În căutarea
februarie 3, 2008Firele-ţi de nisip
fără număr şi fără cumpătare
se dezlănţuie pe mare
se lovesc în mare mirare
Am pornit acum o sută de ani
când zorile se desfăceau petale
şi de atunci s-a făcut doar amiază
Nu ştiam că se poate îmbătrâni
într-o singură dimineaţă
Nu ştiai că te voi căuta
o sută întreagă
Întâlnesc bagajele tale în fiecare oază
îmi spun că tocmai ai trecut
şi ai trecut cum nu mai treci
Pe tine nu te mai întâlnesc de mult
Doar fire de nisip reci
Era pe locul acesta, aici
un Alt regat
Era… unul nemuritor
Aproape fermecat
O piesă cu care aş asocia poemul este aceasta. Versurile sunt afişate dedesubt. Însă nu o asociere simultană: una consecutivă; piesa la urmă! Fiecare cu ritmul şi măsura ei. 🙂
Timposibil 
Camix… a trecut o vreme anume, vreme care va reveni – cu toată logistica unor chipuri frumoase, și pe dinlăuntru și pe dinafară! foarte frumoasă poezia!
ApreciazăApreciază
Ce divin e când vremurile bune revin…! E ca un phoenix ce se renaşte. Şi la acea reînfrumuseţare, toată suflarea va striga de bucurie.
Şi… grazie. 🙂
Şi să-mi spui şi de nereuşite şi de neritmuri şi de nepotriviri. Oricând. Se acceptă tot.
ApreciazăApreciază
Atâta vreme cât pana cu care scrii se încarcă la călimara sufletului, eu nu te-oi urechea 🙂 Fie și pentru faptul că nu asta e menirea mea! Poezia este interesantă pentru că are conținut!
ApreciazăApreciază
Am înţeles, să trăiţi! 🙂
Cu menirea. Poate nu neapărat menirea, însă cei care sunt obicinuiţi (ce interesant sună cuvântul ăsta vechi) cu pana şi cu ritmul au o sensibilitate pentru elementele poetice şi auzul lor merită ascultat. De-asta ziceam.
ApreciazăApreciază
Aha… dar sensibilitatea mea este altfel, și nu are deloc o calificare a formei, ci mai degrabă a conținutului! Nu că aceea a formei nu ar fi necesară! Oricum, poezia feminină de astăzi este foarte interesantă și captivantă, și mai ales este o coroană care autentifică o feminitate remarcabilă! După mine, orice femeie care scrie un astfel de gen de poezie – cum faci și tu – merită mult de la viață! Dar viața de azi e înghețată între repere ale nesimțirii și indiferenței grobiene, așa că rămîi tu cu tine, cu oglinda simțirilor tale. O oglindă care dacă nu se sparge, înseamnă că simți viața și-L iubești pe Dumnezeu!
ApreciazăApreciază
Da, fiecare vede altceva în poezie. De-asta e şi foarte interesant să vezi reacţia masculină, pe de o parte, la un text şi reacţia feminină. Că voi observaţi laturi diferite şi puneţi alte accente. De exemplu, noi ca voci feminine, nici nu simţim cât de feminin sau de ne-feminin sună sau este o poezie proprie.
Cu oglinda… aşa să rămână şi să ne ajute!
ApreciazăApreciază
Sper că ai înțeles mesajul meu: unul de încurajare, dar îndreptățit!!!
ApreciazăApreciază
Sigur că am înţeles. Eu doar continuam dialogul nostru. Dar nu înţeleg ce făcuşi tu cu blogul! :-(((((((((((((((
ApreciazăApreciază
Şi mă pregăteam să-ţi spun despre ultima poezie… că la ultima strofă m-a trecut fiori…
ApreciazăApreciază
timp, nisip, clepsidra, toate in aceasi ecuatie. vad ca merge bine treaba la tine si in versuri si in proza. frumos
ApreciazăApreciază
Pt mine cea mai intensa vibrare mi-o provoaca versurile:
„Nu ştiam că se poate îmbătrâni
într-o singură dimineaţă”
ApreciazăApreciază
🙂 Călătorrule, cel mai bun răspuns e cu un zâmbet larg a mulţumire.
Şi apropo de ecuaţie, Cipri mi-a amintit de Blandiana şi a ei Condiţie în articol al lui. E mai uşor să ştii şi pe alţii cu obsesii poetice identice.
ApreciazăApreciază
Ihtys… şi mie îmi place acela mult. Mai ales acum, când timpul se pare că nu are răbdare cu noi… Urmează o nouă postare ceva legat de.
Mă bucur de feedback.
ApreciazăApreciază