Lebădă

Erau frumoase toate, erau atât de multe. Lumea le arunca mâncare, așa că se apropiau cu îndrăzneală de vaporașul nostru. Apucau rapid tot ce primeau pe apă. Una dintre ele veni atât de aproape de noi, încât mai că ne atingea. O clipă ne-am deplasat împreună cu aceeași viteză, una lângă cealaltă, după care am văzut-o rămânând în urmă. Tot mai în urmă, tot mai departe. Dintr-odată mi se părea că mă despărțeam, de fapt, de tine, nu de lebădă. Se făcea că te lăsam pe tine în urmă, nu pe ea, și am simțit brusc un nod în gât. Ciudat. Însă în clipa următoare trebuia să-mi ascund ochii ca să nu trebuiască apoi să dau explicații cum de o lebădă mă emoționează atât.

stratford upon avon, august