h1

Mărire în cădere liberă

Ianuarie 24, 2009

84066584

Prima dată mi-am spus că e o altă ocazie de ceartă înainte de alegeri, de care se va alege praful. Era toamnă şi anul şcolar abia începuse. Mi-am spus că e rost de grevă şi, astfel, de stat acasă. Nu era rea nici această soluţie de forţă majoră. Şi ca acţiune de întreprins, şi ca posibil rezultat pozitiv.

50% mărire. Suna mult peste puterile mele de crezare. Lângă mine, unii şopteau că e bine şi dacă primim mai puţin de atât, că important rămâne să cerem mult ca să putem ajunge la un procent respectabil în final.

Scandalurile şi negocierile interminabile se grăbeau să provoace greaţa de mult anunţată. Înainte de alegeri se renunţă şi la ideea grevei. Ce să mai insistăm acum la acest guvern care va dispărea oricum în câteva zile?! Lasă că vom insista la viitorul guvern, care oricum se arată foarte receptiv încă înainte de a fi ales. Carevasăzică DOAR înainte de a fi ales. Am mai văzut episodul acesta, rugăm dacă se poate să trecem direct la următorul. Mă plictiseşte să ştiu finalul chiar de la început.

Noul guvern, cu forţe proaspete, promite 37%. Nu se poate 50%, aţi cerut şi voi mult prea mult dintr-o dată. Nu poate nimeni da atâta. Îţi dai seama că toate celelalte categorii ar sări în capul guvernului să li se dea la fel. Deci furnica stă să răstoarne un avion sau cum? Profesorii pun economia în pericol, nu se gândesc la binele ţării, se gândesc doar la ei. A, vor să intre în grevă, nu le pasă de elevi, normal.

Nu parlamentarii cu sute de milioane de lei salar plus nu ştiu câte beneficii lunare şi combustibil asigurat pentru că străbat ţara în lung şi-n lat de câte ori poftesc (nu de câte ori sunt obligaţi), pentru că scaunele din parlament (sau se scrie cu literă mare? Iar dacă da, de ce?) le sunt masă şi casă în cel mai dulce stil, adicătelea pentru dormit şi mâncat (şi sperăm că doar atât). Nu tot parlamentarii care îşi votaseră în toamnă – dacă nu mă înşel – pensii mai mari, ca să nu rămână bătrâni uitaţi de lume, calici lipiţi pământului odată ce societatea îi va da uitării şi îi va scoate în pensie. Ei nu destabilizează economia. Profesorii, da.

Ieri, ni s-a adus la cunoştinţă un alt procent. Din ce în ce mai real. Tot mai real. Foarte real. Extrem de real. 33%. Dar nu toţi deodată, staţi, nu vă călcaţi în picioare! În două reprize. Ştiţi, ca la fotbal. Iar pauza dintre reprize va dura cât diferenţa dintre lunile aprilie şi octombrie.

Ni se spune că unii profesori universitari au norme la n facultăţi. Adică profesorii universitari (însă măririle se răsfrâng în primul rând asupra preuniversitarilor mult mai numeroşi, deci argumentul e rău intenţionat) cu pile, cunoştinţe şi relaţii. Adică tot parlamentari, if you know what I mean.

Aşadar, mărirea e în cădere liberă. Mărirea presupune că un ceva ar deveni mai mare decât era iniţial. Să fiu curioasă până la cât poate ajunge un procent de aşa-zisă mărire?

Mai bine mă rog să ne dea Domnul mulţumire şi înţelepciune să ne descurcăm cu puţinul pe care îl avem.

Anunțuri

8 comentarii

  1. Ultima fraza, „Mai bine mă rog să ne dea Domnul mulţumire şi înţelepciune să ne descurcăm cu puţinul pe care îl avem”, dovedeste ca te gandesti si la cei mai putin favorizati de soarta, si, crede-ma, nu sunt putini.


  2. Disa,
    fii binevenită. Aşa e, sunt mulţi defavorizaţi. Şi chiar mult mai mult decât profesorii. Însă procedura de scădere a procentului e la fel.


  3. draga mea,daca ar fi de unde
    SA DEA, GUVERNANTII AR FI CEI MAI FERICITI S-O POATA FACE, PENTRU A FI LA PUTERE FARA BATAIE DE CAP.
    Intr-o familie, parintii nu si-ar dori cei mai bun pentru ai lor?
    Cand nu ai, trebuie respectate proportiile, pentru a avea cate putin pentru fiecare categorie sociala.


  4. disa,

    eu m-aş bucura să fie aşa bine intenţionată lumea. în toţi aceşti ani, foarte rar s-a văzut lucrul acesta. Pomeneam în articol de un aspect recent foarte grăitor: cererea de mărire a pensiilor parlamentarilor. când atâtea salarii şi pensii ale oamenilor obişnuiţi sunt atât de mici…


  5. Când am văzut graficul, am crezut că va fi un articol despre cursul leului, aflat într-o cădere liberă faţă de euro în ultima vreme. Când am văzut despre ce e vorba de fapt…am oftat cu tristeţe. Aceeaşi veche, eternă poveste a salariilor profesorilor. O problemă cronicizată, ca o rană care nu se mai vindecă. Şi o problemă care nu se vrea niciodată rezolvată cu adevărat. Pentru că nu se vrea redată demnitatea unei categorii sociale importante în acest edificiu al societăţii în care trăim. E mult mai simplu să manipulezi nişte oameni prin promisiuni, decât să îi laşi să fie liberi şi neconstrânşi de lipsuri şi probleme. Cine vrea să susţină alt punct de vedere, nu are decât.
    În ceea ce priveşte căderea liberă a măririi salariilor, mi-am amintit de un banc care spune exact modul în care autorităţile ascultă glasul cererilor noastre:
    „Gigel vine la tatăl său şi îl roagă să-i dea şi lui 5 lei. La care tatăl răspunde, privind mirat peste ziar: -câţi ai zis? 4? Ce faci tu cu 3? Nu-ţi ajung 2? Ia la tata 1 leu!”
    Aşa fac ăştia cu noi!
    Halal!


  6. Alex,

    nu, despre cursul leului nu m pricep să scriu şi nici nu încerc. :d
    Hahaha, da, da, ştiu bancul. Exact aşa e!


  7. E tare titlul, Camix! Un fel de contrarii care se atrag. (Zic ironic 😀 .)


  8. Da, da, mai ales că am avut participare bună din parte-ţi!
    Iar opposites attract, you’re right. Cine nu crede, să o întrebe pe Paula Abdul.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: