h1

PoVeste din(ainte de) război

Ianuarie 2, 2009

bunica-tanaraBunica mea a trăit 100 ani. Am scris la ultima ei aniversare aici. A fost o femeie credincioasă de tânără; dinainte de adolescenţă; şi şi-a păstrat credinţa în ciuda tuturor şi pe parcursul a toate.

Între ea şi bunicul meu, erau 7 ani. Dar invers. El era mai tânăr decât ea cu 7 ani. Întotdeauna m-a mirat şi fascinat treaba asta. Şi au rămas împreună până la moarte.

Azi fiind o zi de comemorare mai deosebită, am ales să relatez – din memoriile altora – câteva secvenţe din viaţa lor.

*

*

Într-o duminică dimineaţa, ea se întorcea de la biserică. Pe drumul satului, un scâncet de băiet.
– Da’ ce plângi, măi, Tiodore?
Iar băietul, din cale-afară de supărat:
Da’ mi-am tierdut o oaaaieee!
Tiodore avea 13 ani. Ea, Maria, 20.
– Da’ las, că ţi-i găsi-o tu, nu mai plânge!

*

După ce au mai crescut, Tiodorea a început să facă vizite casei Mariei şi găsise cu cale să se împrietenească cu fraţii ei. Doar, doar… Ea, frumoasă, era la vârsta la care nu bine ieşea un peţitor de pe uşă, că intra altul. La una din vizitele unui peţitor important, Tiodorea – extrem de curios. Cum să stea el blând să nu ştie ce se discută? Oare ce vorovesc cei doi…, trebuie neapărat să îi audă. Dar pe unde să intre?

Podul a fost o opţiune minunată. Viziune de ansamblu, ca în tribune. S-a urcat în podul casei iubitei şi a tras cu urechea.

*

Când băietul s-a hotărât s-o ceară de nevastă, şi-a spus că îşi cheamă ajutoare. A trimis sol. Un bătrân al bisericii. Cu acordul familiei, bătrânul merge în peţit la familia fetei:
– La pruncu’ cela îi place de fată. Ce răspuns să-i duc?

*

Aşa că, dintre toţi doritorii, peţitorii, pruncu’ de 19 ani s-a căsătorit cu fata de 26.

*

A venit războiul, iar Tiodorea a fost luat prizonier de către ruşi. Aşa se întâmpla atunci. Nu ştiai dacă mai ajungi să-l vezi în viaţa asta sau dacă acolo se încheie totul. Nici o certitudine, nici o informaţie. Nu se puteau transmite veşti din locul în care era reţinut. Totul era o nebuloasă. Cu doi copii mici şi cu ruşii care au ocupat casa. Mulţi omorau gazdele sau îşi băteau joc de ele. La noi, s-au instalat un comandant cu subalternii, care întotdeauna s-au purtat cu respect faţă de bunica şi copii.

În ‘45, când războiul era gata, unii din cei reţinuţi au fost lăsaţi să vină acasă; alţii au fost daţi dispăruţi pentru toată viaţa; alţii au murit. Trecuseră 6 ani de când bunica nu îl văzuse şi nu mai ştia nimic de el. Nici o scrisoare, nici o vorbă. Nu ştia nici măcar dacă a rămas în viaţă.

Bunicul era, însă, în viaţă şi venea acasă cu trenul. Când a ajuns în oraş, s-a întâlnit cu un consătean, pe care l-a întrebat cum e bunica. S-a făcut că acest consătean a venit acasă mai repede şi i-a relatat bunicii:

– L-am văzut, vine acasă cu trenul! Trebuia să ajungă.

Bunica era suspicioasă. Oare îi spun oamenii ăştia adevărul sau fac mişto de ea să o vadă cum aleargă până la gară numa aşa?! Erau 3 km până la gară de făcut pe jos.

– Nu, fată, l-am văzut, am vorbit cu el! M-o întrebat şi dacă nu ţi-or luat ruşii maşina de cusut!

Acum era clar. Era sigur. Era el! Nu putea fi altul! Şi bunica a alergat într-un suflet până la gară. Bunicul, însă, adormise în tren şi nu s-a coborât la staţia unde trebuia. În gară, s-a întâlnit cu alt consătean. Ea nu întreba nimic, doar aştepta derutată. El, văzând-o disperată:

– Vine, vine. L-am văzut în tren. Nu ştiu de ce n-o coborât. Da îi aci, o venit.

S-a întors acasă, nemaiştiind ce să creadă. Aproape de casă, un alt consătean:

– Tiodorea o adormit în tren. S-o dus pân’ în Holod! Amu o să vină pe partea ailaltă, dinspre Ceica.

Bineînţeles că n-a mai contat drumul lung, oboseala… A alergat să-l întâmpine pe drum. Şi s-au întâlnit, în sfârşit. După 6 ani în care nu ştiu de câte ori s-a gândit că poate nu mai e, că sigur nu mai e, că a rămas singură…

*

Dacă bunicul nu s-ar fi întors atunci acasă, eu nu m-aş mai fi născut. Aşa… 🙂

20160822_150814

Anunțuri

22 comentarii

  1. La mulţi ani Cami! La inceput de ani nici nu se putea o poveste de viaţă mai frumoasă decât aceasta pe care ai scris-o aici. Dumnezeu să o odihnească pe bunica ta! Şi pe bunicul tău. tare frumos ai mai scris despre dânşii. Şi mi-am amintit şi eu de bunicii mei dragi. Căci…oare ce-am mai fi noi fără icoana bunicilor pe care o purtăm în suflet? Le datorăm tare mult.

    Citind întâmplarea cu întoarcerea acasă a bunicului tău şi aşteptarea plină de speranţă a bunicii tale, mă gândeam dacă noi, cei de azi, mai ştim ce înseamnă cu adevărat iubirea, iubirea aceea care durează până dincolo de moarte, iubirea jertfelnică, iubirea care rămâne şi dincolo de speranţă sau chiar când nu mai e nicio speranţă… Oamenii de azi sunt atât de superficiali, de „mercantili” chiar şi în sentimente. Totul se pune în balanţa „avantajelor”, ofertelor, mofturilor, toanelor şi…. dacă nu mai corespunde „exigenţelor”… se aruncă la gunoi! Apoi…vine următoarea încercare!
    Citind rândurile de mai sus nu se poate să nu te încerce un sentiment de nostalgie după alte vremuri şi nişte oameni mult mai adevăraţi.
    Mai aştept şi alte „poveşti” ca aceasta! Sunt minunate.


  2. Alex,
    ai fost prompt. Mulţumesc pentru cuvintele frumoase. Da, azi se împlineşte un an de când bunica nu mai e. Am considerat aceasta cea mai bună metodă de a-mi aminti de ea.

    La fel sper şi eu: să fie o istorisire molipsitoare. În sinceritate, în intensitate, în constanţă, în încredere… Dacă sunt puţine asemenea istorisiri în lume la ora actuală, atunci trebuie să le scoatem noi la suprafaţă; dacă nu noi, atunci cine, nu?

    Avem nevoie de o contrabalanţă. Eu am nevoie.


  3. O poveste minunata…bunica mea implineste 11 ani de cind s-a dus si inca ii duc dorul…

    Ce n-as da ca intr-o zi si nepotii mnei sa aiba ceva bun de spus despre mine.

    La multi ani si sfinte binecuvintari!


  4. […] noi pentru un an nou. 80. Evanghelici în Top 100 WP (02.01.2009) 85. Alo? Primiti cu uratul? 90. PoVeste din(ainte de) război 91. Cate tari poti numi in 5 minute? 95. Greseli in […]


  5. mi-a placut 🙂 mult! 🙂


  6. pegînduri,
    da, cred. sunt doruri care trec greu, mai greu decât altele.
    Mulţumesc, la mulţi ani şi ţie şi mâna Domnului să fie asupra ta!


  7. Ama,

    mă bucur că te întâlnesc sonor pe aici şi că ţi-a plăcut. 🙂 Mult. 🙂


  8. Impresionanta povestirea, intr-adevar erau alte valori in acele vremuri. In zilele noastre o delegatie a unuia din soti timp de o luna determina pe celalalt sa fie infidel chiar daca vorbesc des la telefon.


  9. foarte, foarte frumos.


  10. Da, Romi, cu totul alte valori. Se simte că acum am intrat în epoca vitezei; nu mai avem răbdare nici o lună, dar apoi ani de zile! Ţine mult şi de valori şi cred că şi de ceea ce înseamnă celălalt pentru noi. Dacă nu iubim, e uşor de lăsat şi căutat altceva.


  11. Marius,
    mă bucur că ţi-a plăcut povestea lor. Impresionant a fost şi pentru mine.


  12. Wow, si mie mi-a placut povestea asta adevarata. Poate ca ar trebui sa ii facem pe tineri de azi sa citeasca asemenea realitati in fiecare zi… Ca prea des si prea repede se destrama familiile chiar si cand „el/ea” sunt in viata si undeva pe aproape.


  13. Mă bucur, că ţi-a plăcut, Radule. 🙂

    Poate asemenea exemple ne-ar mai opri măcar cu 1% din căderea liberă în care ne aflăm.


  14. am si eu o istorie asemanatoare cu bunicul ce a fost impuscat de rusi, dar in 1914. http://pasareaphoenixremixed.wordpress.com/wp-admin/post.php?post=1338&action=edit


  15. Bine aţi păşit în Timposibil!

    Încercaţi încă o dată cu linkul, că acesta e linkul de la pagina de editare a articolului cu pricina şi nu-mi deschide.


  16. asta, da. sorry about the other link. curajoasa bunica ta. bunicii sotiei mele i-a disparut sotul la stalingrad. n-a mai aparut. s-a racasatorie dupa ceva timp. a fost sanctionata pentru asta. complcatiile bisericii locale…


    • Şi eu m-am gândit că bunica trebuie să fi avut o voinţă de fier sau o credinţă de oţel sau ambele… şi că episoade ca astea te fac să crezi că ai şi primit ceea ce ceri.

      O, ce istorie a avut bunicul dvs…
      Dar bunicul soţiei dvs nu a fost declarat decedat? Doar dispărut? Nu s-a întocmit nici un fel de act care să ateste situaţia lui sau statutul ei?


      • nimeni nu a pomenit de asa acte. probabil ca a disparut in gulag daca nu a murit in lupte.


  17. faina si poza, semeni cu ea.


    • Aşa ziceţi? 🙂 Trebuie să actualizez cu o poză a bunicului, să nu rămână dezavantajat.


  18. Se poate, da.
    Ştiţi ce îmi trece prin minte? O altă posibilă dramă. Să se fi întors el după recăsătorirea ei ca în Outcast (că tot vorbim de „ca în” filme).



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: