Posts Tagged ‘rău’

h1

Suntem răi

Ianuarie 30, 2008

 

dual-nature.jpg

 

„Şi dacă mai târziu îi pare bine?” Aceasta era întrebarea ridicată de o colegă de liceu prin clasa a… 9-a. Vreme multă de atunci, nu? Uite că mi-a rămas înfiptă bine în memorie. Eram prinşi într-o discuţie cu un profesor; una dintre acele discuţii mai puţin obişnuite în timpul orelor, însă care au ecou chiar şi la – ca să vezi – ani buni după. Discuţia era despre Bine. Despre atitudinile noastre în faţa Binelui. Pentru cazul în care alegem să facem binele, putem avea două atitudini: cu şi din inimă sau din obligaţie, din necesitate, adică fără inimă. „Dar dacă porneşti cu ideea că nu vrei să-l faci, însă, dintr-un motiv sau altul, decizi să-l faci şi, la final, văzând ce înseamnă pentru primitor, îţi pare bine că l-ai făcut?”, întrebă colega mea. Şi anume îţi pare rău că l-ai îndeplinit cu inimă rea. Era o nuanţă la care nu ne gândiserăm încă.

Aceasta pentru actul deja consumat. Dar cu un act neconsumat încă? Unul ce stă în aşteptarea îndeplinirii sau neîndeplinirii lui. Unul care ne aşteaptă pe noi:

Un tată avea doi fii. Fiecare fiu în camera lui. Merge în cameră la cel mai… afectuos:
– Fiule, mergi tu azi până la supermarket după bomboanele mele mentolate? Azi nu mă simt în stare.
Fiul, cuprins de probleme calculatoriceşti:
– O, tati! Chiar azi? Acuma mi-am descoperit cel mai tare joc, ultima versiune. N-am chef.
Tatăl nu-i zice nimic, se îndreaptă spre camera celuilalt fiu. Fiul dintâi îl priveşte ieşind, se încruntă puţin către uşă; poate trebuia să meargă. Ce îi lua aşa mult? Şi apoi, e tatăl lui. Aahh, trebuie să reia repriza la joc acum; nu fusese pe fază.
Ajuns în camera celuilalt fiu, tatăl îl roagă acelaşi lucru. Fiul, cu căştile pe urechi şi ochii în carte (că mintea mai puţin):
– Ha? Să merg? Mentolate? Aaa, iar alea? Bine, mă duc. Stai să termin pagina asta.
Şi îşi continuă mişcarea repetitivă a capului în ritmul muzicii.
Trecură mai multe pagini, dar fiul de-al doilea uită.
Fiul dintâi avu remuşcări că şi-a refuzat tatăl. Lăsă computerul în acelaşi loc în care urma să-l găsească şi mai târziu şi plecă.

Vă aminteşte de altă întâmplare mult mult mai veche?

Ne identificăm fiecare ori într-un rol ori în celălalt în diferite momente. Suntem răi. Suntem totuşi răi. Ne e mai uşor să refuzăm a fi buni. Credem că a fi pasivi e neutru. Privim Binele ca pe un inamic ce vrea să ne rănească. Uneori poate chiar ne răneşte.
Cât de buni ar trebui să fim ca să privim Binele bine?
Suntem mai puţin răi dacă regretăm a fi fost speriaţi ca de Rău?

%d blogeri au apreciat asta: