h1

Învierea din Risen

aprilie 27, 2016

Nu mă gândeam că mai pot vedea un film atât de neîndoios-creștin ca Risen. Așa fictiv cum e. Rareori pot participa atât de complet la emoțiile unui film. În Risen se întâmplă un lucru ce ar putea avea impact (sau am putea spera să aibă impact). Pornește din punctul necredinței și al indiferenței – adică punctul în care ne aflăm majoritatea oamenilor – și ajunge să pună sub semnul întrebării atât adevărul cunoscut până atunci, cât și indiferența cu privire la el. Un roman care începe să se îndoiască de ceea ce știe cu siguranță; un roman care se apropie de zeul Marte, dar se roagă – cu jumătate de gură – Dumnezeului în care cred ucenicii și așteaptă o revelație.

Ceea ce ne poate da de gândit, dincolo de revelația Adevărului suprem – revelația persoanei lui Isus înviat pe care îl vede cu ochii lui în mijlocul ucenicilor pe care îi catalogase nebuni cu o zi înainte – există încă o revelație. Cea care vine să infirme ceea ce credem că știm deja cu siguranță, cea care vine să ne demonstreze că am greșit. Momentul în care Clavius dă cu ochii de Isus, se întâlnește și cu Dumnezeu însuși, și se întâlnește și cu el însuși, cel care greșise înainte și cu care îi era teamă să se confrunte.

Momentul în care apare Isus e un moment cheie. În sine neutru cumva. El poate să îl transforme pe Clavius sau îl poate înțepeni și mai tare în necredința lui. Din fericire, este cu totul copleșit de ceea ce descoperă; înseamnă că omul chiar căuta adevărul, nu căuta doar să aibă el dreptate, așa cum procedăm de obicei noi atunci când ne apucăm să săpăm. Ceea ce vedem în ochii lui Clavius e și bucurie, și durere, iar acea durere arată cât de sinceră e căutarea lui, regretul că nu a cunoscut până atunci ceea ce ar fi trebuit – în opinia lui – să fi știut, apăsarea imensității care a ”dat peste el”. Momentul acela cuprinde tot filmul, ESTE cumva filmul însuși, te traversează de sus până jos ca privitor, ți se oprește în stomac ca o empatie totală și te ajută să te vezi și pe tine și să te întrebi de câte ori reacționezi așa la revelațiile lui Dumnezeu, la adevărurile cu privire la tine pe care ți le descoperă, la bucuria spre care te invită să vii. Dacă ai curajul să recunoști față de tine că ai greșit.

Filmul ăsta este o speranță uriașă, una interminabilă. Nu e doar un moment, este o viață nouă începută într-un moment. Și vorbesc cu atâta entuziasm pentru că, chiar dacă filmul are hibe, nici nu-mi vine să le caut. 🙂

Paști luminate, revelatorii și pline de pace în suflet și speranță!

I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: