”Tot ce mișcă-n țara asta”

“Lt. Alexandru Gheorghe a declarat că şi-a asumat pe cont propriu şi din propria iniţiativă prezenţa în Piaţa Universităţii, invocând articolul 118, alineatul 1 din Constituţia României, care prevede că “armata este subordonată exclusiv voinţei poporului”. Lt. Alexandru Gheorghe a explicat că a depus jurământul faţă de ţară şi faţă de popor, nu faţă de o persoană.” (articol)

 ”Voi face puşcărie, nu-i problemă, dar voi fi cel mai liber om din România!” (Alexandru Gheorghe în articol)

 ”Eu am jurat credinţă ţării, nu unui guvern” (articol)

Nu știu dacă are rost să-mi spun părerea despre cele de mai sus. Să mai spun că o asemenea atitudine poate fi ușor catalogată ca exagerată, iresponsabilă, inutilă, stupidă? Să mai spun că poate tocmai de aceea îmi vine atât de ușor să o admir? Unii cred în ceea ce fac și nu riscă prea mult ieșind în stradă. Alții cred în ceea ce fac și riscă mult ieșind în stradă. Îi admir și pe unii, și pe alții pentru că au curajul pe care eu nu-l am să strige ceea ce ne doare pe toți indiferent de consecințe, cunoscând bine care pot fi acele consecințe. Să mai spun? Nu mai spun.

Survival course

Complete the conversation using the items in brackets in either Past Simple or Present Perfect.

Tibor, a sales manager, is planning to send his staff on a team-building survival course.

Tibor: Right now (1) …… you all ….. (get) my email yesterday about the training course?

Fydor: Er, yes, (2) ….. (be) it a joke?

Tibor: I certainly (3) …… (not mean) it to be a joke, Fydor. No, I (4) …….. (notice) recently that we need to work as a team more. Last year’s interpersonal skills course obviously (5) …… (not be) as successful as I (6) …… (hope), and so I (7) ……. (now decide) to send you all on a management survival course.

Fydor: At the Death or Glory Training Camp.

Tibor: That’s right. (8) …….. you ……. (hear) of it?

Fydor: No.

Eva: Erm, you (9) ……. (say) in your e-mail, Tibor, that you won’t be coming on the course with us yourself. Is that right?

Tibor: Er, unfortunately, yes. Obviously, I (10) ….. (want) to join you, but I’m going to be much too busy, I’m afraid. For one thing, I still (11) …… (not do) the quarterly sales figures.

Ivan: Tibor, why (12) ….. (not tell) us about this at the departmental meeting last week?

Tibor: Well, I (13) ….. (not make up) my mind until today. But I, er, (14) ….. (think) it would bring us all together.

Fydor: It (15) …… (already bring) us all together. None of us wants to go!

Tibor: Now, look, Fydor, don’t be so negative. Wait until you (16) ….. (have) a chance to think about it. I (17) …… even ….. (show) you the course brochure yet. Anyway, do the rest of you think?

Eva: I think it’s the most ridiculous thing you (18) ….. (ever ask) us to do. And, God knows, the interpersonal skills training (19) …. (be) bad enough. I am not being dumped on a freezing hillside by some sadistic ex-commando, stripped to my underwear and told to find my way back to civilisation with a fruit knife, a chocolate bar and a ball of string!

Eu, da, pardon.

Subscriu și eu la asta:

Ar fi minunat, vorbesc sincer, dacă aţi găsi şi articole care să se preocupe fără politicianism de soarta celor care protestează. Nu totul este politică în ceea ce se întâmplă, ba e chiar mult prea puţină politică adevărată în jur. Cât despre creştinism şi umanism, ar trebui să ne ajute să vedem şi altceva decât jocuri de putere şi calcule meschine. De ce nu veniţi până aici să vorbiţi cu ei? Sunt proşti, inculţi, isterici, violenţi, dar sunt de plâns, nu de dispreţuit — mai ales dacă sunt masă de manevră. Orice s-ar întâmpla pe plan politic, oamenii ăştia vor avea de trecut prin nişte ani groaznici, fără speranţă de mai bine şi fără să conteze altfel decât ca armă şi bazin electoral. (comentariu semnat de Agnusstick la această postare)

Ai febră, dragă?

Să nu fim nici naivi şi să nu observăm că, după preludiul pro-Arafat, febra mitingurilor (la care nu au participat zeci de mii de oameni, cum spune recent un om care nu ar trebui să ocolească un oculist bun – Victor Ponta!) care a cuprins România e despre cu totul altceva. Păstrînd în continuare anumite note de autenticitate şi de insolit (despre ele ar merita scris un text distinct), protestele cărora le suntem martori sunt, în chip tot mai evident, încălecate politico-mediatic. (Absmurdistan și suspendarea lui Băsescu, Cristian Pătrășconiu)

Hmmm, se vorbește despre febra mitingurilor ca și cum ar fi o boală, un virus chiar, care s-a prăvălit peste țara României fără ca cineva s-o cheme, s-o dorească, s-o întrețină. A picat aci, gata, ne-am pricopsit cu ea și acum așteptăm să treacă. Doară, doară a trece și ne-om vedea de viața noastră obișnuită de până acum.

Dacă asta înseamnă pentru autor și pentru alții aceste proteste, too bad, dar eu așteptam să se întâmple asta de cel puțin un an. Se pare că românii se ”trezesc” iarna; probabil și din cauză că e mai greu de făcut față cheltuielilor. Oamenii ăia nu sunt simple previziuni, nu sunt statistici, nu sunt cifre. Sunt suflete care cred ceea ce cer, iar cererile lor sunt, de fapt, ecoul dorințelor tuturor (mai puțin ale pedeleilor). Sunt ecoul dorințelor noastre. Poate nu și ale lui Pătrășconiu, numai atunci poți scrie atât de detașat.

A tough choice

În cursul de engleză pe care-l predau am dat peste un text-exercițiu care mi s-a părut demn de a rămâne pentru poterioritate. Care variante sunt corecte? Merită să vă riscați. E mai ușor după o primă lectură de conturare a ansamblului.

„Apparently, there was this guy working for a financial services company in the City. Anyway, it (a) was being / had been a really tough year, so he (b) decided / was deciding to take a nice long holiday. He (c) just cleared / was just clearing his desk, when he (d) suddenly remembered / had suddenly remembered what (e) was happening / had happened the last time he (f) was / was being off work. He (g) was coming / had come back to an inbox containing hundreds of e-mails. So this time he (h) came up / had come up with a bright idea to prevent it happening again.

What he (i) did / was doing was this: he (j) set / had set his computer to automatically send a message to anyone e-mailing him, telling them that he (k) was / had been in the Caribbean for two weeks and not to e-mail him again till he (l) got / was getting back. Then, just as he (m) was leaving / had left the office, he (n) thought / was thinking he would e-mail his best friend and tell him all about his plans.

Unfortunately, his best friend, who (o) was going / had gone on holiday the day before, (p) was setting up / had set up his computer in exactly the same way. So the two PCs (q) proceeded / were proceeding to e-mail each other every few seconds for the whole fortnight, while these two guys (r) were enjoying / had enjoyed themselves on holiday, totally unaware. I (s) heard / had heard that so many messages (t) were finally building up / had finally built up on the company’s server, that it (u) crashed / was crashing, costing the firm millions! True story. Austin in accounts told me.”

Un punct comun

”… mi-am spus că e probabil ceva în destinul meu care mă împinge să jignesc, fără să vreau, tocmai oamenii pe care îi admir și-i iubesc mai mult.” (Mircea Eliade – Memorii)

Nu e vorba de vreun destin singular, cred că toți suntem în oala sfârâitoare a pașilor care se grăbesc spre rănire, cu vrere sau fără. Toți suntem damnați să producem suferință sau să o suportăm; oricât fugim de ea, oricât ne-am proteja, ne urmărește ca o pedeapsă a mărului din Grădină. Suntem damnați să vedem în apropiații noștri durerea pe care am apăsat-o chiar noi, s-o simțim, să n-o putem îndura, să ne răstim la Timp și apoi, văzând că e inutil, la noi înșine.

Și, dacă măcar un colț al inimii ne este frânt de efectul pe care l-am creat, dacă seninul nostru se sparge măcar pe o infime de suprafață, poate că nu e totul piedut. Dacă ne mai întoarcem capul după ce am tropăit în baltă pentru a vedea pe cine am împroșcat cu apă murdară și ne chircim măcar puțin sub durerea regretului, nu e chiar totul pierdut.

Abia de aici încolo putem începe să ne căim cu adevărat.

Pro-teste contra-teste

Eu cred că ceea ce caută românii în stradă acum nu e figura lui Arafat. Nu cred că au impresia că l-au găsit pe ”Eroul necunoscut” înstatuit în diferite parcuri și inimi. Chiar dacă de la drama lui și a sănătății a pornit avalanșa. Eu cred că ceea ce caută românii acum în străzi e mintea de pe urmă.

Nu cred că se gândesc ce consecințe nefaste pot fi dacă protestează decât dacă nu protestează nici acum. S-au trezit târziu. Ne-am trezit târziu. Neam trezit târziu. (Deși e incorect să mă includ între cei care protestează fără să fiu acolo.) Rămâne de văzut dacă nu prea târziu.

Tu ce crezi?

Strâns soare

Mai ești sfoara care să mă strângă
De picior la amiază
Când mă adoarme iarna?

Lasă-ți un semn
Lasă-mi un cântec
Care să-mi țină de strâns soare
Pe mare.

Pe marea plajă a timpului
În care curgem
Între menghina și leagănul
Lui Dumnezeu.

Mai strânge-mă durabil
Pe suflet
Să îmi înghesui urechea
În strâmtorile Lui

Mai lasă-ți neconcretele
crete de soare.
Mai ești?
Mai fii.

Privirea în oglindă

Al Pacino în rolul jurnalistului Lowell Bergman

Am revăzut filmul The Insider a nu știu câta oară și consider că ar merita revăzut în fiecare an. Am scris despre el aici, iar de data asta am mai rămas cu o idee. Pentru cei care l-ați văzut (pentru cei care nu l-ați văzut, recomand first celălalt articol), admirabilă e hotărârea jurnalistului de a duce la capăt ceea ce începuse. Pusese mâna pe o întâmplare adevărată de interes mondial, privea sănătatea oamenilor care consumau tutun și modul în care producătorii de tutun mințiseră cu privire la efectele lui nocive asupra organismului, convinsese un om să își calce înțelegerea de confidențialitate cu fosta firmă, să își riște viața, să își pună familia în pericol, să își piardă familia, să-l târască prin justiție pentru a scoate adevărul la iveală, iar apoi să rămână cu înregistrarea nedifuzată.

Dacă interesele firmei care deținea postul de televiziune o cer, dacă se pot alege și ei cu proces, dacă e salarul lor în joc, de ce să se riște? Dacă televiziunea nu vrea, însă, sunt ziare. Un picior în fund înseamnă un pas înainte, umblă vorba.

Nu știu cât de hotărâți reușim să fim atunci când ne-am convins că drumul pe care suntem e bun. Nu știu cât de repede ne vine să renunțăm. Nu știu cât de bine ne dăm seama dacă nu cumva încăpățânarea de a continua e, uneori, o râvnă vecină cu prostia sau una vecină cu credincioșia. Grea delimitare. ”Orice începe duce la bun sfârșit”. La sfârșit, dar nu la orice sfârșit. La un sfârșit bun. Însă duce. Sunt în urmă, așa că mi-am spus că este timpul să învăț așa ceva. Și încep cu lucruri mici: să termin cărțile pe care le încep.

(dez)avantaj

Pentru că, în timp, vrem mai bine (nu neapărat mai mult), ceea ce urmează este o versiune nouă a acesteia.

Eu nu-mi beau cafeaua amară
Iar acesta e un mare dezavantaj
Trecătorii se miră pe dinafară
De la arcada ochiului până sub pavaj

Eu o prefer dulce cu lapte
Iar acesta e un mare păcat
N-am călcat pe cărbune coapte
Şi n-am inspirat parfum sfâşiat

Ei mă văd dormitând în război
Cântând indiferente refrene
Iar eu miros cu coada ochilor goi
Confecţii de portrete doriangrayene.