Posts Tagged ‘om’

h1

Omul – un puzzle

Martie 15, 2008

Îmi place să joc, din când în când, un joc cu forme geometrice. Ăsta:

joc.jpg

Nu ştiu cum s-ar numi la noi. L-am găsit şi aici. Poate un fel de puzzle. Dacă ştiţi, apreciez colaborarea. 🙂

Ce îmi place la el?

  • Mă desprinde de stresurile de zi cu zi. E un bun mod de a te relaxa psihic, mai ales la finalul zilei. Îţi „fură” toată atenţia şi nu mai lasă loc pentru dezamăgirile de peste zi sau nervii consumaţi aiurea în stânga sau dreapta. Doctorul meu le recomandă 20 de minute de desene animate pe zi celor stresaţi. Minim 20 minute! Tom şi Jerry. De exemplu. Nu cred că e o fugă de realitate, cum s-ar putea suspecta. Când revii, revii în aceeaşi realitate din care ai plecat. Doar că te face puţin mai limpede, mai „rece” mental şi îţi dă o perspectivă mai echilibrată.
  • Mă ajută să gândesc, să raţionez. Să-mi dezvolt reprezentarea. Să vezi posibilul ansamblu cu câteva mutări înainte. În psihologie, există un tip de reprezentare (dacă nu mă înşel; dacă mă înşel, să mă corecteze cei cu psihologia), care spune că nu e nevoie să vedem obiectul în întregime pentru a ne putea reprezenta imaginea lui în totalitate aşa cum e ea. Că e suficient a vedea o parte din el, însă o parte suficient de caracteristică, pentru a putea desprinde întregul.

Priviţi imaginea aceasta:

b.jpg

Read the rest of this entry ?

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: