Amnezie selectivă

Cum se scutura
Cerul
Peste zi
Atunci când
Nu te ştiam?

Iarna sufletului

Să știi că nu există
iarnă,
îți spun eu,
gerul e doar
o primăvară
leneșă,
încă dormitând
sub întunericul
zilei,
o vezi?
Nu te gândi
că vom îngheța
în nefericire
Nu te gândi defel
uneori perspectiva
ne panichează.

Soarele dinăuntrul
tău
nu termină de ars,
materialul lui
nu e din lumea
asta.
Trăiește și pe viscolul
cel mai trist.

Loud

Nu vorbi
mai puternic
decât gândurile mele

Spune
cu puncte și virgule,
fără semne de exclamare

Să îmi întâlnesc
între timp
și propria respirație
să nu uit
cine sunt

Rostește adieri
nu vânt
să nu strivească
firele de iarbă
ce mi-au crescut
pe suflet.

Ce simplu, ce nesimplu

Ce simplu era la început
Când făceai baloane
De idei
Cu o singură ocheadă

Stăteam unul
În fața celuilalt
Ca două frunze
Într-un copac

Ce nesimplu a devenit
Apoi
Când vântul pătrundea
Sfredelitor
Din ochii tăi
și rosteau Visul cel mare
Fără cuvinte deslușite
Dar rosteau Imposibilul
De pe pământ!

Ce complicat s-a făcut
Orice făcut
Când m-ai privit
Mut
Și visul a durut.