h1

Meseria de prieten

ianuarie 9, 2009

friendship

Citind colecţia de articole Oceanografie a lui Mircea Eliade, am dat peste un pasaj care m-a pus pe gânduri o vreme şi mi-a amintit gânduri care m-au măcinat şi pe mine:

O prietenie nu se verifică în aşa zisele „ceasuri grele” ale vieţii. O prietenie se verifică numai prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt… Altele sunt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca prin punctul tău de vedere, a nu-l preţui prin ceea ce îţi convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este pentru el însuşi, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om, iar nu un simplu manechin.

Ceasurile grele ale vieţii sunt momente importante. Sigur că atunci când trecem prin ele avem nevoie – şi e natural şi omenesc să avem nevoie – de susţinere. Poate nu mai avem pe altcineva în jur în astfel de momente decât prieteni. Apoi, bineînţeles, încurajarea pe care o oferă un prieten, timpul pe care îl petrece cu tine când ai cea mai mare nevoie de comunicare sau doar ascultare, e modul în care el arată, de fapt, că ţine la tine, că te preţuieşte.

Totuşi, m-am întrebat dacă prezenţa prietenului lângă tine în aceste momente e o garanţie sau o calitate suficientă pentru „numele” de prieten. Sigur că e important. Dar am avut ocazia să simt prezenţa celuilalt şi agresiv în viaţa mea, încercând să conducă programul după care funcţionez, activităţile pe care le aleg, pasiunile pe care le am din pură plăcere. Concluzia a fost că am simţit că o prietenie poate şi lua sentimentul de libertate (dar nu în sensul în care tu renunţi la libertatea ta de bună voie, pentru că o prietenie înseamnă, desigur, şi renunţare la o parte din tine), pe lângă aspectele ei pozitive.

Libertatea e un aspect sensibil. Şi pentru că e dificil de dezbătut datorită laturilor multe pe care le implică, dar şi pentru că aceste laturi sunt de multe ori cu graniţe vag trasate. A te simţi liber într-o prietenie nu vreau să subliniez capacitatea de a i te putea sustrage atunci când dispare sau apare cheful, ci capacitatea de a-l respecta pe celălalt atât cât să nu-i reduci personalitatea. Sigur că întotdeauna e nevoie şi de compromis într-o relaţie şi sigur că uneori trebuie să cedăm şi să renunţăm la ce e al nostru – fie că e vorba de timp, obiecte etc. – şi să-l dăruim prietenului. Însă ceea ce consider a fi important e ca renunţarea, cedarea să fie făcute de bună voie, fără presiuni, fără manipulări.

Presiunile care sunt exercitate asupra celuilalt pentru ca el să acţioneze după cum ne simţim noi bine, fără să avem în vedere dacă şi celălalt se împacă bine cu acea soluţie sunt, de fapt, dovezi că nu ne interesează bunăstarea prietenului, ci doar bunăstarea noastră. Iar dacă bunăstarea noastră este pe primul loc, atunci ceea ce avem noi nu se numeşte prieten. Nu de prieten se cheamă că avem nevoie, ci de slujitor.

Acum, aici se poate deschide o paranteză interesantă, pentru că fiecare prieten adevărat este, în fapt, slujitor prietenului lui. Dar marele secret stă în faptul că el este slujitor de bună voie, este slujitor pentru că iubeşte, nu pentru că este obligat să slujească.

Astfel că armonia într-o prietenie o văd ca o libertate manifestată în aşa manieră, încât ea să nu încalce libertatea celuilalt. Iar dacă această condiţie e îndeplinită, atunci:

„Prietenul adevărat iubeşte oricând, iar în nenorocire ajunge ca un frate.” (Prov. 17:17)

16 comentarii

  1. Superbe idei … intr-adevar aspectul prieteniei este un lucru foarte controversat … rar gasesti persoane care intr-adevar merita aceasta „functie” in viata ta … insa, eu nu as folosi denumirea de slujitor … poate si pentru ca mie imi suna oarecum prea dura, dar in fond, este adevarat ca „slujesti” celuilalt din iubire, compasiune si de buna voie … oricum, frumos … BEny

    P.S. Mai demult ma ocupam si cu scrisul:P..uite parerea mea legata de subiectul asta, de la inceputurile „carierei” mele de blogger:P

    Apreciază


  2. scuze, am uitat linkul cu „parerea” de care vorbeam mai devreme:

    http://carpediem-beny.blogspot.com/2007/12/road-2-friendship.html

    Apreciază


  3. Camix,
    Ai o minte analitică și inquisitivă, care te scoate, de fiecare dată, la liman prin intricăsiile inerente cugetării.

    Ideea lui Eliade, după care o prietenie se ”verifică numai(!) prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt”, mi se pare aproape străină (foreign) prieteniei, din considerente pe care le-ai prins în articolul tău.

    Limitarea voluntară a propriei libertăți (din ambele părți, sau mai multe) în prietenie exclude, prin elementul ”reciprocității”, teama lui Eliade de a încălca libertatea amicului.

    Oferta de a-ți limita libertatea (aceasta din urmă fiind un drept pretins, contrar ideii de ofertă) poate ajunge să fie probată prin dovada supremă – spiritul de sacrificiu; ”Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi” (Ioan 15:13).

    Ideea de prietenie, în concepția lui Eliade (cel puțin cum reiese din citat) nu pare să includă ingredientul ”dragoste”.

    Apoi, a nu se uita faptul că prietenia se încheagă pe bază de afinități sufletești, nu pe bază de contract, care să asigure libertatea personală. Afinitățile, în combinație cu dragostea, exclud primejdia de violare a individualității prietenului.

    Apreciază


  4. Beny, bine ai venit în timposibilitate.

    Da, dar mă gândesc că am putea spune şi în dreptul nostru că nu suntem nici noi de multe ori cei care să merite această „funcţie” sau meserie pentru alţii.

    Am citit articolul tău. E interesantă analiza pe friend-ship pe care ai făcut-o. Barca prietenului. Şi noi o barcă (de salvare) pentru ei, şi ei o barcă pentru noi.
    în primul rând, noi – barca. Pentru că nu putem aştepta din partea altora ceea ce nu dăm.

    Apreciază


  5. Gellius,

    da şi nu neapărat.

    Este drept, citatul nu conţine ideea de dragoste explicit. nu este o definiţie exhaustivă. Am vrut să accentuez în principal „intrarea cu bocancii” în sufletul celuilalt, indiferent cine e acela. Sau cu atât mai mult, poate.

    Exact, când se pune problema prieteniei, dragostea ar trebui să fie un ingredient (şi o cauză, de fapt) implicit. De aici pornind, cred că nu e corect să profităm de această bază pentru a face din celălalt „slujitorul” nostru oricând dorim sau a-i impune crezul nostru, preferinţele, chiar dacă el nu le are. Citatul vorbeşte despre preţuire a ceea ce este omul, nu a transformării lui într-un manechin. Aş spune că asta înseamnă atât respect, cât şi dragoste.

    Ai observat bine că am delimitat oferta de punere la dispoziţie şi dreptul cerut (atunci când celălalt e în imposibilitate).

    Cred că riscul de a viola individualitatea şi libertatea celuilalt există în orice fel de relaţie, la orice oră. Pentru faptul că fiecare se gândeşte la el (mai presus decât la celălalt 🙂 ) şi este tentat să ceară.

    Apreciază


  6. Frumoase subiecte ne mai oferi Cami! Şi tocmai la momentul potrivit. Când simţi aşa câte-o supărare ce te apasă, gândurile frumoase despre menirea dumnezeiească de a fi prieteni unii altora, te face să te gândeşti că atunci când ai parte de prieteni, nu eşti singur, căci Dumnezeu are grijă să avem oameni ai Săi prin preajmă.

    Frumos citatul din Eliade. Cred că fiecare poate să evalueze cât de bun prieten a fost pentru ceilalţi şi cât a ştiut el să respecte de bine libertatea şi identitatea celuilalt. Aşa cum bine ai spus, ne punem pe noi mai presus de ceilalţi şi suntem tentaţi să cerem, să pretindem, să credem că nouă ni se cuvine mai întâi..

    Mă gândeam că Domnul Iisus i-a numit pe Apostoli „prietenii Săi”, nu slujitori.

    Apreciază


  7. Alex,
    mulţumesc. Mă bucur că are efecte terapeutice. 😛

    Da, e drept, Isus i-a numit pe apostoli prietenii Săi, dar le-a spălat picioarele… 🙂

    Apreciază


  8. “Un prieten este cineva care te cunoaşte aşa cum eşti, înţelege ce ai fost, acceptă ce ai devenit şi, cu blândeţe, te lasă să creşti în continuare.” – William Shakespeare

    Apreciază


  9. Călătorr,
    interesantul citatul tău. Cuprinde toate timpurile, etapele din viaţa omului.

    Apreciază


  10. Camix,

    Revin cu câteva cuvinte apropro de citatul din Eliade. Cu cât îl citesc mai mult, cu atât mai alături de adevăr mi se pare. Citatul are elocvență în sine, chiar fără context.

    Prietenia adevărată se definește prin afecțiune, fidelitate și reliability.

    Prietenia lui Eliade (citez),

    ”nu se verifică în aşa zisele “ceasuri grele” ale vieţii. O prietenie se verifică numai prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt… ”

    este o prietenie ”literară”, de cenaclu, de salon, o prietenie convenabilă, egoistă, care nu se angajează, axată pe ”drepturile mele”. Ce spune el, de fapt, este; prietene, nu-mi încălca libertatea, nu te apropia prea mult, păstrează distanța, respectă granițele.

    Am avut, și am, și eu astfel de prieteni (cu siguranță că și tu). Cunosc bine perimetrul relației noastre și știu cât poate fi întinsă coarda.

    Isus a spus o pildă despre un om care s-a dus la prietenul lui în toiul nopții și a bătut la ușă, având nevoie să împrumute pâine pentru un prieten musafir, căzut în casa lui pe nepusă masă.

    Dialogul, auzit din casă, sună a Eliade;

    ”Nu mă deranja, m-am culcat deja, nu-mi încălca dreptul (libertatea) de odihnă.

    Din stradă, apelul sună în spiritul versetului citat de tine din Proverbe, ”prietenul adevărat iubește oricând și în nenorocire (nevoie) ajunge ca un frate”.

    Îmi vin în minte câteva exemple biblice. Ionatan a fost prietenul care a dat, a oferit, a riscat pentru David.

    Hușai, sfetnicul, probabil mai puțin sclipitor ca Ahitofel, a riscat și el de dragul împăratului David și, ca urmare, Scriptura îl numește ”prietenul lui David”.

    Isus a pretins ceva de la ucenici, când le-a spus, ”Voi sunteți prietenii mei, dacă(!!!) faceți ce vă poruncesc(!!!) Eu” (Ioan 14).

    Ar fi multe de spus apropo de un subiect atât de mare, dar nu-i stilul meu să mă întind prea mult și, apoi, nu pentru că nu le-ai ști am insistat acum, ci pentru că ești ”my friend”.

    Apreciază


  11. Gellius,

    dacă sunt your friend, să ştii că nu consider că mi-ai luat libertatea de expresie. 😛 Aş zice că e bine că schimbul de idei e în toi.

    Da, prin acele lucruri ar trebui să se definească prietenia. Dar aş spune că acel apel la libertatea individuală este mai mult o cerinţă pentru persoana I, nu pentru celălalt. Modul în care ar trebui să îl tratez eu pe celălalt (să-i acord libertatea de a fi ceea ce este, de a nu-l forţa să meargă cu mine o milă dacă e obosit din cale-afară) atunci când o cere. Nu un comportament pe care să-l reclam din partea altora (chiar dacă îl sper într-o oarecare măsură uneori).

    Da, exemplul dat de tine nu e unul pe care l-aş numi din categoria prieteniei veritabile. Totuşi, nu ştiu dacă m-aş duce atât de departe şi să-l consider la extremă; eu îl văd mai degrabă valabil pentru cazurile de abuz de bunătate, încredere etc.

    Ştiu că aici mi s-ar putea replica faptul că un prieten nu ar trebui să se simtă sufocat de celălalt dacă îl iubeşte. E foarte discutabil. Pentru că sunt stări şi stări.

    Însă nu mă îndepărtez de versetul din Proverbe.
    Şi da, repet, definiţia lui Eliade nu e exhaustivă.

    Apreciază


  12. Prietenia veritabila e delicatete, nu e neaparat demonstrativa, nu trebuie politieneste supusa verificarii.

    Una din amintirile din vremea studentiei, ale lui Brod despre Kafka, seamana, dupa mine, cu ceea ce dorea sa spuna Eliade: cand trezeste pe prieten din somn, traversand camera in varful degetelor, K. ii spune : „Te rog considera-ma un vis”…

    Apreciază


  13. Gabilutză,

    bine ai venit;

    sigur că nu e vorba de o verificare poliţienească. Nu cred că cineva a privit-o în modul acesta, pentru că ea nu e intenţionată aşa. Nu-mi sugerează asta. Poate fi ceva de genul (transpus pentru cazul iubirii):

    – Mă iubeşte, sunt sigură!
    – Aşa crezi? Eşti sigură?
    – Da, sigură!
    – Ce te face să crezi asta?

    Sau pur şi simplu o colecţie de idei care ar compune Ideea de prietenie. A gândi asupra unui fenomen nu înseamnă neapărat rigiditate şi limitări, ci orientare, clarificare etc.

    Interesant citatul din Kafka.

    Apreciază


  14. Mă gândeam zilele trecute la un alt înţeles al libertăţii la Eliade. Ştiu că subiectul tău a fost… prietenos, dar văd că aţi şi dezbătut aici serios. 🙂

    Libertatea e cea care te face responsabil. Iar responsabilitatea asta e înţeleasă în sensul de a o transfigura prin creaţie. Deci se poate deduce că prieten adevărat e cel care îţi îngăduie să fii creator, îţi acordă libertatea pe care tu trebuie să o foloseşti cu responsabilitate. 🙂

    Apreciază


  15. Păi, acesta era înţelesul pe care îl voiam ajuns la destinatari. E o formulare care descrie prea bine ideea vagă ce se voia demonstrată.

    Era vorba de acel „nu un simplu manechin”.

    Apreciază


  16. […] mai ales inchisi. te lovesti de orice. si de cativa, […]

    Apreciază



I ♥ comments

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.