h1

Campioni la sorţi

Mai 22, 2008

Am asistat la sfârşitul finalei Champions League. Nu am avut nici o preferată, nici o antipatică. Nu m-a atras prea mult competiţia celor două echipe, nume, dar nu pentru că nu ar fi echipe bune. Doar că am o simpatie pentru cele din Spania, atâta tot. Chelsea şi Manchester, însă, sunt două competitoare ce fac un joc pe care noi nu apucăm să-l gustăm vreodată în campionatul nostru intern.

Şi nu pot să mă rabd să nu spun – la fel cum nu se rabdă nici ei – cum comentatorii nu ratează niciodată ocazia (când sunt asemenea finale ale ligii campionilor) să pomenească despre mai marea şi mai memorabila victorie a Stelei din 1986. Rememorăm la nesfârşit un singur şi acelaşi moment; toate situaţiile sunt comparate cu clipa unică, cu adevărul suprem. Chiar aşa, după mai mult de 20 de ani de când n-am mai reuşit să ajungem măcar în apropiere, ar trebui să avem un grai mai puţin laudativ, mi se pare mie. Aşa puternic să trăim din amintiri? Ajung să ne fie suficiente, până la urmă.

Să revin. Ceea ce m-a determinat să mă aşez în faţa ecranului a fost finalul egal dintre cele două. Mi-a amintit de un alt meci – unul mai dramatic pentru noi – dintr-un alt campionat. Cel mondial, din 1994, când am fost egalaţi de suedezi. (alte amintiri, nu? 🙂 ) Iar după egal, au urmat loviturile de penalty, care ne-au şi calmat frumos la sfârşit.

Nici atunci, nici acum nu mi-e prea clar mie care e legătura dintre penalty – valoarea echipei – câştigători. Şi răspunsul ar fi, probabil, că nu trebuie să caut decât legătura penalty – câştigători şi atât. Bineînţeles că se poate şi aşa, dar, atunci, ar trebui să vorbim mai bine de joc de loterie, nu de joc de fotbal. „E doar joc”, într-adevăr, dar e unul de strategie, nu doar o simplă întrecere de forţă.

Loviturile de penalty ca elemente hotărâtoare între un concurent şi altul nu fac decât să reducă la zero calitatea şi ideea de fotbal. Nu chiar la zero, e drept. E redusă la nervi întinşi la maxim dacă mingea nu va merge cumva cu un milimetru mai aproape de portar etc.

Câştigătorii declaraţi se vor bucura fără a fi câştigători, învinşii se vor întrista fără a fi învinşi. Victorioşii nu au nici un merit, înfrânţii nu au nici o vină. Totuşi reacţiile există şi încă într-un mod foarte real. Ca privitor, tot m-am bucurat pentru Manchester şi m-am întristat pentru Chelsea. Păcat.

Ar putea foarte bine şi să tragă la sorţi pentru a face rost de un câştigător cât mai repede. Doar acesta e obiectivul, nu?

Putem şi fără efort ajunge la acelaşi rezultat, deci pentru ce să ne mai muncim aiurea?

Anunțuri

6 comentarii

  1. Wuuuau am nimerit pe un site de microbisti?! 😀 Interesant totusi pentru tine Cami 😛 Colegii mei microbisti mari – incat viseaza si noaptea fotbal – nu ar fi capabili sa scrie asa un articol.

    E un articol de pus pe GSP 😛


  2. Un site de microbişti mai puţin. 🙂 De fostă microbistă şi actuală degustătoare ocazională de acest fel de evenimente fotbalistice. Agreez fotbalul pentru ceea ce este el la modul ideal, mai puţin la modul practic, după cum se şi vede. 🙂 Dar sunt şi momente în care se întâlneşte idealul cu realul, iar acelea sunt spectacole rare, dar frumoase.

    Mulţumesc!


  3. Camix, asta e regula jocului, şi dacă n-are nimic a face cu competiţia, cu latura agonică. Departajarea le loviturile de la 11 m nu e decât un hazard.

    Dar e drept că laurii sunt tot lauri. Din păcate.


  4. A.Dama,
    da, astea sunt regulile, ştiu. Însă nu e suficient ca regulile să existe pentru ca ele să fie şi bine întemeiate, bine gândite, bine aplicate etc. Tocmai acolo atacam eu, la felul în care a fost gândită regula. Mai ales că finalul egal al meciurilor eliminatorii a suportat schimbări de-a lungul timpului (regula golului de aur etc.).

    Da, e păcat. E păcat când vezi că, din cauza regulilor, rezultatele sunt superficiale.


  5. aici nu-s de acord cu tine. trebuie talent si exercitiu si pt o executie buna la penalty-uri. e drept ca i se zice „loterie”, dar oricum… nu stiu daca stii ca inainte, si in unele competitii si acum (cupa ligii angliei, cred) la rezultat de egalitate se rejoaca meciul. englezii astia si corectitudinea lor…oricum motivul pt care se recurge la penalty-uri cred eu e ca acum se joaca foarte multe meciuri si nu e loc sa se mai introduca rejucari, etc. ar fi extenuant pt. jucatori. plus ca, asa cum iti place tie sa faci comparatii, cateodata si in viata hazardul decide totul.


  6. Nu neg că e nevoie de strategie a şuta la 11 metri şi a şuta cu succes. Nu toţi jucătorii sunt buni trăgători la 11 metri. Însă consider că şi reversul e valabil. Nu toţi trăgătorii buni la 11 metri nu sunt neapărat buni jucători generally speaking.

    Părerea mea e că a fi mai bun – ca echipă – la loviturile de la 11 metri nu înseamnă neapărat (deşi se poate întâmpla) că echipa a jucat mai bine per ansamblu şi că meritau mai mult victoria. S-a întâmplat să aibă izbândă uneori echipa mai bună, alteori echipa mai slabă. Ni s-a întâmplat chiar şi nouă la un campionat mondial în 94. 🙂

    E drept că şi în viaţa de zi cu zi întâmplarea decide. În acest sens, fotbalul – şi mai ales tragerile de la 11 metri – pregăteşte pentru viaţă. 🙂 Din plin.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: