Camixu
Pe la 2 ani, eram la Marea Neagră – mi s-a povestit – cu familia. Pe plajă. Ca întotdeauna, muzica răzbătea sonor. Eu, ca o mare şi timpurie pasionată de muzică, m-am prins de o ureche şi am început să dansez de una singură pe nisip, după ritmul ei.Pe lângă mine, trec doi băieţi. Unul e distrat de imaginea văzută, se opreşte – o copilă mică în rochie galben-albastră în pătrăţele se legăna după muzică – şi-i spune celuilalt: „Uite, mă, la asta mică!”, mă ia în braţe şi mă dansează; apoi mă pune jos, mă pupă şi pleacă.Însă eu îmi continuu legănatul, cu mâna de-o ureche ca şi cum nu se întâmplase nimic.
*
Prin clasele primare, bucuria mea era să mă joc. După ce învăţam la şcoală, veneam acasă şi făceam aceeaşi „instrucţie” cu păpuşile:
– Sabina (preferata mea), ai învăţat poezia?
– Păi, tovarăşa profesoară…
– Ia spune-o!
– Ăăă…
– Bun, deci nu ai învăţat-o. 4.
Cine s-ar fi gândit că voi ajunge tocmai…
*
La raison de… timposibil apare în primul articol. Ceea ce urmează vom mai vedea. Timposibil e o lume a posibilului – dacă e fructificată câtă vreme putem spune „acum” – sau a imposibilului – dacă s-a aşteptat prea mult întru întâmplarea evenimentului ce n-a vrut să se întâmple singur. Mă găsesc şi eu aşteptând o aşteptare neaşteptabilă, uneori. De aceea, cred că e timpul să fac posibil ceea ce în curând poate deveni imposibil.
[…] Semnat Camix. […]
ApreciazăApreciază
respecte!
fiica mea, Rebeca, are 1 an si 3 luni si se misca pe muzica; merge la combina audio si, daca eu ascult stiri, apasa pana gaseste muzica care ii place. Daca nimereste cu degetul pe butonul pt cd (unde e muzica clasica all the time), ramane acolo langa ea.
intrebare: cum se va numi blogul ei??? 😀 😀 😀
ApreciazăApreciază
😀
Să îţi trăiască sănătoasă şi cu multe binecuvântări Rebeca ta!
Păi… poate se va numi The Sound of Music. 🙂
ApreciazăApreciază
CINE stie. 😉
ApreciazăApreciază
Camix, te apropii de anul instaurarii lui Carol cel Mare…ca nr de intrari: iti doresc ca intrarile la tine pe blog sa reprezinte anii actiunii din Star Trek si sa fie de folos!
ApreciazăApreciază
😀 Eşti tare. Mersi!
Am făcut săpături cu instaurarea lui Carol, că eu stau cam prost cu istoria. Numai că el muri deja în 812. 😦
Anii din Star Trek cred că îi mai reţin. Savuram şi eu pe vremea aceea.. ehei, vremuri cu seriale interesante.
ApreciazăApreciază
draga Camix, mi-aduc aminte de Dallas si televizorul Miraj cu lampi, caruia ii fugea imaginea, deci eu eram mai tot timpul in spatele lui, incercand s-o „franez”! 😀
Sclava Isaura? ehei…ce vremi, dom’le, ce vremi!
asa-i, ai dreptate cu Carol cel Mare, in anul 800 a fost incoronat, nu in 1000 -cum mi-a jucat mie feste memoria…asat e, vezi ca-s mai maricel, iti urmeaza si tie! 😉
ApreciazăApreciază
Atunci tu trebuia pe la electronics să ajungi.
Noi aveam Telecolor, era mai cuminţel. Şi Dallas şi Isaura, da… 🙂 Nu am scăpat nici noi. Guldenburgu?
Lasă că eu iau urarea aşa cum ai intenţionat-o! 😉
ApreciazăApreciază
ce ingrat pot sa fiu! cum de-am uitat bunatatea aia de Guldenburg??? ai citi si cartile, in fascicolele alea mici! atunci mi-a fost a doua oara greata de carti -dupa Sandra Brown, binenteles, cu toate ca la ea, acu vreo 17 ani, greata era impletita cu curiozitatea 😀 😀 😀
ApreciazăApreciază
Eu, graţie Guldenburgului, am început să iubesc limba germană şi la şcoală tocmai începeam să o studiez… cu mare ardoare. Deci a avut şi un efect constructiv povestea aia diluată…
Cu desenele animate din franceză am păţit la fel. Eram fermecată de Sandy Belle şi am întâmpinat franceza cu braţele deschise. Limbile astea… 🙂
Curiozitate, ai? 😛
ApreciazăApreciază
mda, atunci sangele curgea mai repede si mai cald prin vine! 😉
ApreciazăApreciază
Camix, nici un to be continued? nici un sfarsitul seriei III? ceva care sa ne dea sperante ca vei mai dezvalui ceva despre tine?
de exemplu, de cate ori ai fost trasa de codite? 😀 intreb ca un cunoscator: niciodat n-am batut fetele, dar de ma agasau, le trageam,dom’le, de codite! unei colege care-si tot arunca parul la mine pe banca, l-am prins in penar chinezesc cu magnet, si era doldora de creioane,pixuri! 😉 binenteles ca plateam placerea aia cu palmi de la invattoare,profesori! 😀
ApreciazăApreciază
😆
Apăi făceai şi tu năzbâtii, nu glumă. Eu mi-am primit nişte beţe la mână că am îndrăznit să mă uit o dată în oglindă (în clasa a 4-a, cred). Colega mea din faţă o zărit faza şi rapid cu pârâtu.
Încă nu ştiu dacă voi pune to be continued. 🙂 Poate mă mai gândesc.
Cu codiţele nu am avut treabă, că nu îl aveam atunci aşa lung. Însă se ţineau scai de mine unii să le dau temele la mate. Teroare!
Auzi, erau atunci penarele acelea cu pian în miniatură pe capac. Le-ai văzut? Mai există aşa ceva? Îmi lăsa gura apă după ele.
ApreciazăApreciază
te-ai blocat in adolescenta, sau mi se pare mie? nu in trafic…ci-n traficul amintirilor! Asteptam! 🙂
ApreciazăApreciază
Pentru că nu am dezvăluit mai mult din prezent? Nu intenţionam nici aşa să dezvălui prea multe. Încă nu ştiu despre the rest of it.
Mai degrabă blocată în facutate cu nostalgiile. Eu acolo mai des. 🙂
ApreciazăApreciază
am lipsit eu, da’ nici tu nu ti-ai facut temele!!! 😀
ApreciazăApreciază
Hihi 😛 Încă nu. Misterul continuă. part 2. 🙂
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
Si eu ma jucam ”de-a scoala” când eram mica. De fapt, numai asta ma jucam. Uneori îl puneam pe fratele meu, care e mai mic cu 6 ani jumate decât mine, să facă pe elevul. O dată l-am legat cu o sfoară de fotoliu, pt ca nu vroia sa stea cuminte ”la școală”. Altă dată, eram prin clasa a IV-a, m-a rugat tov. învățătoare să arunc la gunoi un plic mare și gros plin cu extemporale vechi de-ale clasei. Eu, bucuroasă, m-am dus spre cosul de gunoi, m-am făcut că-l arunc și l-am ascuns sub sarafan (in clasă eram doar eu si cu învățătoarea, colegii mei erau la ora de sport). Apoi m-am strecurat afară din clasă, cu ghiozdanul după mine, m-am dus la toaletă unde am ”aruncat” plicul cu extemporalele în ghiozdan la mine. Așa îmi ”colectam„ eu material pentru joaca, de acasă, ”de-a școala”.
Na, că am mărturisit păcatul ăsta și public!
Cami, te rog sa iei legatrua cu mine pe mess, doresc să-ţi cer niste sfaturi.
ApreciazăApreciază
Legătură luată. 😀
Deci de-astea făceai tu, viitoare profă. 😛 Din fragedă pruncie urmăreai greşelile şi corecturile. 🙂 Tot e bine să mărturiseşti, eliberează!
Ce crazy îs la această oră…
ApreciazăApreciază
Draga Camix,
As vrea sa-ti propun o provocare, sigur doar daca doresti. As vrea sa creez pe site-ul http://www.bisericata.com o sectiune pentru filme, sub care sa prezinti anumite filme (precum ai prezentat pe blog) care sa fi citite de altii? Ce zici? Accepti aceasta provocare?
Cosmin
ApreciazăApreciază
Cosmin,
este onorant, mulţumesc pentru provocarea trimisă. Da, mă gândesc să o accept. Sună interesant! Rămâne să stabilim cât de des vor apărea. 🙂
ApreciazăApreciază
Sigur, ma bucur de aceasta colaborare!
Cu stima si respect, Cosmin
ApreciazăApreciază
La fel. 🙂
ApreciazăApreciază
Imi place povestea de la Marea Neagra…
ApreciazăApreciază
O, bine ai venit, Radu! 🙂
Eu te mai ştiu de pe băncile liceului, şi tu?
Da, şi mie mi-a plăcut faza aceea când mi s-a povestit. Păcat că nu mi-o amintesc şi eu. Ar trebui să caut prea mult în harddisk-ul minţii. 🙂
ApreciazăApreciază
buna, Camix. te-am vazut pe blog la calatorru si am trecut sa te salut.
ApreciazăApreciază
Elena,
mulţumesc pentru vizită şi salutări. 🙂 Te mai aştept.
ApreciazăApreciază
🙂 imi placea mai mult varianta cealalta. poza, headerul tau superb era parca altfel la mijlocul paginii. totusi, calitatea scrierilor tale e mai frumoasa…mai importanta decaut culoarea background-ului.
good day !
ApreciazăApreciază
Călătorr, mulţumesc pentru cuvinte şi pentru felul în care vezi. 🙂
ApreciazăApreciază
Te-am adaugat la lista de pe blogul http://bloguri-crestine.blogspot.com/
ApreciazăApreciază
Camix…ce zici de niste elevi mai …inaintati in…experienta? Pot sa stau si in ultima banca si promit sa ridic doua degete cind vreau sa vorbesc?!
Imi place blogul tau…multumesc pentru ospitalitate. God bless!!!
ApreciazăApreciază
Radu,
grazie, grazie. 🙂
ApreciazăApreciază
Rodica,
Am avut şi elevi de aproape 50 ani. Acum voi avea iar adulţi, că voi avea şi seral în şcoala în care voi preda anul ăsta. 😛 Pe de altă parte, am avut şi floricele şi bobocei de clasa I. 😀
Mulţumesc pentru aprecieri! 🙂
ApreciazăApreciază
„Pe la 2 ani, eram la Marea Neagră…”
Pe la 9 ani, schimbam cuvinte de începător, într-o începătoare conversaţie cu misterul.
Pe măsură ce anii au trecut, cuvintele s-au sidefat în perle multicolore. Acum am un costum întreg. Pe care-l îmbrac la sărbători. 😛
Să-ţi fie inima plină ochi cu sărbătoare!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc mult, Adama, că eşti alături, că eşti sonoră, că eşti prezentă, că eşti tu, că te bucură să fii aici aşa, că eşti la timpul prezent nedeterminat. 🙂
Aşa să fie urarea ta!
ApreciazăApreciază
Cred că de-aici trebuia să încep, fiindcă am găsit un nume familiar:Sabina, cum o chema pe mătuși-mea. nu m-am gândit că și păpușile poartă așa nume, eu n-am auzit decât Betty, Roxy ( era o fată pe stradă, și câinele și păpușa erau Roxy) și ce mai râdeam de ea!.
Am găsit ce citi la tine. Mulțumesc și spor la scris.
ApreciazăApreciază
Mă bucur că ai găsit de citit, noi urăm întoarcere plăcută a filelor cărţii şi să nu vă pierdeţi în ele.
Roxy aduce prea mult cu Rexi, ajungem prea curând în alt regn, ceea ce nu dă extrem de bine, mai ales că şi câinele şi păpuşa au sfârşit cu acelaşi botez. Mă întreb care o fi păcătuit cu ceva, câinele sau păpuşa?
Betty nu aduce, e tumna telenovelă, dar poate pe atunci nu existau telenovele, ce bine!, aşa că încerc să-mi setez memoria şi cunoştinţele pentru o dată anterioară, să văd cum sună. Sună BETon? Sau îmBETonat..
ApreciazăApreciază