En mai, fais ce qu’il te plaît, 2015. Sau Come What May. Sau În mai, faci ce-ți place. Încă un film cu muzica de Ennio Morricone. Și încă un film despre război WW2. Am o înclinație. Sau încă un film cu August Diehl. O altă înclinație. Toate merită. Un film care pătrunde până în adâncul sufletului.
First, prefer titlul din limba engleză pentru că e mult mai generos semantic și sună mai dramatic, mai aproape de atmosfera filmului. Originalul însă e în franceză (deși în franceză sună mai mult a comedie), ca producția, dar se vorbește în 3 limbi, ca în război. În engleză ni se spune că mai poartă titlurile de Darling Buds of May și The Evacuation.
Despre asta e vorba. Despre evacuarea propriilor locuințe, despre disperarea că ești invadat în propria țară, propriul sat, propria casă și trebuie să îți strângi jucăriile și să pleci acolo unde sunt mai puține șanse să ajungă inamicul. Germanii se apropiau. Am putea redenumi filmul Exodul francezilor.
Pentru a scrie scenariul, Christian Carion s-a inspirat din povestea mamei sale, căreia îi dedică filmul. Originară din orașul Cambrai, în nord, ea plecat de acasă în 17 mai, la fel ca cele 8 milioane de francezi care au fugit de armata germană, în mai 1940. În timp ce mareșalul Pétain îi asemăna cu niște „fugari”, Carion crede, dimpotrivă, că aceștia sunt „uitați de istoria oficială”, față de care cinematografia a manifestat puțin interes. Regizorul a adunat multe alte mărturii de la persoane care au trăit evenimentul. El a reușit să le obțină făcând un apel la martori, care suna astfel:
„Am nevoie de voi, de mărturiile voastre despre aceste săptămâni în care totul s-a schimbat. Acest film va fi într-un fel al vostru, pentru că voi încerca să mă inspir cât mai bine din ceea ce bătrânii voștri sau voi înșivă ați păstrat în memorie”.
Între localnicii satului Lebucquière care se pun la drumul dificil al exodului, se află și un tată german (August Diehl) cu fiul lui de 8 ani, care fugiseră din Germania ca să nu fie luați pe sus din cauza împotrivirii față de nazism. Arestul îl ajunge pe Hans și în Franța pentru că, în vreme de război, fiecare suspectează pe fiecare mai ales dacă e prins cu vreo minciună, iar Hans se dăduse belgian pentru a nu trezi suspiciuni.
Câteva momente care mi s-au părut memorabile.
În vremea în care nu erau telefoane mobile și trebuia totuși să lași mesaje cunoscuților, familiei pentru când vor trece pe la casa ta să te caute. Unde te vor găsi ei? Trebuie să găsești soluții pentru a putea comunica cu celălalt în absența lui. Un mesaj care să îl aștepte pe când se va întoarce. Unii își scriu pe poartă unde pleacă. Fiul lui Hans împreună cu învățătoarea din sat găsesc ca soluție – pentru când acesta va ieși din închisoare și îi va căuta – mesaje lăsate pe tablele din școlile localităților prin care trec. Un prim astfel de moment, în care Hans găsește mesajul în școala lor, este cu totul impresionant. La găsirea acestui prim mesaj din partea fiului lui, pare că l-ar fi regăsit chiar pe el.
E greu de ales cel mai puternic sau emoționant moment din film pentru că sunt multe. Totuși, cred că cel mai de impact l-am resimțit a fi acesta. Pe drumul străbătut de sătenii din Lebucquière spre sud, se întâlnesc la răstimpuri cu nemți fie terestru, fie pe sus, când trebuie să fugă din calea avioanelor, neștiind dacă vor trage după ei. Învățătoarea merge uneori în avans în recunoaștere pe drumul pe care intenționează să continue cu caravana.
De data aceasta, se întoarce rapid, nu spune ce a văzut, dar îi cere insistent primarului (care și conduce grupul) să o ia pe drumul de sus, nu pe cel normal de jos. Fără să dea explicații. Îi strigă cu toată puterea pe copii (ca și cum s-ar afla la școală și urmează să facă o activitate foarte interesantă împreună) să i se alăture toți într-una dintre căruțe, după care începe să cânte împreună cu ei (așa, ca la școală) un cântec vesel. Extraordinar de vesel și extraordinar de tare. Atât de tare, încât să acopere șocul de pe fețele sătenilor care îi urmează și care au timp să observe drumul de jos pe care l-au evitat și tragedia care se întâmplase pe el cu, probabil, doar puțin timp înainte. Clipul 1 din comentarii. Învățătoarea este una dintre eroinele filmului prin refuzul de a se lăsa copleșită de drama mutării, de a avea grijă de fiul lui Hans până la reunire, de tragediile văzute pe drum, ci ia inițiativa să transforme acest exod într-o trecere suportabilă și chiar veselă pentru cei din jur.
În paralel îl urmărim și pe Hans care, ieșit din închisoare, caută drumul spre sat și apoi spre sătenii porniți la drum. Pe acest drum însă se întâlnește cu diverși cunoscuți și necunoscuți, între care și un scoțian (Matthew Rhys), care îi va deveni sprijinul potrivit și care va alege să trăiască extrem de transparent față de propriile convingeri în ciuda oricărui risc. Deși a avut un rol scurt, mi-a făcut o impresie suficient de puternică încât să caut mai apoi filme cu el.
Cât de folositor e într-un război să ai în echipă oameni care pot vorbi limba inamicului, nu? Îi poți învinge cu propriile arme intrând în diverse roluri. Așa este Hans pentru scoțianul Percy când preia un sistem de telecomunicații dând germanilor săi informații false cu privire la un atac. Lupți împotriva conaționalilor tăi dacă acești conaționali omoară nevinovați. Nu vă dezvălui tot, vă las să descoperiți și surprizele.
PS: text scris în decembrie 2024
Timposibil 