Posts Tagged ‘toamna’

h1

Pe un peron de toamnă

septembrie 13, 2008

E vânt tulburat cu soare ucigător de frumos. Îmi răsuceşte tot părul. Nu e deranj prea mare faţă de deranjurile din lume la această oră. Pe alte tărâmuri, oamenii se omoară pentru mâncare sau pentru libertate…

Îmi plac trenurile şi gările. Trenul – până acum – e singurul mijloc de transport închis care nu-mi supune stomacul la încercări problematice şi care îmi creează cea mai poetică stare. Ciudat de spus, dar natural de simţit. Trenurile îmi apar ca cele mai inocente, calme, calmante moduri de traversare a lumii.

Dacă pierzi unul, vine altul.

Îmi plac peroanele. Toată lumea entuziastă că pleacă. Sau că vine. Frumos că te bucuri de două ori; mă întreb dacă excursia în sine, acolo la destinaţie, e la fel de incitantă ca intrarea şi ieşirea din ea.

Unele trenuri vin doar o dată în viaţă. Şi pleacă tot aşa.

Vântul îmi spune că nu se va opri din suflat; îi face prea mare plăcere. Unele trenuri sunt mai frumoase ca altele – şi pe dinăuntru, şi pe dinafară – pentru că sunt pentru noi. La fel ca poarta legii pentru ţăranul lui Kafka.

Am fost pe peron, am contemplat trecătorii, călătorii găsindu-şi vagonul. Eu am rămas, neurcând. Fusese trenul meu.

E un soare îngrozitor de frumos şi aproape îngheţat. Pe cer începe să scrie toamnă, iar eu sunt topită după castanele ce cad din copaci şi se rostogolesc lucioase şi maronii în faţa mea.

Nu mă nemulţumeşte frigul atât de mult; sunt nemulţumiri mai uriaşe decât acestea; sunt dureri mai cumplite de cealaltă parte a globului. Sau chiar pe scara mea.

Încă e verde.

Linia ferată a rămas pustie, iar eu privesc în urma lui. Se mai aude ţâşnirea finală de pe peron. Ca un timposibil în goană.

%d blogeri au apreciat: