șed frumușel și dospesc pentru a fi văzute, dar încă no chance.

    Apreciază


  16. Growing Up Smith (2015)

    Apreciat de 1 persoană


    • pare simpatic. nu știu totuși dacă m-ar tenta.

      mi-aș fi dorit să spui ceva de Manchester..

      Apreciază


      • O drama britanica, destul de diferita de cele vehiculate in spatiul latino-balcanic. Nu neaparat ca subiect, mai degraba sub aspectul interpretarii. Presupun ca ar fi de dorit sa fi familiarizat cu scenariile britanice ca sa le poti gusta.

        Apreciază


      • Și mie mi-a părut britanic, dar nu e. se pare că e cât se poate de americănesc.
        Deci l-ai văst?

        Apreciază


  17. Pe sarite, recunosc.

    Apreciază


    • 🙂
      Vai, te-o terminat de plictiseală. 😦 Îmi pare rău că te-o chinuit. (sper să nu-mi fi urat câte ceva de rău după ce văzuși fragmentele :)) ). Appreciate much că ai încercat să răspunzi la provocarea mea. Regret totuși că ți-a lăsat un gust amar, dar e drept că nu pare un gen de film care să aibă priză prea largă.

      PS: Da, poate contează și asta, serialul comedie britanic 100% Doc Martin mi-a plăcut mult, chiar dacă fiecare personaj pare lovit cu leuca. Dar nu e genul de serial care să plictisească măcar.

      Apreciază


      • Filmul britanic nu e chiar strain de mine. Imi amintesc, in copilarie urmaream seriale precum Arthur, Linia maritima Onedin. Foiletoanele de luni seara cu izul lor provocator victorian mi-au influentat oarecum gusturile. Nu mai vorbesc de muzica. Curente muzicale de sorginte britanica stau la baza culturii mele muzicale.

        Apreciază


      • Hmm, din copilaria mea, eu imi amintesc de hmm Destramarea familiei Howard parca. Daca bine imi amintesc. Nu caut chiar acu. Dar candva ar trebui sa caut muzica, imi placea mult. Si peisajul marin.. savuros.

        Apreciază


  18. Dramele americanesti au gust european, mai recent. Happyendul e inlocuit de finaluri in coada de peste, visul american transpare printre parodii mai mult sau mai putin decente. Scurt spus, filmul american de calitate parcurge o perioada de dez-amagire.

    Apreciază


    • Finalurile în coadă de pește umblă libere de mult timp. Nu doar la americani. Odată cu literatura modernă, au tot avut de unde se inspira.. Bine, nu trebuie să transforme orice rău în bine până la final, forțat-neforțat. Dar să aibă cât de cât sens..

      Apreciază


      • Odata cu provocarile modernitatii, mai degraba. Si cu aparitia inventiilor invazive cum ar fi orologiul, de pilda. Existenta cotidiana ritmata de tic-tacul unei masinarii…

        Apreciază


      • Si care au continuat sa progreseze. Spre bine si spre rau as well.

        Apreciază


  19. Progresul spre bine, regresul spre rău. Asta, maniheic vorbind. Nu că așa ar sta treaba neapărat. Avansăm înainte (că înainte era mai bine?).


    https://polldaddy.com/js/rating/rating.js

    Apreciază


    • Asa asa :))
      Din anumite ouncte de vedere, e mai bine. Din altele, e mai superficial sau mai rau. Noua pe aici ne e bine. Altora prin alte tari, mai dificil.
      E bine sa ne vedem binecuvantarile, sa ne bucuram de ele, sa incercam sa facem ce putem cu ce avem acolo unde suntem.

      Apreciază


      • Superficial poate fi și bine.

        Apreciază


      • Poate. Nu pot fi toate profunde în viață. Trabă și oleacă de respirație și de lipsă de grabă. Întreabă numa’ niște ardeleni! 😀

        Apreciază


  20. Așa-mi vine să zic că viața și profunzimile nu au nimic în comun. Dar mă abțin…

    Apreciază


    • Și chiar te-ai abținut! :)))
      Asta… ce să zic, întreabă-mă după câțiva ani.
      Poate vrei să spui mai degrabă, totuși, că ar trebui să nu aibă în comun nimic? 😀 Depinde și la ce te gândești anume.

      Apreciază


      • La viață în cel mai visceral sens al cuvântului.

        Apreciază


      • Pavese spunea o chestie în Meseria de a trăi. Că „suferind se pot învăța multe lucruri. Partea proastă e că după ce am suferit am pierdut puterea de a ne folosi de cele învățate”. Ai zice că e true?

        Apreciază


    • Și te-aș mai întreba și de când simți asta. sau ce o determină.

      Apreciază


      • viața naturală, vitalitatea.

        Apreciază


      • Am găsit! remember this? Muzica mi-a rămas în minte, mi-a plăcut:

        Apreciază


  21. Pavese are dreptate.

    Apreciază


    • Imi pare rau ca are dreptate. Si in privinta lui, si in privinta altora.

      Cred ca e nevoie de perioadele de balansare in hamac cu zumzait de zburatoare pe fundal la fel de mult ca de celelalte perioade. Dupa o vreme, s.ar putea sa se mai schimbe lucrurile.

      Apreciază


    • De ce anume ar fi nevoie ca Pavese să nu (mai) aibă dreptate?

      Apreciază


      • Ceea ce spune Pavese e un fapt. Suferinta nu ne intareste, nici reduce la tacere neaparat. In nici un caz nu ne face (mai) puternici. Mai degraba ne vulnerabilizeaza, ne slabeste. Suferinta nu e de dorit sub nici o forma, e cumva ostila naturii noastre optimiste, Suferinta slabeste puterea de a invata din suferinta. Daca suferinta ar putea fi inlaturata in urma suferirii, poate ca am putea dispune de ragazul necesar invatarii din suferinta.

        Apreciază


      • Cred totuși că nu e realitatea tuturor asta. Sigur că nici suferința nu e aceeași, dar credc că pe unii suferința îi poate face mai puternici mai târziu pentru că înțeleg sensul a ceea ce s-a întâmplat. Asta nu se poate petrece în cazul tuturora, dar cred că e adevărat în anumite suferințe, în anumite vieți.. Înțelegi altfel suferința aceea, te înțelegi mai bine, mai complet pe tine, pe ceilalți, îți schimbi atitudinea față de tine, față de ei, față de evenimente..

        Ne vulnerabilizează în anumite cazuri, da. Nu în toate. În altele, ne face cumva mai imuni sau măcar ne ajută să luăm lucrurile mai ușor.

        Mda… dacă suferința nu se termină la un moment dat (sau măcar să se reducă), atunci totul e mai complicat.

        Există totuși suferințe care se diminuează pe măsură ce se produce o înțelegere a suferinței, a rostului ei, pe măsură ce lucrurile capătă sens. Sensul poate reduce intensitatea anumitor suferințe.

        Îmi dau seama că e foare posibil să vorbim despre suferințe cu totul diferite și ca intensitate, și ca durată, și complexitate. Nu neg ce spui. Doar completez, să zicem.

        Apreciază


    • ți-am răspuns mai jos.

      PS: tu ești notificat și de comentariile pe care nu le dau ca reply cometnariilor tale? Sau urmărești prin vreun rss reader?

      Apreciază


  22. Sensul si rostul anulează suferința. Odată înțeleasă suferința ori dispare, ori se diluează (refugiază?) în resemnare. Suferința e suferință tocmai pentru că e de neînțeles.

    Apreciază


    • Așa e, nu primim sensul în privința tuturor suferințelor. Unele rămân mai greu de dezlegat sau poate de nedezlegat, nu știu. Mi-aș dori să își găsească toate misterul rezolvat cât mai devreme.

      M-am mai gândit azi la ce scrisesem în ultimul comentariu și am vrut să revin asupra lui, să clarific niște chestiuni. Mi-a părut rău că am scris așa cum am scris. Nu știu, am impresia că lasă impresia că bravez cumva (din redusa mea cunoaștere a suferinței) sau că îți tai elanul deschiderii, că îți corectez experiența de viață și nu de asta era nevoie, și nici nu asta aș fi vrut să transmit, ar fi total greșit. Scuze, mi se pare că uneori mă ia valul sfătoșeniei și nu e cazul deloc (mai degrabă îmi doream să fie o deșertare a ceva din propria persoană, să mă las cunoscută, deși nu știu dacă asta s-a înțeles). Despre suferință nu e niciodată ușor să vorbești și, din câte se pare, nu e ușor nici să reacționezi cu cuvintele cele mai potrivite.

      Apreciază


    • I guess something is not quite right if there is no word.

      Apreciază


      • Nu-l primim, ni-l construim spre a contracara absurditatea suferinței. Poate că ceea ce considerăm absurd nu e altceva decât ceea ce ni se întâmplă fără voia noastră, împotriva voinței noastre. Sfătoșenia nu e punctul tău forte, dar ești o bună sfătuitoare. Iar elanul deschiderii nu poate fi tăiat decât de mine. Cunoașterea suferinței e atât de redusă încât nu se poate pune problema dezbaterilor avizate nici măcar în privința efectelor ei. A te lăsa cunoscut e un gest nobil, curajos, rarisim. Pe de altă parte, fiecare suntem tentați să ne dezvăluim, să ne arătăm cumva dincolo de măștile prin care ne potrivim look-ul în circumstanțele ocazionate de viața cotidiană.

        Apreciază


      • Sigur ca descoperim despre noi in parte, fie constient, fie inconstient

        Apreciază


  23. Am dat submit inainte de vreme.
    Sigur ca descoperim despre noi in parte, dar eu cred ca chiar si chestiunile pe care vrei sa le ascunzi vor fi vizibile pentru cineva care ne observa in mod repetat, aproape si stie ce sa vada. Unii nu ii observa pe ceilalti nici in chestiuni evidente, dar asta e o alta discutie.

    Cred ca e valabil si ca noi ne construim in sens, ca in cazul lui Frankl (emotionanta povestea lui), dar si ca primi un sens.

    Ziceai ca suferinta e suferinta tocmai pentru ca e neinteleasa. Sau de neinteles. Cred ca te poti resemna si cu suferinte (sau dileme) neintelese daca iti spui ca amani aflarea, lamurirea. Daca incerci cumva sa te programezi pentru mai tarziu. Sa intarzii momentul lamuririi satisfacatoare pe mai tarziu si sa traiesti pana atunci ca si cum sensul acelei suferinte e undeva safe, in maini bune.

    Asta daca nu consideri o diferenta intre ‘de neinteles’ si ‘neinteles’.

    Apreciază


    • Consider, de buna seama. Neantelesul poate fi inteles doar ca pe moment nu este. De neanteles sunt cele ce depasesc sfera noastra de intelegere, aflate fiind dincolo de limita intelegerii noastre si care ar putea fi intelese…altfel, eventual la vremea (coacerii) lor. Celor total de neanteles nu stiu cum sa le spun. Absurduri, poate.

      Apreciază


      • Asa ma gandeam ca le.ai defini daca ar fi sa faci o diferenta intre ele. Si poate ma mai gandeam la o varianta: ca ‘de neinteles’ ar fi si suferinta in sine. Necesitatea de a suferi perceputa ca fiind din start ‘de neinteles’.

        Apreciază


  24. Ps. Esti dragut in chestiunea cu sfaturile, hug you.

    Apreciază


  25. Interesant. Adica perceputa ca fiind de neanteles, nu de neanteles. Ca ceva acceptat ca necesitate dar care ar putea fi inteleasa si altfel.

    Apreciază


    • Hm, perceputa ca fiind de neinteles, adica de neacceptat insasi ideea ca omul trebuie sa sufere. Asa ma gandeam ca poate vrei sa spui.

      Apreciază


    • Dar daca ar fi sa spun ce cred eu, atunci asa as spune: accepti suferinta ca o necesitate (de maturizare probabil, de slefuire, care e mai importanta ca fericirea sau care da un alt sens fericirii) care va fi inteleasa candva si altfel, intr.o lumina mai pozitiva (desi pozitiv nu e tocmai termenul).

      Apreciază


      • E un punct de vedere care presupune o incredere solida ca nimic din cele ce le-ai suferit nu sunt in zadar, dimpotriva chiar. Problema e ca poate fi contrazis de cei ce n-au avut experienta aceasta a maturizarii prin suferinta si care totusi au suferit.

        Apreciază


      • Sunt constienta. Eu incerc doar sa ajut daca pot cu vreo idee, doua care sa nasca in celalalt o idee to cling to. Mie mi.au folosit chestii spuse spontan in dialoguri de catre persoane care tineau la mine, nu mai stiau ce sa.mi spuna sa ma revigoreze si uneori izbucneau in idei surprinzator de compatibile cu mine.

        Si mai sunt constienta si de faptul ca eu pot fi contrazisa de experiente ca ale lor, din care sa nu pot iesi asa cum mi se pare acum.

        Apreciază


      • Ar mai trebui sa adaug si ca poate increderea asta vine si din faptul ca mi.am tot analizat parcursul si acolo unde altii vedeau doar esecuri in parcursul meu, eu am inceput sa vad castigul per ansamblu. Dar asta la ani distanta, la multi ani distanta. Sau care cum, in fucntie de experienta. Am mers inapoi pe traseu sa vad cum eram eu atunci, cum sunt acum, daca as putea spune ca respectivele etape sunt esecuri, ce nu am acum comparativ cu altii, ce am acum totusi fata de ceea ce aveam atunci. Si am ajuns la concluzia ca nu foloseste nimanui comparatia cu ceilalti, doar comparatia cu mine din trecut. Si chiar si asta poate fi perceputa in prezent mai negativ decat ar putea fi perceputa peste ceva timp. Dar cred ca nu suntem doar noi responsabili cu intelegerea asta. Ar trebui sa o cerem de sus.

        Apreciază


  26. Perceputa ca fiind de neinteles, nu neinteleasa, am vrut sa spun.

    Apreciază


  27. Revizitarea trecutului personal e selectivă. Îți amintești doar cele ce te-au marcat într-un fel sau altul. Mai cu seamă cele ce te-au marcat pozitiv, ori care ți-au atras in mod spontan atenția. O perspectivă de sus ar fi poate mai obiectivă, în nici un caz însă, exactă. Exactă e experiența care a rămas în urmă fermă, etanșă, irecuperabilă. De revizitat ar fi doar impresiile cu care ne-am ales în urma trecerii timpului peste cele ce le-am trăit cândva…live.

    Apreciază


    • Sunt mai multe aspecte pe care le poți revizita în trecut, nu doar impresiile. Impresiile se leagă și ele de evenimentele în cadrul cărora au apărut, prin asociere, faci legătura vrând-nevrând. Nici eu nu rețin altfel decât selectiv, așa e și normal, cred. Am lua-o razna să reținem tot ce ni s-a întâmplat. Nu e un defect ăsta, așa e omenesc să se întâmple. Tre să faci loc altor amintiri pe acolo prin memorie. :)) Dar sunt suficiente lucrurile pe care le reții (subiectiv), oricum obiectivitatea nu există. Poți încerca să fii mai obiectiv la o distanță temporală, spațială etc. Chiar atunci sau cât timp mai ești afectat la intensități mari – mai puțin. (De exemplu, când îmi reciteam de plăcere bucăți de jurnal, îmi dădeam seama ce mult am exagerat sau ce bine am surprins etc.)

      Însă e suficientă privirea subiectivă și implcit selectivă, nu e ceva rău în asta. Probabil dacă am vorbi concret pe anumite evenimente și aș povesti exact la ce mă refer, ar fi mai clar și nu ar fi nevoie de precizări.

      Apreciază


    • Sau tu zici că nici nu ai încuraja revizitarea trecutului?

      Apreciază


  28. Am încercat să spun că fiecare clipă trăită nu poate retrăită.Trecutul poate fi revizitat, doar că nu-l mai putem parcurge. Concretețea clipei trăită cândva ne scapă, rămânem doar cu impresiile care sunt în mare parte interpretări în marginea trăirilor genuine.Trecutul ne rămâne parțial accesibil în amintiri care sunt o formă voalată (variantă îmbunătățită?) a ceea ce am trăit cândva la timpul prezent. Nu e nimic rău în selectivitatea creierului nostru care readuce în memorie momentele de neuitat, mirările spontane, ori experiențele care ne-au marcat oarecum viața.

    Apreciază


    • Nu poate fi retrăită ca și cum ne-am întoarce în trecut. Dar poate fi retrăită din prezentul din care ne amintim trecutul. Dar, bine, se gândea cineva că poate fi parcurs trecutul din nou?

      Eu mă refer mai mult la evenimente concrete când vorbesc despre trecut și încă cele mari, definitorii, de exemplu locuri de muncă refuzate sau acceptate, modul în care aceste alegeri sunt interpretate de alții din exterior și în care califică persoana mea etc. De exemplu.

      Apreciază


      • A, înțeleg… Eu mă refeream cu precădere la stările parcurse în timpul trăirii clipei (emoții, bucurii, tristețe etc…). Cu astea ar fi frumos să rămânem, nu? Ele ajung însă în mare măsură trunchiate de felul cum (alegem să?) privim în urmă.

        Apreciază


      • Bucuriile resimțite în trecut nu ar trebui regretate nici dacă au fost o greșeală la momentul respectiv (și dovedite mai târziu de fapte că au fost greșeli). Cel puțin eu așa zic. Da, ar fi frumos ca cele pozitive să fie păstrate.

        Regretele din prezent pentru dureri sau erori din trecut ar trebui privite, după mine, așa: așa am procedat atunci pentru că atâta m-a dus capul atunci; așa am crezut atunci că e bine să fac; cu ceea ce știam la momentul ăla, cu ceea ce puteam simți atunci, cu capacitatea de a îndura de atunci, atât am fost în stare să fac.
        Eu așa zic…

        Cu tristețile din trecut nu știu ce să zic. Timpul le mai temperează, nu? Măcar cât de cât tot le mai estompează, nu?

        Apreciază


    • Deci mă gândesc la chestiuni care nu sunt „falsificate” de trecerea timpului decât nesemnificativ. Nu știu exact la ce te gândești când subliniezi faptul că trecutul ne e accesibil doar prin amintirile noastre subiective și, deci, posibil eronate. Zi mai concret.

      Apreciază


      • Trecutul pe care îl pot revizita sub forma amintirilor, se rezumă la momentele care m-au marcat într-un fel sau altul la vremea lor. Ce rămâne neamintit e uitare (rest-uri irecuperabile). Mă refeream specific la trecutul meu.

        Apreciază


      • Da, e normal. Si e suficient sa revizitezi acel trecut care te.a marcat, nu tre facuta o explorare.

        Apreciază


  29. ma corectez: nu poate fi retraita…

    Apreciază


    • Nu te corecta, mi-am dat seama că ți-a fost foame și ai păpat un cuvințel.

      Apreciază


    • Mai există și frica pe lista sentimentelor care vin din trecut, tulbură prezentul și anunță ceva în viitor. E un sentiment perfect normal și el până în momentul în care devine prelungit. Din ceea ce am observat la mine, sentimentul de frică arată mai mult înspre alte chestiuni: fie dispreț/ură față de o persoană cu care trebuie să interacționezi și nu vrei (posibil să fie frica de a te vedea transformându-te în altcineva sub influența nervilor, pierderea autostăpânirii), fie o constrângere/limitare din exterior aplicată propriei persoane (fie de către propria persoană, fie de alții), iar asta ar fi probabil o frică legată de pierderea libertății/controlului/identității proprii… Și probabil mai sunt, oricum e un semnal că urmează să ne dezvoltăm, să creștem, să mai aflăm ceva nou despre noi.

      Odată conștientizate mai adânc sursele sentimentelor, ne putem da seama că acel sentiment de frică nu e niciodată fără obiect, doar că s-ar putea să nu fie vorba de frică, că nu trebuie luptat împotriva ta însuți cu forța (ci mai blând), că e nevoie să îi iertăm (sau să nu-i urâm prea tare :)) ) pe ceilalți ca să nu ne fie frică de ei, chiar dacă iertarea e o treabă cu totul neomenească (și mai grabă poate fi „rezolvată” de El decât de noi).

      Ai zice altfel?

      Apreciază


      • Aș zice altfel fără a încerca să te contrazic neapărat.

        Apreciază


      • Zi. Feel free. N.am epuizat variantele. Nici nu as fi putut.

        Apreciază


  30. Frica fără obiect, inexplicabilă, e frica cu majusculă. Și nu pare un sentiment. Normală, cu atât mai puțin. Asta e frica. Despre fricile de conjunctură, cele legate de trecutul trăit, fricile analizabile, putem vorbi la nesfârșit. Vin, trec (sau nu), nu lasă urme de neșters. Frici domestice. Tu la astea te referi, la sentimente perfect normale. Eu am o obiecție. Nici o frică domestică nu scapă de influența fricii ancestrale, cea fără obiect, inexplicabilă.

    Apreciază


    • Despre cea cu majuscula vorbesc atunci cand spun ca eu cred ca are si ea o explicatie, dar trebuie cautata de fiecare persoana in parte. La fiecare pot fi alte motive. Initial zici ca e fara obiect pentru ca asta e impresia. Dar toate se trag de undeva, toate spun ceva despre omul in cauza toate il ajuta sa se cunoasca mai bine.
      Frica cea mare nu e decat un semnal ca omul trebuie sa se asculte mai atent. Fie sa.si asculte organismul, fie sufletul etc.

      Apreciază


      • Frici ancestrale cuibărite în subconștientul nostru de-a lungul timpului, influențează dacă nu cumva stau la baza fricilor noastre domestice, punctuale, analizabile.

        Apreciază


      • Da, am înțeles ce spui tu.
        Oricum, vizavi de frica cea mare, și eu aș fi zis la fel acum o vreme. Dar, cu timpul, mie mi se pare că lucrurile nu stau chiar așa, că ceea ce ni se întâmplă e descifrabil, nu doar un mister de nepătruns, departe de noi, inaccesibil și imbatabil (poate cel mai important lucru). Nu înseamnă nici că sunt ușor de descifrat sau de învins, nici că se învinge o singură dată și gata. Dar, odată înțelese anumite aspecte ale ei, bătăliile devin mult mai suportabile, mai ușoare. Frica cea mare nu declanșează orice frici domestice; de ce le declanșează într-o persoană doar pe unele, în altă persoană doar pe altele, în altă persoană ceva din fiecare etc.? Asta spune ceva și despre omul respectiv, și despre frica cea mare.

        Ți-aș recomanda – dacă ai chef și nu le-ai citit deja – Viktor Frankl, Omul în căutarea sensului vieții (mi-am tot propus să o citesc, nu am apucat încă, dar porțiunile pe care le-am văzut extrase din ea îmi par grăitoare) și C.G. Jung – Amintiri, vise reflecții (dacă ignori aspectele mai fantasy, pe care încă nu știu unde să le încadrez, și păstrezi analiza pe care o face el pacienților după relatările lor și după visele lor, este extrem de interesant și relevant).

        Apreciază


  31. The Judge (2014), The Beaver (2011).

    Apreciază


    • par interesante ambele. mai ales biivăru. pus pe listă.
      Ți-am spus de: The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society (2018)?
      foarte interesant și cu fundal istoric:

      Apreciază


  32. Apreciază


  33. Apreciază


    • Suna bine ambele piese, dar au ceva nervos in ei care se manifesta oleaca cam agresiv. Imi seamana teribil de bine cu doua trupe. De exemplu cu aia ce canta „feels like heaven” si la stil (fara accentul nervos), si la voci. Si cu trupa Hurts, for example piesa lor Stay. Incearca.le sa vezi daca nu iti par a fi din aceeasi familie.

      Apreciază


      • Interesantă asemănare. Nu m-am gândit.

        Apreciază


    • Si ia o gura de aer de la pastrare. O piesa pe care o reascult cu drag. Vezi cum e:

      Apreciază


      • am și eu piese pe care încă le ascult. evergreen-urile mele. evergreen-urile nu se discută, se ascultă. faină piesa.

        Apreciază


      • Bine, dar pot fi discutate ca la o cafea, adică împărtășite, nu? Mi-ar plăcea să aud niște evergreenuri de-ale tale.

        Apreciază


  34. Take it on the run REO speedwagon, Wheel in the sky Journey, More than a feeling Boston …

    Apreciază


    • Ascultat tot. Foarte reușite sunt toate! More than a feeling o știam, e superbă. Piesele astea au în comun niște chestii. Sunt cumva… complete, au tot; sunt pline de viață, optimiste, afirmative, hotărâte, elegante în același timp, nu exagerate, armonioase, foarte armonioase, expansive, ca oceanul. Tonice, poate ăsta e cel mai definitoriu.

      Apreciază


  35. Ar mai fi Toto Africa, Reo speedwagon, cam toată discografia, Linda Ronstadt & Aaron Neville Don’t Know Much, The Neville Brothers Bird On A Wire, Yazoo Midnight, piese pe care încă le consider de rezistență.

    Apreciază


    • Aha, unele dintre ele le știu. Africa îmi place de mult timp, de prin liceu, când am început să avem mulțimea de posturi TV.

      Apreciază


  36. Don McLean – Vincent,

    Apreciază


    • ooo, asta o știu, dar în interpretarea lui Julio Iglesias, care îmi place mai mult, parcă o auzisem într-un film cu el, când eram mică și îmi rămăsese amintirea fascinației. Îmi e mai melodioasă versiunea asta. Am reascultat-o cu ocazia asta. Extraordinară..

      Apreciază


      • Vincent Van Gogh

        Apreciază


      • Da, da, văzut în videoclip că, de fapt, despre asta e piesa.

        Să-ți arăt o piesă descoperită în toamna asta pe care am tot reascultat-o de nu știu câte ori. Mă fascinează. Îmi transmite un sentiment de libertate, o libertate emoționantă, armonioasă. Vezi cum îți pare.
        PS: mi-a plăcut și frizura! :))

        Apreciază


  37. Muzică experimentală care combină genuri (blues, jazz, soft rock, synthpop, hip-hop). O minunăție de piesă.

    Apreciază


    • indie…(?)

      Apreciază


    • Da, chiar așa, e o combinație de mai multe.
      Și, ca să vezi surpriză, mi-au picat cu tronc niște piese de la lady Gaga, din filmul ăsta nou (nu l-am văzut încă). O știi pe asta?

      Apreciază


      • Văzut și ascultat la tv. Sună bine, are mesaj, un pic country, necomercială, neaxată pe vibe, ritm, ori mai știu eu ce ar putea seduce auzul. Naturală, dacă ar fi să o descriu într-un cuvânt.

        Apreciază


      • Te uiți și tu la Vocea! 🙂 Ocazie bună care mi-a amintit de piesă. Da, are un crescendo care întotdeauna îmi atrage atenția în piese

        Apreciază


    • Ă, poate că e și indie. Nu-mi dădusem seama de synthpop (nu-l identific pe ăla, nu-l cunosc) sau hip-hop. Jazz-ul îl simțeam puternic în schimb. Și pop.

      Apreciază


      • synthpop-ul apare chiar la primele acorduri, hiphop-ul l-am remarcat de la minutul 2.20. e observația mea, percepțiile diferă de la un ascultător la altul.

        Apreciază


  38. am văzut videoclipul, nu mai știu pe ce canal. odată cu filmul o fi în vogă și piesa.

    Apreciază


  39. Așa e și bine, să fie subiective percepțiile. Când o s-o reascult, o să încerc să identific.
    Filmul cu lady Gaga e deja disponibil online văd. Îl vom vedea cu casa în curând, înseamnă. Eu am mai remarcat-o și pe asta:

    Apreciază


  40. Asta de la Selah Sue îți place la fel de mult ca Fear Nothing?

    Apreciază


  41. Îs cam trează în seara asta, că l-am văzut pe Papahagi în conferință la noi. :)) Și, la dezbatere, i-am pus și eu o întrebare. După interacțiunile internautice, e o chestie așa faină, așa.. umană, așa space/time-transcending să interacționezi cu omul pe viu, față în față. S-a înregistrat seara, va fi difuzată pe rețele, din câte am înțeles. 🙂

    Apreciază


  42. The Curious Case of Benjamin Button (2008)

    Apreciază


    • No, si asa ne gandeam la ce sa ne uitam, ca la tv nu e mare lucru. Asa ca ii dam o incercare.

      Apreciază


    • Hahaaaaa, loved it! Asa ceva… multe pot imagina oamenii.
      Cred ca ce m.a impresionat cel mai mult era faptul de a.ti vedea iubitul devenind mic, bebelus. O perioada pe care oricum ai ratat.o, nu ai avut cum s.o traiesti impreuna cu el. Iata ca in filmul asta s.a putut. A apucat sa.l vada si asa. Admirabil.

      Apreciază


  43. După o povestire de Francis Scott Fitzgerald (Marele Gatsby). Ceasornicarul orb cu orologiul său îndărăt(nic), o parabolă?

    Apreciază


    • Da, cercetasem aseara dupa a cui nuvela e facut filmul. Ce sa zic, nu am citit Ceasornicarul, dar stiu un lucru: m.am gandit de mai multe ori la povestirea Tinerete fara tinerete a lui Eliade si speram sa aiba si nuvela lui Fitzgerald un sambure de adevar in ea. :))) Mai ales ca il tot scotea in evidenta pe batranelul care fusese lovit de fulger de sapte ori. Plus ca, nestiind cum se termina, speram ca Brad Pitt sa nu se chiar transforme in copil, ci maturizarea lui sa ii aduca o a doua batranete, normala de data asta sau o mentinere a tineretii, dupa care sa urmeze o moarte mai brusca.

      Ce m.a dezamagit insa a fost plecarea lui de acasa cand fiica avea 1 an de teama ca va intineri sub ochii copilei. Se pare ca si dupa 17 ani era inca suficient de prezentabil pentru a parea tatal ei, ar fi trebuit sa ramana atat cat se putea din timpul scurt pe care il avea la dispozitie, nu sa fuga de la bun inceput atunci cand copila avea mai mare nevoie de el. Te gandesti la copil prima data, apoi la tine. A pierdut 17 ani alaturi de ea si nevasta, cand abia se regasisera. Anii aia puteau fi traiti impreuna si sa dispara abia apoi, iar fiica sa nu.si ingusteze ochii de greutatea de a.si aminti cum arata tatal ei adevarat de fapt. Sau daca a iubit.o sau nu. M.am dezlantuit. :))) Se poate discuta mult pe filmul asta.

      Apreciază


      • Interesante observații.

        Apreciază


      • Speram sa le zici si tu pe ale tale. Si sa spui de parabola.

        Apreciază


      • Varsta, un cumul de ani sau un mix de experiente?

        Apreciază


      • Ăăă, stai ca nu mai inteleg ce ma intrebi. 🙂 Care din astea vreau sa mi le spui? 🙂 Cat mai multe. :))))

        Apreciază


  44. De fapt, întreg filmul poate fi luat ca o parabolă.

    Apreciază


  45. Anii se aduna, experientele se intrepatrund. Ar putea fi si viceversa?

    Apreciază


    • Te-am recuperat din lada de spam, acolo te vârâși! Ciudat că a intrat acolo.
      Deci vorbim despre Benjamin Nasture, da?
      Experiențele se întrepătrund, iată o descriere exactă. Ca două segmente de timp, una din stânga, alta din dreapta, care au fost contemporane vreme de câțiva ani. Viceversa ce ar însemna, că, în loc să se adune anii, are loc o scădere, de fapt? Are. La ea se adună, la el scad. Totuși, au fost contemporani măcar puțin. Așa mă gândesc și eu cu privire la oamenii faini, de suflet, pe care ajung să îi cunosc; ceva de genul: „mă bucur că am contemporană cu tine, chiar dacă doar de la vârsta asta încolo”. Sau „ce păcat că doar de la vârsta asta încolo”. Sau „acu câțiva ani, când aș fi putut, de ce nu te-am observat?”. Astea ca paranteză.

      Sau dacă te gândești la altceva vizavi de viceversa…

      Apreciază


    • Sau anii să se întrepătrundă, iar experiențele să se adune? 🙂 Asta ar defini bine, în cazul ăsta, paranteza pe care o scrisesem mai sus.

      Apreciază


  46. Contemporane vreme de cativa ani. Asta conteaza, nu? La varste apropiate, aceleasi chiar, aceasta contemporaneitate poate lipsi cu desavarsire. Viceversa, adica cum ar fi daca anii s-ar intrepatrunde odata cu experientele adunate?

    Apreciază


    • Contează dacă sunt câțiva ani, dar e și mai bine dacă sunt mulți ani. Ei se întâlniseră de mai multe ori până să se găsească sufletește într-un final, când și-au dat seama în scurt timp că nu vor putea îmbătrâni împreună. Aici am simțit o frustrare: s-au tot învârtit unul în jurul celuilalt înțelegându-se bine, simțind o compatibilitate, petrecând timp împreună, mai târziu încercând chiar o legătură apropiată și eșuând din motive puerile (dar parcă le poți sta împotrivă) și totuși nu s-a realizat comuniunea. Reacția pe care am avut-o – complet cufundată în empatie 😀 – a fost: Cât timp au pierdut! (de parcă era să știe, nu? 🙂 )

      Aici e și o frustrare personală într-o oarecare măsură: când îți dai seama că ai fi avut ocazie și totuși nu s-a realizat o legătură atunci, iar acum pare târziu, înseamnă că nici n-a fost să fie, înseamnă că poate va fi, înseamnă doar că ai fost orb, înseamnăăă… ce? Sau de ce mai observi omul când e deja târziu, nu mai bine rămâi orb până la capăt? (mă) întreb și eu.

      Apreciază


      • Până la capăt nu (se) dovedește nimic. Ne schimbăm, vremurile nu rămân aceleași. Ce înseamnă până la capăt. Care capăt?

        Apreciat de 1 persoană


      • E un fel de a spune. Adica daca ai fost orb atunci fata de o frumusete, de ce nu ramai orb fata de ea si in schimb o observi mult prea tarziu cand nu mai poti decat suferi ca dispare? Ceva de genul.

        Apreciază


  47. https://m.imdb.com/title/tt2140373/

    Apreciază


    • Apreciază


    • L.am vazut si eu ieri, dupa ce ti l.am recomandat. Nu e rau, desi ma asteptam sa se rezolve altfel o situatie. Dar mi.ar placea sa.l discut. Vazut.ai ceva? Luat.ai ceva din recomandarile mele? Ia spune tu aici asa. 🙂

      Apreciază


    • Ăsta l-ai văst?

      Mi s-a părut interesant. Aș fi curioasă cum îl percepi, resimți etc. nu prea multe nominalizate la Oscar m-au tentat.

      Apreciază


      • Am cautat de curand varianta subtitrata, n-am gasit. Filmul pare interesant. Recomand si eu unul: https://www.youtube.com/watch?v=oqk4Ko04ikQ

        Apreciază


      • A, chiar, că și eu l-am primit. Dacă vrei, ți-l pot trimite prin wetransfer, am și niște subtitrări, dar dacă îl urmărești prin bsplayer, programul își trage subtitrările la deschiderea filmului și poți alege dintre mai multe. Dai un semn dacă vrei.

        O să cercetez Leisure Seeker.

        Apreciază


      • Pare simpatic și în același timp profund filmul tău.
        Am mai primit un film pe care l-am dorit mult, At Eternity’s Gate, despre Van Gogh. Încă nu l-am văzut, dar urmează cândva soon; nu știu dacă te tentează.

        Apreciază


    • Impresionant St Vincent. De la tine știu de el, nu? Parcă așa am rămas cu impresia că tu mi l-ai recomandat cândva. Nu găsesc în șirul ăsta de replici pe pagina asta, dar poate că mi-ai zis de el pe pagina ta.

      Văzut în seara asta. (Bine.. mai adaugă la greutate și faptul că joacă Bill Murray în el, iar mie îmi place tipul ăsta. Chiar dacă aici e destul de în vârstă, are același farmec.) Iar filmul are o idee puternică. O idee pe care eu am mai pomenit-o de-a lungul timpului.. că printre oamenii obișnuiți găsești mai mari modele decât modelele furnizate pe diferite canale de comunicare importante. Doar că trebuie observați. Trăind printre ei (că doar unde altundeva să trăim decât printre oameni, nu? 🙂 ), le vezi scăderile și culmile, urâțeniile și frumusețile extraordinare.

      Prezentarea pe care i-o face copilul la finalul filmului cred că poate sta pe post de antidepresiv pentru toată viața. Un moment ca ăsta cred că poate recupera ani de suferință și din trecut, și din viitor. Hm?
      Extraordinar oricum..

      Apreciază


      • Fiecare om extraordinar apare ca om obisnuit nefiind neaparat obisnuit cu extra-ordinarul pe care fiecare il percepem si manifestam in felul nostru.

        Apreciază


      • Da, deși depinde. Un om obișnuit extraordinar va fi remarcat ca ieșit din comun (fără să facă nimic special decât să trăiască așa cum știe) de către cei care au ochi pentru asemenea oameni, trăsături.. și îi recunosc apoi indiferent cum și-ar schimba hainele

        Apreciază



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: