Posts Tagged ‘când nu priveşti destul spre tine’

h1

Oglinzi

septembrie 25, 2011

Am stat de vorbă cu un domn de altă confesiune. La un moment dat, veni vorba de bisericile pe care le frecventăm. Printre altele, nu s-a putut abţine:

– A noastră e singura adevărată.

– Da? De ce?

– Pentru că e cea mai veche, numai de la noi aprind lumânări de Paşti la Ierusalim…

– Şi asta ce înseamnă?

– Că şi Isus a avut aceeaşi religie.

– Eu sper ca, în rai, să ne întâlnim de mai multe confesiuni.

– Aaa, rai… Eu nu cred că există rai, viaţă după moarte. Eu cred că aici se termină totul. Ţărâna se întoarce în ţărână şi gata.

– Păi cum nu credeţi? Dar mergeţi la biserică.

– Da, merg.

– Şi atunci de ce mai mergeţi dacă nu credeţi ce spun ei acolo? Nu asta ziceaţi că e credinţa adevărată?

– Eu nu cred că sufletul omului mai trăieşte după. Asta nu.

– Păi, dacă numai pentru viaţa asta trăim, e prea puţin.

Apoi discuţia a mers pe alte căi. N-am mai revenit. Bineînţeles că m-am mirat de vehemenţa cu care apăra ceva ce, de fapt, nu făcea parte din el. Îmi şi părea rău că aşa crede, dar mă şi minunam.

Seara, m-am gândit la mine. Tot aşa fac şi eu. Puţin diferit, dar teribil de asemănător. Cred. Eu cred. Într-un Dumnezeu atotputernic. Dar, de fiecare dată când mă îngrijorez pentru mine, pentru ceea ce se va întâmpla în viitor, pentru relele care se pot petrece, când mă cutremur imaginându-mi ceva rău, când uit că fiecare fir de păr din cap este în Mâna Lui şi nimic nu se întâmplă fără ca El să o fi îngăduit, spun, de fapt, acelaşi lucru. Tot atât de aberant. Tot atât de prefăcut.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: