Posts Tagged ‘kafka’

h1

Care e paznicul meu kafkian?

Martie 12, 2008

entrance-2-m.jpg

**

Un schelet vine la doctor. Doctorul, dând cu ochii de el, întreabă uimit:

– Păi, acuma se vine?

**

Franz Kafka (1883-1924), evreu născut în actuala Cehie, are o povestire intitulată În faţa legii. Aduce foarte mult cu gluma morbido-comico-ironică de mai sus prin problematica tratată. A fost publicată atât separat în colecţia Metamorfoza şi alte povestiri, cât şi ca povestire în povestire în romanul Procesul (1925).

A propos de Cehia, există un pod extrem de frumos. Coincidenţa face că imaginea din articolul anterior înfăţişa acest pod, Podul Carol. De data aceasta, vedem şi ce e dincolo de ceaţă:

De când am scris un eseu asupra ei la facultate, în cadrul cursului opţional de Teoria textului, mi-a rămas adânc înfiptă în memorie, asemenea unui cui greu de scos afară. E un text foarte scurt, o singură pagină. Însă stimulează la discuţii interminabile şi şochează prin finalul surprinzător. Nu te aştepţi ca toate presupunerile să ţi se dărâme când ajungi la sfârşit. Şi mai ales ce sfârşit. Vă invit la o lectură de câteva minute. Am ataşat documentul kafka-franz-in-fata-legii.pdf.

Omul nostru de la ţară e un om conştiincios şi curajos. Nu-i aşa? Se prezintă în faţa legii. E gata să o cunoască, să o înfrunte. E gata să o privească drept în faţă, bărbăteşte. Indiferent de costuri. Problemă însă la intrare. Nu i se cere bilet, nu i se cer bani pentru a-i fi permisă intrarea. Avem un paznic care păzeşte o poartă ce e deschisă. Ciudat. Primul element ciudat din povestire. Pentru ce paznic unei porţi deschise?

Alt element ciudat: omul, doritor să intre, nu e refuzat total. Doar parţial. I se spune „nu acum”, ca pentru a-i ţine trează speranţa, pentru a-l ţine „legat”. „Nu mă laşi nici să mor, nici să trăiesc”. Aşa avem noi o expresie. Acest episod e cu atât mai ciudat cu cât mai târziu omului i se adaugă faptul că e liber să intre dacă vrea. Aşadar, ciudăţenia devine mai mare pe măsură ce intrăm în poveste. Elementele care urmează aduc asupra primelor o accentuată notă de confuzie. Mai ales că după termenul „liber” urmează o ameninţare: „ai grijă că…”. Ceea ce reuşeşte paznicul să realizeze e un joc psihologic, o dezvoltare a fricii în omul nostru de la ţară, care imediat se şi imaginează urmărit pe holurile justiţiei, hăituit, înghesuit.

Lovitura de graţie din final Read the rest of this entry ?

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: