Archive for the ‘Contra-timp’ Category

h1

uniformizare

septembrie 29, 2018

Coca Cola e în campanie. Au afișat imaginea aceasta cu următorul mesaj: „Noi nu vedem nicio diferență”.

42769432_2184260494940843_6776575287682400256_n

Normal că nu vedeți nicio diferență, Coca-Cola. Banii au aceeași valoare, indiferent cine îi dă, nu? :))) Dacă ar aduce atingere Banului, Stăpânul, ați tăcea. :))
Cam disperați după vânzări, totuși. Grețos de disperați. Și voi, și alții.
Un comentator mai răsărit le-a dat o mică explicație. Ca să vadă diferența.

42664129_2053318661400443_6134846747765112832_n

Cristian Daniel Marica

Plus niște American Cola, poate o vedeau și mai bine.

 

 

Reclame
h1

Festa di Radio3

septembrie 22, 2018

Live se poate asculta La Festa di Radio3 aici. Un exercițiu interesant. Programul de la Festa de sâmbătă și duminică.
Iar programul Radioului 3.

h1

Prezență

septembrie 18, 2018

Perioadă tulbure aceasta în care toată lumea trebuie să se pronunțe, iar, dacă alege una din două, comite oricum o greșeală. Dacă se pronunță, greșește: fie e tâmpit, înapoiat, progresist, urăște, generalizează, are argumente proaste. Dacă nu se pronunță, e și mai tâmpit că nu știe ce crede și de ce crede ceea ce crede, că nu vede deși se află în fața ochilor lui, că se lasă manipulat (asta e de obicei marea grijă a interlocutorilor).

Mai este o variantă. Dacă nu se pronunță, nu există. Tocmai scria o cunoștință pe undeva prin lumea intergalactică următorul fapt: boicotează pentru ăilalți sunt plini de ură.

Serios? Deci pe cei care tac nu-i observă nimeni. Mi se pare corect. Unde să-i observe dacă nu strigă în urechile nimănui, cum să știi de ei dacă nu se revoltă puțin, unde să-i audă dacă nu sunt vocali? Sunt absenți. Dacă tac, nu există. Nu contează la numărătoare. Există doar cei care fac spume la gură, că pe ei pot da vina pentru propriile decizii. Există doar modelele negative pentru că așa se pot sustrage unei decizii asumate. Ceea ce mă face să mă întreb cât de asumate.

Însă e dreptul lor.
Dar tot dreptul lor e să știe și că cei pe care nu i-au numărat sunt, de fapt, acolo. (Și nu tac pentru că nu știu ce opinie sau poziție să aibă, nu tac pentru că sunt slabi, nu tac pentru că nu au argumente. Au chiar prea multe. Tac pentru a nu adăuga războiului încă o luptă inutilă din care toată lumea va ieși iar înfrântă, tac pentru a nu face rău vorbind.) În rest, urmăresc cu dezamăgire tot acest spectacol în anul centenarului. E drept, în orice an ar fi la fel. Ne găsim noi cu ușurință motive pentru care să fim dezbinați. Mai ales motive care nu pot justifica dezbinarea.

h1

Șir

septembrie 7, 2018

un șir cu o anume logică

 

h1

Pierdere

august 26, 2018

Sunt alături de prietenii mei greco-catolici în momentul acesta extrem de trist din cauza pierderii clădirii Episcopiei Greco-Catolice, monument frumos și simbol important al orașului.

Nu doar pentru arhitectura superbă, nu doar pentru valorile picturale și livrești (am înțeles totuși că nu au fost atinse cărțile), ci și pentru durerea pe care o resimt ei și pentru ceea ce reprezintă clădirea aceasta în creștinism.

Câteva imagini ale clădirii din arhiva personală. Postare în curs de actualizare:

 

005e1 2012

2012

013 2013

2013

014 2013

2013

025 2014

2014

DSC_0124 2015

2015

DSC_0126 2015

2015, la trecerea unui tramvai

IMG_2286 2016

2016, din turnul Catedralei

IMG_2247 2016

2016, vedere din turnul Catedralei

20160412_200837 2016

2016

20180609_173423 2018

2018, interior, de Ziua Art Nouveau

 

UPDATE: Ieri și Azi, Palatul Episcopal, în realizarea lui Ovi D Pop.

UPDATE, foto Dronshop vedere de sus

UPDATE: foto Ovi D. Pop pompieri

UPDATE: vimeo al lui Darius Cornean

UPDATE: Comunicatul EGCO

40198894_235767240440853_7508564906082304000_n

26 aug, 2018

40108940_498601773900656_1364720708638212096_n

40158048_514463748967750_9041943053379567616_n

40143591_232736017391398_1482782972988882944_n

40141230_242632299777379_4858291388317433856_n

40121333_196245244463531_4732896644129882112_n

40075769_642775149449066_7251900671245418496_n

 

 

 

 

h1

Escapadă

august 18, 2018

Una dintre preferatele mele, de care mi-am amintit de curând. Voce, versuri, melodie, videoclip, atmosferă, limbă..

h1

Sărbătorim ceva?

iulie 5, 2018

De anul trecut văd puse în vânzare tot felul de produse cu motive populare ce sugerează sărbătoarea anului 2018, unirea noastră. Însă, pe măsură ce am intrat în marele an al unirii (deși nu doar acum și nu doar de acum), îmi pare tot mai stranie sărbătoarea unirii într-un ambient tot mai încărcat conflictual. Ce sărbătorim noi de fapt?

Că locuim în aceeași țară, dar că avem de fapt vieți atât de diferite încât ne împărțim în categorii care ne fac inamici? Că avem aceiași strămoși, dar că ne tragem de fapt din tradițiile acelea sau celelalte? Că vorbim aceeași limbă, dar că nu avem același înțeles, că nu ascultăm ce ne spune celălalt și nu ne interesează de ce crede așa? La ce bun că vorbim aceeași limbă dacă nu o folosim pentru a ne înlesni comunicarea, ci pentru a o îngreuna? Când ești înconjurat de străini, ți-ai dori să îi înțelegi și să te faci înțeles. Când ești înconjurat de ai tăi, vrei să ai dreptate. De fapt, ce sărbătorim?

h1

Contra

iunie 28, 2018

Chiar să arate ironia inteligență, după cum se tot spune pe la colțuri de lume? Really? Mie îmi pare idee atât de superficială..

h1

Tedoo

iunie 17, 2018

Finally, un om care gândește în muuulte aspecte după mintea mea. Brad Florescu, ăla cu Tedoo, da. Merită citit tot, mi-e greu să aleg un fragment, sunt prea multe lucruri importante pe care le spune:

aici.

h1

De ce merită să ai elevi. Poveste.

iunie 14, 2018

Le-am citit celor mici povestea (cu imagini) cu Pancinello (iată povestea întreagă), volumul 1 și vă spun pe scurt care era ideea pentru a înțelege apoi reacția care m-a dat gata.

Le-am povestit cum omuleții din lemn făcuți de tâmplarul Eli în orășelul Wemmick erau ocupați toată ziulica să își lipească etichete unii pe alții. Steluțe aurii sau buline negre, după caz. Dacă știai să faci multe lucruri frumoase, dacă știai să cânți, să joci, să faci tumbe, bunăoară, primeai steluțe. Dacă erai mai împiedicat de felul tău și mai neîndemânatic, te trezeai cu buline.

Pancinello era unul dintre nefericiții care primise doar buline negre, ce stăteau lipite pe el așa, ca la panoul de dezonoare și umblai cu ele la vedere. Iar el era din cale afară de trist; uneori nici nu mai ieșea din casă, iar, dacă ieșea, se însoțea cu cei ca el.

Lucia, însă, se afișa în public fără nicio stea, fără nicio bulină, lucru care îi trezi curiozitatea lui Pancinello și începu să-i pună întrebări. Așa că Lucia îi descoperi faptul că de ea nu se lipesc stelele și bulinele primite pentru că nu-i mai pasă de ele; nu-i mai pasă cum o cataloghează ceilalți oameni și că ajunsese la această stare pentru că merge în fiecare zi la Eli sus pe deal să vorbească cu el. Așa că îl încurajează și pe Pancinello să facă la fel.

Când Pancinello își face curaj într-o seară să urce la Eli, află uimit că Eli știe cum îl cheamă, că îl încurajează să rămână de vorbă cu el, că bulinele sale negre rămân lipite de el pentru că pune prea mare preț pe reacțiile celorlalți la persoana lui și că pe el nu ar trebui să îl intereseze atât de mult părerile lor, cât părerea Lui. Eli îl asigură că îl iubește, că în ochii Lui el e valoros pentru că El l-a construit așa și că nu face greșeli în construirea omuleților.

Acesta e momentul în care Pancinello începe să privească lucrurile și dintr-o altă perspectivă, începe să pună în balanță cele auzite, să se gândească că poate Eli are dreptate, se înseninează și dă iasă pe ușă pentru a încheia dialogul pe ziua aceea, când fâșș, se dezlipește de pe el o bulină.

Așa se încheie. După ce am analizat cu copiii de-a fir a păr evenimentele și ne-am tras concluziile, i-am lăsat să deseneze ceva legat de povestioară. Fie pe Pancinello, fie mai mulți omuleți împărțindu-și etichete, fie dialogul cu Eli etc.

Aici, mă întreabă L. din pregătitoare:
– Doamna? Cum să-l fac pe Pancinello, vesel sau trist?

Rămăsei cu gura căscată. Copiii spun lucruri (nu trăznite sau nu doar trăznite, ci chiar) mai profunde decât adulții de multe ori. Fata observase că Pancinello nu era doar trist sau doar vesel, ci că trecuse prin ambele stări de-a lungul povestirii, evoluase, se schimbase și că ambele stări îl caracterizau, doar că în perioade diferite. Nici nu ne putem da seama cât de nuanțat sunt în stare să gândească și să rețină copiii și ce legături pot face între evenimente de-a lungul timpului. Poate că sunt chiar mai atenți la asemenea lucruri decât adulții.

h1

Rostiri

iunie 8, 2018

„When you are not well, or not feeling so, speak. Speak even if it is to the wind.” ~ St Gregory the Theologian

Frecvența pe care comunici așază cuvintele într-o ordine pe care n-o știam să fie a ta. Mă auzi fără să mă înțelegi, mă asculți pentru că se întâmplă să fiu acolo când apari. Nu pentru că ai avea disponibilitatea de a vedea lucrul pe care îl văd, ci doar pentru a spune ceea ce spui mereu, ca un refren bun, sănătos, aplicabil în orice situație s-ar nimeri să se ivească. Dacă se potrivește cu persoana căreia i se adresează contează deja mai puțin. Contează chiar prea puțin dacă colțul ochiului se arcuiește într-o rânjeală condescendentă, încântată că a găsit momentul să scoată o ironie inteligentă, fără să realizeze că ceea ce i se pare că critică nu se află în cuvintele mele, ci în fostele tale obișnuințe.
Dar proiecția e o chestiune delicată, dinăuntru se observă mai greu.

Ceea ce rămâne, însă, după oratoria furtunoasă este o climă atât de diferită, încât mi se face frig…

 

h1

A fi om.

martie 9, 2018
Ești în sistem. Foarte bine. Fiecare trebuie să funcționeze undeva. În câte un sistem. Cu bune, cu rele, cumva trebuie să supra-viețuim în așa fel încât să rămânem conformi cu noi înșine cât de cât în timp ce suntem în sistem, și n doar să viețuim.
 
Ești în sistem, dar nu lăsa sistemul să intre în tine. Nu te transforma într-un buton care execută fără să mai discearnă cu mintea ce i-a fost dată. Asta nu e obligatoriu. Asta nu e nici măcar drept față de tine însuți. Cu atât mai puțin e drept față de ceilalți, care beneficiază de munca ta.
 
Nu-i faci nici sistemului o favoare (nu poate exista îmbunătățire, progres dacă nu îi sunt identificate carențele măcar pentru a pune frână dacă nu pentru a le opri), nici ție (închizând ochii într-o schizofrenie tăcută, lăudând ce e bun, acoperind ce e rău, justificând răul ce e perpetuat).
h1

Justificarea prin cauza nobilă

ianuarie 27, 2018

Dacă sunt pentru o cauză nobilă (în societate), insultele și suspiciunile neîntemeiate (față de apropiații care nu se înregimentează fix în felul propriu) sunt armă acceptabilă chiar și în gura celor care militează pentru deontologie, echilibru și moralitate.

Cât de subiective devin lucrurile până și pentru cei mai obiectivi pământeni… Și cât de dezgustătoare, dezamăgitoare.

h1

Subiectivități lipicioase

ianuarie 15, 2018

Ideile de care ne-am îndrăgostit greu mai pot fi combătute (și abandonate) de argumente oricât de raționale, oricât de multe.

h1

Alt tip de selfie

ianuarie 2, 2018

Parcă citatele personalităților erau până acu afișate de admiratorii lor care le împrăștiau și altora să mai tragă învățăminte. Cum ar veni… erau făcute și distribuite de alții (că autorii erau trecuți dincolo).

Acum văd că se schimbă moda. 😀 Scrii o frază, o lipești pe imaginea ta și te dăruiești în toată modestia publicului larg ca să te aduleze. Citezi din tine și urmărești cu nesaț și tu impactul cât ești încă în viață! (Ba chiar vezi și cine dă laic. Ba nu, asta e secundar, vezi câți!) Nu mai aștepți girul altora până când treci în neființă, că s-ar putea să te uite lumea până atunci și să rateze astfel ideile tale memorabile! Dar, așa, sigur rămâi în istorie. E și asta o chestie, nu? 😀

h1

Inamicul universal

decembrie 9, 2017

Confesiune. Ura e o caracatiță cu multe tentacule. Unul să te prindă, ești înhățat întreg. Inclusiv oglinda devine un inamic pentru că „te trezești” că urăști și ceea ce apare în ea. Stă cu tine la masă, te urmărește pe stradă, în aerul pe care îl inspiri, în răgazul în care vrei inutil să te relaxezi.

h1

Coordonate

noiembrie 11, 2017

Când am ajuns în locul acesta din nou, am călătorit dintr-odată în trecut. Coordonatele vechi s-au trezit la viață. Un moment uitasem că nu mai fac parte din același context, era să mă îndrept înspre acolo ca până acum. Ba chiar mi se păruse că aud o voce cunoscută. Însă următoarea fracțiune de secundă mă readuse înapoi, între claxoanele cotidiene, între mulțimile ce așteptau să urce în autobuze.

Dorul e o chestiune ciudată. Organică. Și se lipește inclusiv de străzi, de pietre, de necunoscuții care așteaptă, de aerul din stație, de memorie pe care o asediază brusc, o invadează total.

Dorul e partea din tine de care uitaseși. Pardon. De care credeai că uitaseși, dar care e reînviat subit. Iar viteza cu care te izbește peste prezentul în care încă te adaptezi e uneori prea mare pentru a nu te simți tras înapoi ca un magnet.

h1

Azi la Lidl

martie 11, 2017

Pățanie azi la Lidl. La fel ca ceilalți sunt și ei.. După, le-am trimis următoarea plângere. Și cred că am fost prea indulgentă. Între timp, mi-au răspuns cei care administrează pagina lor de fb. Aștept măsuri concrete. Până atunci, îmi anunț toți cunoscuții și cititorii să fie vigilenți.
**
Stimată echipă Lidl,

Am avut o întâmplare cu totul dezamăgitoare astăzi într-unul dintre magazinele dumneavoastră din țară. Orașul nu contează pentru că situația este aceeași peste tot.

Este vorba de procedura dumneavoastră standard, de felul în care alegeți să afișați prețurile la unele produse, fel care induce în eroare cu bună știință, care manipulează în cunoștință de cauză și determină clientul dumneavoastră să verifice în fiecare minut dacă nu este înșelat.

Sunt sigură că știți la ce anume mă refer. Vă dau un exemplu, brânza Horezu care figurează pe raft (și pe site) ca fiind la ofertă, la prețul de 5,99 lei. La casă, observ că de fapt prețul produsului ales de mine este peste 21 lei. Adică 5,99 lei este prețul pe 100 de grame. Nu pe produs! (afișat de altfel și pe etichetă la raft, undeva mic de tot ca să nu fie observat; și pe produs – la fel, cât de mic posibil, în spate)!

Iaurtul italienesc de lângă ea era 2,19 lei. Spuneți-mi, vă rog, trebuia să VERIFIC și la iaurt dacă nu cumva e prețul pe suta de grame? Sau altfel: Suntem cumva la secțiunea de FRUCTE ȘI LEGUME, unde produsele se vând vrac și aleg eu, clientul, câte grame vreau să cumpăr?

Sau să vă adresez o altă întrebare, poate mai simplă, ca să fie pe înțeles: Eu, clientul, POT TĂIA 100gr sau 150 gr sau 50 gr din acel produs în vid, cu gramaj fix deja, pe care dumneavoastră l-ați etichetat cu prețul de x lei la suta de grame? Dacă nu pot eu tăia câte grame doresc să iau, atunci CUI FOLOSEȘTE prețul afișat la raft la suta de grame? Clientului NU.

Deci numai DUMNEAVOASTRĂ VĂ FOLOSEȘTE acest fel de afișare de preț, ca să puteți induce în eroare clientul pe care îl obișnuiți să caute în etichetă denumirea produsului + prețul ca să pună produsul în coș, iar apoi să creadă că dumneavoastră sunteți o firmă de bună credință care nu dorește să își înșele NICI VIZUAL clienții. Doar dumneavoastră vă folosește acel fel de afișare a prețului care mizează pe faptul că clientul nu consideră necesar să verifice gramajul ca la produsele vrac!

Ceea ce faceți dumneavoastră se numește manipulare vizuală și mizați pe faptul că clientul nu verifică dacă îl înșelați! Singura concluzie pe care o pot trage este că ne determinați pe noi, clienții în care spuneți că aveți încredere, să verificăm la fiecare pas petrecut în magazinul dumneavoastră dacă nu suntem înșelați de dumneavoastră!
Solicit cu dezamăgire și dezgust afișarea prețurilor REALE ale produselor care nu se vând vrac!
În ceea ce mă privește, voi atrage atenția tuturor (mass-media este user friendly de mulți ani deja) să fie atenți să nu se lase înșelați în acest fel.

Este o procedură MANIPULATORIE și lipsită de orice respect față de client. Ne luați de tâmpiți și ne explicați că aveți dreptate.

h1

Any colour you like, they’re all blue

februarie 7, 2017

‘You can ‘ave ‘em, ten bob to you, love. Any colour you like, they’re all blue.’

**

Roger Waters may have settled this question, in an interview with musicologist and author Phil Rose, for Rose’s collection of analytical essays, Which One’s Pink?:

„In Cambridge where I lived, people would come from London in a van – a truck – open the back and stand on the tailboard of the truck, and the truck’s full of stuff that they’re trying to sell. And they have a very quick and slick patter, and they’re selling things like crockery, china, sets of knives and forks. All kinds of different things, and they sell it very cheap with a patter. They tell you what it is, and they say ‘It’s ten plates, lady, and it’s this, that, and the other, and eight cups and saucers, and for the lot I’m asking NOT ten pounds, NOT five pounds, NOT three pounds… fifty bob to you!’, and they get rid of this stuff like this. If they had sets of china, and they were all the same colour, they would say, ‘You can ‘ave ‘em, ten bob to you, love. Any colour you like, they’re all blue.’ And that was just part of that patter. So, metaphorically, ‘Any Colour You Like’ is interesting, in that sense, because it denotes offering a choice where there is none. And it’s also interesting that in the phrase, ‘Any colour you like, they’re all blue’, I don’t know why, but in my mind it’s always ‘they’re all blue’, which, if you think about it, relates very much to the light and dark, sun and moon, good and evil. You make your choice but it’s always blue.”

h1

Inversul

noiembrie 1, 2016

Între citatele care circulă, zicea unul:
”Orice ar alege lumea, tu alege opusul.”

Probabil vrea să încurajeze afirmarea identității și neconformarea la grămadă. Însă asta e încă departe de ceea ce ar trebui să promoveze.
Da, presupune o alegere (spre deosebire de mersul la grămadă, care e o inerție). Alegi să faci invers decât restul. Dar nu presupune și folosirea discernământului. Faci doar în mod automat mișcarea opusă, fără să mai gândești dacă e necesar, dacă nu cumva ai o a treia soluție etc. Discernământul, însă, ar trebui să fie etapa anterioară alegerii (opuse față de mulțime sau nu) ca să nu rămânem blocați într-un alt fel de automatism ca mersul la grămadă din inerție.

h1

A fi erou

august 18, 2016

A fi erou. Nu cred că erou e doar cel care moare în război, nu cred că e doar primul care termină cursa. Cel mai bine pregătit, cel mai eficient, cel mai rapid, cel mai viteaz, cel care primește cele mai multe laude pentru rezultatele obținute, cel care are succes.

Eu cred că erou e acela care se zbate să-și trăiască viața așa cum e bine, deși simte că e imposibil; cel care încearcă să facă voia lui Dumnezeu, chiar dacă falimentează de multe ori. Cel care își dorește să fie bun, deși nu-i iese pe cât ar dori, cel ce regretă că nu e mai sfânt, dar își dorește cu tot sufletul. Cel care se roagă, iar în rugăciuni cere mai multe bucurii pentru ceilalți, iar pentru el mai multă iubire de El. Cel care îi încurajează pe ceilalți să meargă înainte, să aibă încredere; cel care vede bogăția sufletească din ceilalți, nu micimea; cel care își dorește să facă din ceilalți niște învingători, fără să se teamă că ar pierde el însuși ceva. Acesta este un erou pentru mine.

Omule ”obișnuit”, ești un erou.

h1

Nemuritor

iulie 26, 2016

Că mai apare un val
stai, nu mișca
ba mai bine mișcă-te,
suflă către oamenii
aceștia
un licăr
pentru cât a fi să fie,

dar totuși stai,
nu la o umbră
de curcubete,
ci la adăpostul unui
curcubeu,
să fii nemuritor
și alb,
eroule.

24_lightman_02

h1

A fi vatman.

iunie 24, 2016

Fază drăguță în tramvai.
Pe traseul ultimei stații de tramvai spre casă, vatmanul oprește la semafor și iese din tramvai. Rumoare. Unde dă fuga omul ista, în mijlocul drumului..
Și se îndreaptă spre o doamnă mai în vârstă, strigând:
– Szia, mama!!!
Se îmbrățișează și vorbesc. Trece culoarea verde a tramvaiului, vine roșu. Se întoarce pe următorul verde înapoi în tramvai, dar încă îi face cu mâna doamnei, ea la fel, până dispare din câmpul vizual.
O întârziere deloc deranjantă, dimpotrivă energizantă.

h1

”Stimabilii”

iunie 2, 2016

CTP a scris asta.

La scurt timp, i-am răspuns asta:

Ati buctat-o cu articolul acesta.

In primul rand, definirea conceptului de familie nu are nimic de a face cu indragosteala, cu iubirea. Poti iubi fara sa incluzi in familie tot ce iubesti. Dreptul de a iubi nu ti-l poate interzice nimeni pentru simplul fapt ca nu are cu ce. Prin ce lege sa interzica simtitul in timus, plimbatul pe strada? La fel si cu iubitul. Faptul ca dvs descalificati propunerea unui numar de tz persoane cu privire la definirea familiei cu argumentul interzicerii dreptului de a iubi comiteti o manipulare. Si treceti cu vederea ca cititorii dvs nu sunt chiar atat de prosti sa nu-si dea seama.
Nu „DREPTUL” de a se iubi reciproc e ceea ce cautati dvs. (ca acesta exista deja) cu acest text, ci o VALIDARE in ochii societatii, o ACCEPTARE de NORMALITATE, ceea ce e cu totul altceva!

Mai apoi, daca se doreste atat de mult o oficializare – pentru a considera normal ceva ce nu e – exista varianta unui act civil de alta natura: parteneriatul civil. Bunaoara, celalalt poate fi partener civil – ceea ce ar si reprezenta de fapt – si nu sot. Familia este altceva.

Apoi, faptul ca un numar de tz persoane au strans semnaturi pentru asa ceva nu inseamna ca cineva INTERZICE altora vreun drept in epoca noastra libera si postrevolutionara. Ci beneficiaza de un drept. Dreptul de a PROPUNE schimbarea unui articol din constitutie. Nu schimba, ci propune! Adica ce inseamna asta: referendumul invita populatia sa spuna daca este sau nu de acord. Considerati ca exercitarea unui drept democratic este o masura comunistoida de interzicere, de furt al vreunui drept? Inseamna ca manipulati din nou, mai mult: contestati dreptul altor cetateni sa isi exercite drepturile democratice, deci va faceti chiar dvs vinovat de ceea ce ii acuzati pe ei! Atentie.
Toti au posibilitatea sa se exprime.

Va invit sa cititi Romani 1:27, 28 macar – v-am dat din NT, sa nu ziceti ca VT e expirat – sa vedeti cam ce zice despre astfel de relatii. Asta pentru ca ati adus in discutie principiile biblice. Pot reveni si cu altele daca e cazul.

Dar deocamdata cred ca aveti suficiente lacune de argumentare ca sa va mai ganditi.
Pacat, va admir in majoritatea articolelor.

A, inca ceva, regretabil ca au devenit doar un numar pentru dvs acesti „stimati 3 milioane”, cred ca asa a inceput si Holocaustul..

h1

Pentru că ești deja fericit, dar ai uitat

aprilie 21, 2016

Pentru că toți avem nevoie:

Lucruri care ne fac fericiți.

h1

Pink Floyd Actualizat

martie 12, 2016

The post war dream a lui Pink Floyd

”Maggie, what have we done?”
Acum am putea zice ”Merkel, what have we done?”

h1

Puțin despre sine

decembrie 23, 2015

La ce m-am gândit azi:

*

4. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,
5. nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,
(1 Cor 13)

*
18. Caci unde este multa intelepciune este si mult necaz, si cine stie multe are si multa durere.
(Eclesiastul 1)

*
48b. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere.
(Luca 12)

*

Nu ar trebui să fie o pricină de prea mare bucurie și de mândrie să avem înțelepciune, cunoștințe multe. Ni se va cere cu atât mai mult pentru că am știut și nu am făcut; am promis și nu am înfăptuit; ni s-a spus și nu am vrut să ducem la îndeplinire; am luat la cunoștință și am crezut că merge și altfel.
Dumnezeu să ne dea puterea să facem voia Lui, nu doar să căutăm să o aflăm.

h1

Problemă existențială

noiembrie 23, 2015

Azi, o fetiță prea drăguță de 5 ani a venit la mine plângând și spunându-mi ceva. N-am înțeles nimic. O pun să repete, mângâind-o. Era atâta de frumoasă și, văzând-o plângând, frumusețea ei mi se părea și mai sensibilă. De ce poate plânge minunea asta mică..? Îmi spune încă o dată fără succes. Într-un final înțeleg:
– N-o venit maaaami.
Mă uit repede la ceas, deși știam că nu aveam cum să vină încă. Mai erau 20 de minute. Îi explic că e prea repede să fi venit încă, dar că va veni. Ăi arăt unde trebuie să ajungă arătătorul ceasului ca să vină mami.
După ce se liniștește, mă întreabă:
– Pot să vin să stau lângă tine?
Aoleo, minune mică.. aș fi luat-o și în brațe, dar i-am spus să-i ceară voie educatoarei pentru asta.

De ce au copiii asemenea frici de abandon, de ce se tem că uită părinții de ei și nu mai vin să-i ia? Ca și cum li s-ar mai fi întâmplat cândva asta. De ce au asemenea imaginație care – la o adică – este posibilă? Astea sunt adevărate probleme existențiale. De ce le au? De ce trebuie să sufere din imaginație încă de pe acum?

h1

De ce numa pă ăștia…

noiembrie 16, 2015

Deja au început și criticile cum că de ce unii devin solidari doar cu Franța, nu și cu ceilalți. Se putea să lipsească aceste reproșuri? Chiar mă întrebam în cât timp vor apărea.. Deși nu le înțeleg. Nu înțeleg cum reproșezi cuiva că nu simte mai mult decât simte, nu înțeleg de ce se văd obligați să corecteze trăirea celorlalți, că nu se ridică la nivelul ideal, că nu e perfect.

Eu nu cred că poți ”simți corect, echivalent, matematic”, chiar dacă tragediile sunt aceleași, durerea e aceeași; nu sunt diferențe între rase la asemenea tragedii; sunt doar reacții afective. Simți mai mult într-o parte decât în alta pentru că acolo ai prieteni, rude, oameni aproape de suflet, te lovește fix în perimetrul tău. Asta nu reduce cu nimic durerea și tragedia celorlalți, dar nu cred că poți empatiza cu toți la fel, e dincolo de puterile omului.

Nu, nu mi se pare ciudat că simt subiectiv, asta înseamnă să simți: să fii subiectiv și să ai libertatea de a fi subiectiv. Asta înseamnă să fii om, nu robot. Nu știu dacă aceste reproșuri nu au de a face cu dragostea pentru că dragostea nu cred că are timp și dispoziție să măsoare dragostea celuilalt față de oameni, ci e prea ocupată să își arate afecțiunea față de cei dragi.

Dacă e prea puțină dragostea noastră, fie așa. În ce mă privește, eu mă bucur că acea dragoste există în mine, atât cât e. Nu intru în competiție cu nimeni. La ce mi-ar folosi, oare…? Nu pot pricepe.

h1

Liniștea unui loc

noiembrie 6, 2015

Este un loc special – deși foarte banal totodată – în satul bunicilor mei în care simțeam că dispare toată zarva. În spatele sinului, chiar înainte de a începe grădina, e un spațiu pe care creștea ce voia: iarbă, buruieni, flori sălbatice… Când mă plimbam pe acolo, mi se părea că toată gălăgia înghițită în timpul săptămânii și aflată la valori maxime scade. Ca graficele alea care arată cutremurul. Toate liniile încrețite pe foaie undeva la înălțime scad brusc aproape de sol. Vorba prietenei mele C., trăim într-o veșnică gălăgie fără să ne dăm seama; nu ne dăm seama ce amplificată e decât când ajungem într-un asemenea loc.

Acolo simțeam că pot respira mai adânc decât altundeva și sta așa în nesimțire ca la o recompunere proprie, ca la un ”defragment” după care te ridici o singură bucată de om după ce ți-ai strâns cioburile.

În oraș nu se prea poate face treaba asta, în afară de unele biserici atunci când nu au program. Când merg doar ca să mă rog, știind că nu mă tulbură nimeni, că nu trebuie să mă concentrez la nimic exterior, că nu trebuie să primesc alte și alte informații. Iar eu mă consider o persoană citadină, îmi plac orașele cu mișcarea lor, îmi place existența oamenilor în jur și promisiunea interacțiunii din existența lor acolo, mă atrag clădirile cu forme și luminile seara. Dar cred că e foarte bun un loc ca ăsta – pe care nu l-am mai văzut de mult timp – în sat, unde nu ne bombardează nici chiar muzica – fără de care spun că mi-ar fi greu să trăiesc – și unde nu deschidem televizoarele; într-un asemenea loc, simt că m-aș putea ruga mai ușor..

h1

După 25 de ani

noiembrie 3, 2015

Incredibil. M-am întâlnit în tramvai cu profesoara mea de germană din gimnaziu. O salut, sigură că nu sunt șanse să mă recunoască după 25 de ani, dar că poate va deduce că sunt o fostă elevă. Mi se părea că nu se schimbase deloc în anii ăștia. Se apropie de mine și mă întreabă ce fac. A, sigur și-a dat seama că sunt o fostă elevă. Îi spun că am fost la școala cutare și dau să continuu cu ”nu știu dacă mă mai știți”, dar ea mi-o ia înainte și îmi spune că mă știe, că i-am fost foarte dragă. Îmi plăcuse germana, e drept, eram fascinată de ea (era primă limbă pe care o studiam). Dar totuși, incredibil, după un sfert de veac, mă ține minte!

Vă vine să credeți cum pe unii îi putem ține minte indiferent de timp?! 🙂

Mi-a făcut ziua.

h1

versuri

iulie 18, 2015

cuvintele pe care nu ți le spun

h1

Seara memorială Ferenc Visky

mai 28, 2015

 

PS: preluat de pe romaniaevanghelica.wordpress.com

h1

Ceva rău. sau mai mult.

martie 4, 2015

În orice lucru poate fi găsit ceva rău, nu-i așa? Am impresia – mai bine m-aș înșela, dar deocamdată nu am ce face – că există un fel de adicție sau drog a găsirii răului, a grabei de a judeca.

De unde impresia. De la o anume satisfacție care pare să se manifeste ori de câte ori găsim ceva rău de scos în evidență. De la satisfacția cu care, în jurul judecătorului, se adună deseori suporteri care abia așteaptă să sară la beregată.

Din păcate, îmi seamănă cu un meci în ringul cu noroi, nu cu ceva ziditor.

h1

Mihail Sebastian comemorat la TVR

februarie 15, 2015

De Ziua Comemorării victimelor Holocaustului, a fost difuzată pe TVR (2, inițial) și o emisiune despre Mihail Sebastian. Aici este înregistrarea pentru cei cărora le-ar face plăcere să afle mai multe despre suferințele și totodată farmecul lui.

Ce a fost nou pentru mine: fotografiile pe care nu le mai văzusem, interviurile luate foștilor lui elevi de pe vremea când predase la Liceul Evreiesc, existența corespondenței cu Nadia.

http://www.tvrplus.ro/editie-ziua-internationala-a-holocaustului-304790

h1

It’s not about charlie

ianuarie 9, 2015

Ce se intampla acum in Franta nu e doar problema Frantei. E si va fi problema intregii Europe. Nu stiu situatia si numarul islamicilor turbulenti din SUA, dar Europa sta rau la capitolul acesta. N-o spun eu, o spun unii istorici contemporani. A nu vedea asta mi se pare periculos in primul rand pentru un element ce ar trebui sa ne fie esential: iubirea si empatia cu celalalt, aici – cu francezii.

A reduce toate discutiile la charlie, la moralitatea de a fi sau a nu fi charlie pentru a expedia problema din două cuvinte ca să nu mai empatizezi cu drama Frantei imi pare trist si superficial… Problema e mult mai complexă, mai veche și cu urmări mai mari de atât.

Nu cred că imoralitatea caricaturilor ziaristilor poate justifica indiferența față de anormalitatea terorismului.

h1

Pour vous

ianuarie 9, 2015

*

Vorba unui prieten, si crestinii au fost ofensati si au facut o petitie! Diferenta se face intre petitie si glont.

Eu nu pot spune acum “au primit ce au meritat”. S-o spuna cine poate.
*
Ar mai fi o chestiune. O fi Franta laicizata si nu spune nimeni ca nu e, insa Franta este in plin proces de islamizare in ultimii ani. Daca trebuie sa facem efort de empatie cu islamistii, ar trebui sa nu uitam de francezi. Reactia lor fata de islamisti este asa cum am vazut-o in caricaturi pentru ca islamistii se inmultesc pe teritoriul lor si capata tot mai multe drepturi. Este de inteles! Islamistii vor tot mai mult din ceea ce nu este INCA al lor si il primesc. Daca nu-l primesc, si-l iau cu forta indiferent de zona de pe glob in care ar fi. Ca in tarile lor oricum nu permit libertati cu care nu ar fi de acord. Or asta nu poate fi normal, insa va continua. Asa ca pe buna dreptate francezii se tem de ei si nu-i au la inima. Nu vreau sa-mi imaginez ce am spune daca am avea noi parte de situatia lor.

h1

Politici

ianuarie 3, 2015

Știu că oamenii în general au nevoie de speranță, iar românii în special am văzut – la alegeri – că simt nevoia să își proiecteze speranța aceea asupra politicii, cea mai alunecoasă sferă, după mine. Eu nu am speranțe în ce privește politica și oamenii politici (din păcate sau din fericire, nu-mi dau seama). Am altă speranță, în schimb, am speranța că Dumnezeu poate lucra și lucrează pentru binele celor care… în ciuda. Dar acel în ciuda, pentru mine rămâne valabil. Nu neapărat că sunt sceptică cu privire la orice aparent bine pe care îl văd în politică, dar să fiu muuuuult mai rezervată, măcar pentru toate așteptările pe care le-am avut până acum și de la o tabără, și de cealaltă, și de la ailaltă. Măcar pentru decepțiile care au însoțit toate speranțele cu care am votat până acum. M-am lămurit, nu mă mai pot entuziasma. Prefer să mă entuziasmez de flori, de oamenii simpli fără funcții, de răsăritul și apusul de soare, de culori.. și așa.  Speranța în politică e iluzorie. Și eu îmi doresc să fie bine cu acesta de acum, dar să sper mi se pare că m-aș forța. Și tot nu aș reuși să fiu sinceră.

h1

Dincolo

noiembrie 19, 2014

Un prieten a plecat. S-a dus dintr-o lume în altă lume. A plecat brusc și ne-a lăsat fără grai, fără privire, fără răspunsuri. Nu pot scrie și totuși simt nevoia să scriu. Simt nevoia să am alături inimile altora. Gândesc și parcă nu pot gândi. Privesc și parcă nu văd.

Cineva îmi spunea că încă mai crede că e o greșeală. Și eu cred încă la fel. Precis undeva s-a produs o eroare și mâine ne vom trezi în lumea de dinainte. Și dăm un restore to the initial settings. Se poate, nu-i așa?

Doamne, du-i pe toți în raiul Tău.. 😦

h1

Condiție

octombrie 25, 2014

Unele realități ne sunt date ca să vedem că toată teologia noastră nu face 2 bani dacă nu o putem trăi. Și n-o putem trăi. N-o putem trăi decât dacă primim Har…

%d blogeri au apreciat asta: