Greutate
septembrie 13, 2021Ființarea
ta
defragmentează
sufletul.
Timposibil
Să ne facem timpul posibil.
Karl Jenkins – The armed man: A Mass for Peace – Agnus Dei
s-o zâs
S M
- var sc_project=6081720; var sc_invisible=0; var sc_security="23030b82";View My Stats
Timposibil 
Suflet fragmentat care nici nu poate fi numit al tău, tu, eu, însemnând personalități compacte; asta îmi pare că sugerează textul postat. Ființarea ca proces poate fi asemuită cu defragmentarea care tot un proces e. Sunt doar curios, ce înțelesuri speciale ai ascuns într-o vocabulă atât de specializată pe un (alt anumit) domeniu.
ApreciazăApreciază
Oricum suntem toți fragmentați în sensul că ne împărțim mereu în stânga și în dreapta și rareori avem răgazul și știința de a sta de vorbă cu noi înșine ca să ne amintim cine suntem, cum să respirăm, cum să facem și lucrurile care ne fac plăcere sau ne aduc relaxare, nu doar ceea ce trebuie. În lumea agitată, „ființarea ta”, în care poate fi inclus orice e al celuilalt și îți aduce liniște, relaxare, pace, restabilește ritmul normal al vieții „mele”. Ar putea fi considerat și un transfer de energie. Celălalt poate avea ritmul care mie îmi este cel mai benefic sufletește, psihic etc. și, interacțiunea cu o astfel de ființare normalizează ph-ul „meu”, care reintră în setările din fabrică din nou. 🙂 Does it make sense?
ApreciazăApreciază
‘Răgazul și știința de a sta de vorbă cu noi înșine’… Nu doar răgazul așadar, care oricum lipsește, ci și știința pe care nu apucăm s-o deprindem ne țin la distanță de apropierile fecunde. Da, are sens ce spui, nu știu dacă are și rezolvare. Ritmul trepidant în care ne parcurgem viața mai degrabă decât o trăim, face să ne lipsim de orice știință, mai cu seamă de cea a întoarcerii către sine. Ne-am obișnuit în așa hal cu fugacitatea, încât răgazul ne pare stagnare premeditată. Uneori am impresia că fugim de răgazurile regeneratoare, cele care ne-ar putea așeza față în față cu noi înșine.
ApreciazăApreciază