Posts Tagged ‘fotografăraie’

h1

E-reviste de foto

Iulie 30, 2009

1016691310_04f581432f_o

Semnalez, pentru iubitorii de fotografie, existenţa unor reviste electronice, în care pot găsi portofolii ale unor artişti şi diferite idei de fotografiere corectă şi editare.

Încep cu cel românesc, al cărui design m-a şi atras. Pagina se mişcă în sus şi în jos doar la mişcarea mouse-ului, foarte practic. Lectură bună cu FotoClas.

Pe celelalte, în limba engleză, le-am descoperit azi. Unele conţin şi concursuri foto.

Photo District News

Digital Photography School

Amateur Photographer

PopPhoto

Îmi rămâne şi mie să le descopăr mai îndeaproape. Deocamdată, titlurile anunţate a fo dezbătute se arată interesante.

Lumină lină!

Anunțuri
h1

Clickuri artistice

Aprilie 5, 2009

Ni s-a spus să dăm click cât mai des. Sarcina mai dificilă nu e clickul, ci e alegerea între mai multe rezultate. Alegerea acelor câteva care vor reprezenta munca ta. Asta ni se spunea weekendul trecut la un curs de iniţiere în arta fotografică, ţinut la Stâna de Vale.

Cursul a fost organizat de Universitatea Oradea, DPPPD, şi susţinut de către vicepreşedintele Clubului Fotografic Nufărul, Claudiu Szabo.

Deşi a durat foarte puţin, sâmbătă-duminică, e necesar un astfel de început în ale fotografiei. Deruta în care se află cel care admiră o fotografie, dar nu ştie ce anume îl impresionează se rezolvă abia atunci când intră în contact cu un cunoscător în domeniu sau cu o carte bine scrisă. Desigur, sunt importante simţul artistic şi intuiţia, dar sunt nişte criterii generale care, neştiute, lasă actul fotografic la întâmplare, la nimereală. Or cel pasionat de această artă nu îşi doreşte să nimerească ca orbu-n Brăila (deşi bucuria e foarte mare, recunosc), ci să poată ajunge acolo de câte ori vrea şi, mai ales, să ajungă în Brăila nu pentru că ar fi vrut să ajungă în Bucureşti şi a greşit traseul.

M-am gândit cât de benefic ar fi ca blogurile de fotografie – şi sunt numeroase, este de unde – să dea mici indicii, câteva idei cu privire la ceea ce se consideră subiect bun, încadrare corectă, claritate bună etc.

Neavând un aparat profesionist, nici măcar semi-profesionist, îmi permit să redau lucruri pe care le-am înţeles şi am încercat şi reuşit să le aplic pe mai obişnuitul meu aparat (firmă bună, model compact).

În primul rând, sunt 3 aspecte de care trebuie ţinut cont la o fotografie. În ordinea importanţei:

1. ideea
2. estetica
3. tehnica, claritatea

Din categoria 2, mă voi lega de două aspecte:

Întotdeauna am avut impresia că obiectul, fenomenul, persoana de fotografiat trebuie să stea în centrul imaginii. Nu ştiu de unde ideea, probabil de pe foile explicative de folosire a unuia dintre aparatele „copilăriei” sau din „bună intuiţie”.

prezenta

Elementul de pozat nu stă, de obicei, în centru, ci într-o parte. Dacă avem un portret, ochii persoanei trebuie să privească spre centrul pozei, nu spre exteriorul ei. La fel dacă se deplasează: porţiunea din drum care urmează a fi păşită trebuie să fie vizibilă. Să nu se „termine” poza prea repede, prea brusc.

Asta a fost una din surprizele cele mai mari. Cealaltă a fost faptul că linia orizontului (fie că e vorba chiar de orizont sau de simplă linie de demarcaţie între un mediu şi un altul) nu trebuie nici ea să fie pe mijlocul imaginii. Să nu se împartă imaginea în două. Să se apropie de 1/3 sau 2/3 din imagine. La unele aparate, se poate seta afişarea acelor „grid lines” care numai întâmplătoare nu sunt.

rule-of-thirds1

În imaginea de mai sus, avem atât regula „drumului vizibil”, cât şi a împărţirii, încadrării.


oradea

În această imagine, vă rog să urmăriţi poziţionarea liniei de orizont la 1/3 pe orizontală.

Sigur că mai sunt. Poate voi reveni. Deocamdată vreau să mă informez cât mai bine şi mai corect. Pasiunea cere timp.

Important: şi ca temă: puteţi urmări aceste reguli acum în imaginile de la linkul artistului Claudiu Szabo. Observaţia e primul pas înaintea acţiunii. 🙂

PS: Imaginile au fost preluate de pe site-ul  http://badorgood.com/membri/cszabo/fotografii şi aparţin aceluiaşi autor (în  afară de imaginea a 2-a).

%d blogeri au apreciat asta: