Archive for the ‘Contra-timp’ Category

h1

Azi la Lidl

Martie 11, 2017

Pățanie azi la Lidl. La fel ca ceilalți sunt și ei.. După, le-am trimis următoarea plângere. Și cred că am fost prea indulgentă. Între timp, mi-au răspuns cei care administrează pagina lor de fb. Aștept măsuri concrete. Până atunci, îmi anunț toți cunoscuții și cititorii să fie vigilenți.
**
Stimată echipă Lidl,

Am avut o întâmplare cu totul dezamăgitoare astăzi într-unul dintre magazinele dumneavoastră din țară. Orașul nu contează pentru că situația este aceeași peste tot.

Este vorba de procedura dumneavoastră standard, de felul în care alegeți să afișați prețurile la unele produse, fel care induce în eroare cu bună știință, care manipulează în cunoștință de cauză și determină clientul dumneavoastră să verifice în fiecare minut dacă nu este înșelat.

Sunt sigură că știți la ce anume mă refer. Vă dau un exemplu, brânza Horezu care figurează pe raft (și pe site) ca fiind la ofertă, la prețul de 5,99 lei. La casă, observ că de fapt prețul produsului ales de mine este peste 21 lei. Adică 5,99 lei este prețul pe 100 de grame. Nu pe produs! (afișat de altfel și pe etichetă la raft, undeva mic de tot ca să nu fie observat; și pe produs – la fel, cât de mic posibil, în spate)!

Iaurtul italienesc de lângă ea era 2,19 lei. Spuneți-mi, vă rog, trebuia să VERIFIC și la iaurt dacă nu cumva e prețul pe suta de grame? Sau altfel: Suntem cumva la secțiunea de FRUCTE ȘI LEGUME, unde produsele se vând vrac și aleg eu, clientul, câte grame vreau să cumpăr?

Sau să vă adresez o altă întrebare, poate mai simplă, ca să fie pe înțeles: Eu, clientul, POT TĂIA 100gr sau 150 gr sau 50 gr din acel produs în vid, cu gramaj fix deja, pe care dumneavoastră l-ați etichetat cu prețul de x lei la suta de grame? Dacă nu pot eu tăia câte grame doresc să iau, atunci CUI FOLOSEȘTE prețul afișat la raft la suta de grame? Clientului NU.

Deci numai DUMNEAVOASTRĂ VĂ FOLOSEȘTE acest fel de afișare de preț, ca să puteți induce în eroare clientul pe care îl obișnuiți să caute în etichetă denumirea produsului + prețul ca să pună produsul în coș, iar apoi să creadă că dumneavoastră sunteți o firmă de bună credință care nu dorește să își înșele NICI VIZUAL clienții. Doar dumneavoastră vă folosește acel fel de afișare a prețului care mizează pe faptul că clientul nu consideră necesar să verifice gramajul ca la produsele vrac!

Ceea ce faceți dumneavoastră se numește manipulare vizuală și mizați pe faptul că clientul nu verifică dacă îl înșelați! Singura concluzie pe care o pot trage este că ne determinați pe noi, clienții în care spuneți că aveți încredere, să verificăm la fiecare pas petrecut în magazinul dumneavoastră dacă nu suntem înșelați de dumneavoastră!
Solicit cu dezamăgire și dezgust afișarea prețurilor REALE ale produselor care nu se vând vrac!
În ceea ce mă privește, voi atrage atenția tuturor (mass-media este user friendly de mulți ani deja) să fie atenți să nu se lase înșelați în acest fel.

Este o procedură MANIPULATORIE și lipsită de orice respect față de client. Ne luați de tâmpiți și ne explicați că aveți dreptate.

h1

Any colour you like, they’re all blue

Februarie 7, 2017

‘You can ‘ave ‘em, ten bob to you, love. Any colour you like, they’re all blue.’

**

Roger Waters may have settled this question, in an interview with musicologist and author Phil Rose, for Rose’s collection of analytical essays, Which One’s Pink?:

„In Cambridge where I lived, people would come from London in a van – a truck – open the back and stand on the tailboard of the truck, and the truck’s full of stuff that they’re trying to sell. And they have a very quick and slick patter, and they’re selling things like crockery, china, sets of knives and forks. All kinds of different things, and they sell it very cheap with a patter. They tell you what it is, and they say ‘It’s ten plates, lady, and it’s this, that, and the other, and eight cups and saucers, and for the lot I’m asking NOT ten pounds, NOT five pounds, NOT three pounds… fifty bob to you!’, and they get rid of this stuff like this. If they had sets of china, and they were all the same colour, they would say, ‘You can ‘ave ‘em, ten bob to you, love. Any colour you like, they’re all blue.’ And that was just part of that patter. So, metaphorically, ‘Any Colour You Like’ is interesting, in that sense, because it denotes offering a choice where there is none. And it’s also interesting that in the phrase, ‘Any colour you like, they’re all blue’, I don’t know why, but in my mind it’s always ‘they’re all blue’, which, if you think about it, relates very much to the light and dark, sun and moon, good and evil. You make your choice but it’s always blue.”

h1

Inversul

Noiembrie 1, 2016

Între citatele care circulă, zicea unul:
”Orice ar alege lumea, tu alege opusul.”

Probabil vrea să încurajeze afirmarea identității și neconformarea la grămadă. Însă asta e încă departe de ceea ce ar trebui să promoveze.
Da, presupune o alegere (spre deosebire de mersul la grămadă, care e o inerție). Alegi să faci invers decât restul. Dar nu presupune și folosirea discernământului. Faci doar în mod automat mișcarea opusă, fără să mai gândești dacă e necesar, dacă nu cumva ai o a treia soluție etc. Discernământul, însă, ar trebui să fie etapa anterioară alegerii (opuse față de mulțime sau nu) ca să nu rămânem blocați într-un alt fel de automatism ca mersul la grămadă din inerție.

h1

A fi erou

August 18, 2016

A fi erou. Nu cred că erou e doar cel care moare în război, nu cred că e doar primul care termină cursa. Cel mai bine pregătit, cel mai eficient, cel mai rapid, cel mai viteaz, cel care primește cele mai multe laude pentru rezultatele obținute, cel care are succes.

Eu cred că erou e acela care se zbate să-și trăiască viața așa cum e bine, deși simte că e imposibil; cel care încearcă să facă voia lui Dumnezeu, chiar dacă falimentează de multe ori. Cel care își dorește să fie bun, deși nu-i iese pe cât ar dori, cel ce regretă că nu e mai sfânt, dar își dorește cu tot sufletul. Cel care se roagă, iar în rugăciuni cere mai multe bucurii pentru ceilalți, iar pentru el mai multă iubire de El. Cel care îi încurajează pe ceilalți să meargă înainte, să aibă încredere; cel care vede bogăția sufletească din ceilalți, nu micimea; cel care își dorește să facă din ceilalți niște învingători, fără să se teamă că ar pierde el însuși ceva. Acesta este un erou pentru mine.

Omule ”obișnuit”, ești un erou.

h1

Nemuritor

Iulie 26, 2016

Că mai apare un val
stai, nu mișca
ba mai bine mișcă-te,
suflă către oamenii
aceștia
un licăr
pentru cât a fi să fie,

dar totuși stai,
nu la o umbră
de curcubete,
ci la adăpostul unui
curcubeu,
să fii nemuritor
și alb,
eroule.

24_lightman_02

h1

A fi vatman.

Iunie 24, 2016

Fază drăguță în tramvai.
Pe traseul ultimei stații de tramvai spre casă, vatmanul oprește la semafor și iese din tramvai. Rumoare. Unde dă fuga omul ista, în mijlocul drumului..
Și se îndreaptă spre o doamnă mai în vârstă, strigând:
– Szia, mama!!!
Se îmbrățișează și vorbesc. Trece culoarea verde a tramvaiului, vine roșu. Se întoarce pe următorul verde înapoi în tramvai, dar încă îi face cu mâna doamnei, ea la fel, până dispare din câmpul vizual.
O întârziere deloc deranjantă, dimpotrivă energizantă.

h1

”Stimabilii”

Iunie 2, 2016

CTP a scris asta.

La scurt timp, i-am răspuns asta:

Ati buctat-o cu articolul acesta.

In primul rand, definirea conceptului de familie nu are nimic de a face cu indragosteala, cu iubirea. Poti iubi fara sa incluzi in familie tot ce iubesti. Dreptul de a iubi nu ti-l poate interzice nimeni pentru simplul fapt ca nu are cu ce. Prin ce lege sa interzica simtitul in timus, plimbatul pe strada? La fel si cu iubitul. Faptul ca dvs descalificati propunerea unui numar de tz persoane cu privire la definirea familiei cu argumentul interzicerii dreptului de a iubi comiteti o manipulare. Si treceti cu vederea ca cititorii dvs nu sunt chiar atat de prosti sa nu-si dea seama.
Nu „DREPTUL” de a se iubi reciproc e ceea ce cautati dvs. (ca acesta exista deja) cu acest text, ci o VALIDARE in ochii societatii, o ACCEPTARE de NORMALITATE, ceea ce e cu totul altceva!

Mai apoi, daca se doreste atat de mult o oficializare – pentru a considera normal ceva ce nu e – exista varianta unui act civil de alta natura: parteneriatul civil. Bunaoara, celalalt poate fi partener civil – ceea ce ar si reprezenta de fapt – si nu sot. Familia este altceva.

Apoi, faptul ca un numar de tz persoane au strans semnaturi pentru asa ceva nu inseamna ca cineva INTERZICE altora vreun drept in epoca noastra libera si postrevolutionara. Ci beneficiaza de un drept. Dreptul de a PROPUNE schimbarea unui articol din constitutie. Nu schimba, ci propune! Adica ce inseamna asta: referendumul invita populatia sa spuna daca este sau nu de acord. Considerati ca exercitarea unui drept democratic este o masura comunistoida de interzicere, de furt al vreunui drept? Inseamna ca manipulati din nou, mai mult: contestati dreptul altor cetateni sa isi exercite drepturile democratice, deci va faceti chiar dvs vinovat de ceea ce ii acuzati pe ei! Atentie.
Toti au posibilitatea sa se exprime.

Va invit sa cititi Romani 1:27, 28 macar – v-am dat din NT, sa nu ziceti ca VT e expirat – sa vedeti cam ce zice despre astfel de relatii. Asta pentru ca ati adus in discutie principiile biblice. Pot reveni si cu altele daca e cazul.

Dar deocamdata cred ca aveti suficiente lacune de argumentare ca sa va mai ganditi.
Pacat, va admir in majoritatea articolelor.

A, inca ceva, regretabil ca au devenit doar un numar pentru dvs acesti „stimati 3 milioane”, cred ca asa a inceput si Holocaustul..

h1

Pentru că ești deja fericit, dar ai uitat

Aprilie 21, 2016

Pentru că toți avem nevoie:

Lucruri care ne fac fericiți.

h1

Pink Floyd Actualizat

Martie 12, 2016

The post war dream a lui Pink Floyd

”Maggie, what have we done?”
Acum am putea zice ”Merkel, what have we done?”

h1

Puțin despre sine

Decembrie 23, 2015

La ce m-am gândit azi:

*

4. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,
5. nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,
(1 Cor 13)

*
18. Caci unde este multa intelepciune este si mult necaz, si cine stie multe are si multa durere.
(Eclesiastul 1)

*
48b. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere.
(Luca 12)

*

Nu ar trebui să fie o pricină de prea mare bucurie și de mândrie să avem înțelepciune, cunoștințe multe. Ni se va cere cu atât mai mult pentru că am știut și nu am făcut; am promis și nu am înfăptuit; ni s-a spus și nu am vrut să ducem la îndeplinire; am luat la cunoștință și am crezut că merge și altfel.
Dumnezeu să ne dea puterea să facem voia Lui, nu doar să căutăm să o aflăm.

h1

Problemă existențială

Noiembrie 23, 2015

Azi, o fetiță prea drăguță de 5 ani a venit la mine plângând și spunându-mi ceva. N-am înțeles nimic. O pun să repete, mângâind-o. Era atâta de frumoasă și, văzând-o plângând, frumusețea ei mi se părea și mai sensibilă. De ce poate plânge minunea asta mică..? Îmi spune încă o dată fără succes. Într-un final înțeleg:
– N-o venit maaaami.
Mă uit repede la ceas, deși știam că nu aveam cum să vină încă. Mai erau 20 de minute. Îi explic că e prea repede să fi venit încă, dar că va veni. Ăi arăt unde trebuie să ajungă arătătorul ceasului ca să vină mami.
După ce se liniștește, mă întreabă:
– Pot să vin să stau lângă tine?
Aoleo, minune mică.. aș fi luat-o și în brațe, dar i-am spus să-i ceară voie educatoarei pentru asta.

De ce au copiii asemenea frici de abandon, de ce se tem că uită părinții de ei și nu mai vin să-i ia? Ca și cum li s-ar mai fi întâmplat cândva asta. De ce au asemenea imaginație care – la o adică – este posibilă? Astea sunt adevărate probleme existențiale. De ce le au? De ce trebuie să sufere din imaginație încă de pe acum?

h1

De ce numa pă ăștia…

Noiembrie 16, 2015

Deja au început și criticile cum că de ce unii devin solidari doar cu Franța, nu și cu ceilalți. Se putea să lipsească aceste reproșuri? Chiar mă întrebam în cât timp vor apărea.. Deși nu le înțeleg. Nu înțeleg cum reproșezi cuiva că nu simte mai mult decât simte, nu înțeleg de ce se văd obligați să corecteze trăirea celorlalți, că nu se ridică la nivelul ideal, că nu e perfect.

Eu nu cred că poți ”simți corect, echivalent, matematic”, chiar dacă tragediile sunt aceleași, durerea e aceeași; nu sunt diferențe între rase la asemenea tragedii; sunt doar reacții afective. Simți mai mult într-o parte decât în alta pentru că acolo ai prieteni, rude, oameni aproape de suflet, te lovește fix în perimetrul tău. Asta nu reduce cu nimic durerea și tragedia celorlalți, dar nu cred că poți empatiza cu toți la fel, e dincolo de puterile omului.

Nu, nu mi se pare ciudat că simt subiectiv, asta înseamnă să simți: să fii subiectiv și să ai libertatea de a fi subiectiv. Asta înseamnă să fii om, nu robot. Nu știu dacă aceste reproșuri nu au de a face cu dragostea pentru că dragostea nu cred că are timp și dispoziție să măsoare dragostea celuilalt față de oameni, ci e prea ocupată să își arate afecțiunea față de cei dragi.

Dacă e prea puțină dragostea noastră, fie așa. În ce mă privește, eu mă bucur că acea dragoste există în mine, atât cât e. Nu intru în competiție cu nimeni. La ce mi-ar folosi, oare…? Nu pot pricepe.

h1

Liniștea unui loc

Noiembrie 6, 2015

Este un loc special – deși foarte banal totodată – în satul bunicilor mei în care simțeam că dispare toată zarva. În spatele sinului, chiar înainte de a începe grădina, e un spațiu pe care creștea ce voia: iarbă, buruieni, flori sălbatice… Când mă plimbam pe acolo, mi se părea că toată gălăgia înghițită în timpul săptămânii și aflată la valori maxime scade. Ca graficele alea care arată cutremurul. Toate liniile încrețite pe foaie undeva la înălțime scad brusc aproape de sol. Vorba prietenei mele C., trăim într-o veșnică gălăgie fără să ne dăm seama; nu ne dăm seama ce amplificată e decât când ajungem într-un asemenea loc.

Acolo simțeam că pot respira mai adânc decât altundeva și sta așa în nesimțire ca la o recompunere proprie, ca la un ”defragment” după care te ridici o singură bucată de om după ce ți-ai strâns cioburile.

În oraș nu se prea poate face treaba asta, în afară de unele biserici atunci când nu au program. Când merg doar ca să mă rog, știind că nu mă tulbură nimeni, că nu trebuie să mă concentrez la nimic exterior, că nu trebuie să primesc alte și alte informații. Iar eu mă consider o persoană citadină, îmi plac orașele cu mișcarea lor, îmi place existența oamenilor în jur și promisiunea interacțiunii din existența lor acolo, mă atrag clădirile cu forme și luminile seara. Dar cred că e foarte bun un loc ca ăsta – pe care nu l-am mai văzut de mult timp – în sat, unde nu ne bombardează nici chiar muzica – fără de care spun că mi-ar fi greu să trăiesc – și unde nu deschidem televizoarele; într-un asemenea loc, simt că m-aș putea ruga mai ușor..

h1

După 25 de ani

Noiembrie 3, 2015

Incredibil. M-am întâlnit în tramvai cu profesoara mea de germană din gimnaziu. O salut, sigură că nu sunt șanse să mă recunoască după 25 de ani, dar că poate va deduce că sunt o fostă elevă. Mi se părea că nu se schimbase deloc în anii ăștia. Se apropie de mine și mă întreabă ce fac. A, sigur și-a dat seama că sunt o fostă elevă. Îi spun că am fost la școala cutare și dau să continuu cu ”nu știu dacă mă mai știți”, dar ea mi-o ia înainte și îmi spune că mă știe, că i-am fost foarte dragă. Îmi plăcuse germana, e drept, eram fascinată de ea (era primă limbă pe care o studiam). Dar totuși, incredibil, după un sfert de veac, mă ține minte!

Vă vine să credeți cum pe unii îi putem ține minte indiferent de timp?! 🙂

Mi-a făcut ziua.

h1

versuri

Iulie 18, 2015

cuvintele pe care nu ți le spun

h1

Seara memorială Ferenc Visky

Mai 28, 2015

 

PS: preluat de pe romaniaevanghelica.wordpress.com

h1

Ceva rău. sau mai mult.

Martie 4, 2015

În orice lucru poate fi găsit ceva rău, nu-i așa? Am impresia – mai bine m-aș înșela, dar deocamdată nu am ce face – că există un fel de adicție sau drog a găsirii răului, a grabei de a judeca.

De unde impresia. De la o anume satisfacție care pare să se manifeste ori de câte ori găsim ceva rău de scos în evidență. De la satisfacția cu care, în jurul judecătorului, se adună deseori suporteri care abia așteaptă să sară la beregată.

Din păcate, îmi seamănă cu un meci în ringul cu noroi, nu cu ceva ziditor.

h1

Mihail Sebastian comemorat la TVR

Februarie 15, 2015

De Ziua Comemorării victimelor Holocaustului, a fost difuzată pe TVR (2, inițial) și o emisiune despre Mihail Sebastian. Aici este înregistrarea pentru cei cărora le-ar face plăcere să afle mai multe despre suferințele și totodată farmecul lui.

Ce a fost nou pentru mine: fotografiile pe care nu le mai văzusem, interviurile luate foștilor lui elevi de pe vremea când predase la Liceul Evreiesc, existența corespondenței cu Nadia.

http://www.tvrplus.ro/editie-ziua-internationala-a-holocaustului-304790

h1

It’s not about charlie

Ianuarie 9, 2015

Ce se intampla acum in Franta nu e doar problema Frantei. E si va fi problema intregii Europe. Nu stiu situatia si numarul islamicilor turbulenti din SUA, dar Europa sta rau la capitolul acesta. N-o spun eu, o spun unii istorici contemporani. A nu vedea asta mi se pare periculos in primul rand pentru un element ce ar trebui sa ne fie esential: iubirea si empatia cu celalalt, aici – cu francezii.

A reduce toate discutiile la charlie, la moralitatea de a fi sau a nu fi charlie pentru a expedia problema din două cuvinte ca să nu mai empatizezi cu drama Frantei imi pare trist si superficial… Problema e mult mai complexă, mai veche și cu urmări mai mari de atât.

Nu cred că imoralitatea caricaturilor ziaristilor poate justifica indiferența față de anormalitatea terorismului.

h1

Pour vous

Ianuarie 9, 2015

*

Vorba unui prieten, si crestinii au fost ofensati si au facut o petitie! Diferenta se face intre petitie si glont.

Eu nu pot spune acum “au primit ce au meritat”. S-o spuna cine poate.
*
Ar mai fi o chestiune. O fi Franta laicizata si nu spune nimeni ca nu e, insa Franta este in plin proces de islamizare in ultimii ani. Daca trebuie sa facem efort de empatie cu islamistii, ar trebui sa nu uitam de francezi. Reactia lor fata de islamisti este asa cum am vazut-o in caricaturi pentru ca islamistii se inmultesc pe teritoriul lor si capata tot mai multe drepturi. Este de inteles! Islamistii vor tot mai mult din ceea ce nu este INCA al lor si il primesc. Daca nu-l primesc, si-l iau cu forta indiferent de zona de pe glob in care ar fi. Ca in tarile lor oricum nu permit libertati cu care nu ar fi de acord. Or asta nu poate fi normal, insa va continua. Asa ca pe buna dreptate francezii se tem de ei si nu-i au la inima. Nu vreau sa-mi imaginez ce am spune daca am avea noi parte de situatia lor.

h1

Politici

Ianuarie 3, 2015

Știu că oamenii în general au nevoie de speranță, iar românii în special am văzut – la alegeri – că simt nevoia să își proiecteze speranța aceea asupra politicii, cea mai alunecoasă sferă, după mine. Eu nu am speranțe în ce privește politica și oamenii politici (din păcate sau din fericire, nu-mi dau seama). Am altă speranță, în schimb, am speranța că Dumnezeu poate lucra și lucrează pentru binele celor care… în ciuda. Dar acel în ciuda, pentru mine rămâne valabil. Nu neapărat că sunt sceptică cu privire la orice aparent bine pe care îl văd în politică, dar să fiu muuuuult mai rezervată, măcar pentru toate așteptările pe care le-am avut până acum și de la o tabără, și de cealaltă, și de la ailaltă. Măcar pentru decepțiile care au însoțit toate speranțele cu care am votat până acum. M-am lămurit, nu mă mai pot entuziasma. Prefer să mă entuziasmez de flori, de oamenii simpli fără funcții, de răsăritul și apusul de soare, de culori.. și așa.  Speranța în politică e iluzorie. Și eu îmi doresc să fie bine cu acesta de acum, dar să sper mi se pare că m-aș forța. Și tot nu aș reuși să fiu sinceră.

h1

Dincolo

Noiembrie 19, 2014

Un prieten a plecat. S-a dus dintr-o lume în altă lume. A plecat brusc și ne-a lăsat fără grai, fără privire, fără răspunsuri. Nu pot scrie și totuși simt nevoia să scriu. Simt nevoia să am alături inimile altora. Gândesc și parcă nu pot gândi. Privesc și parcă nu văd.

Cineva îmi spunea că încă mai crede că e o greșeală. Și eu cred încă la fel. Precis undeva s-a produs o eroare și mâine ne vom trezi în lumea de dinainte. Și dăm un restore to the initial settings. Se poate, nu-i așa?

Doamne, du-i pe toți în raiul Tău.. 😦

h1

Condiție

Octombrie 25, 2014

Unele realități ne sunt date ca să vedem că toată teologia noastră nu face 2 bani dacă nu o putem trăi. Și n-o putem trăi. N-o putem trăi decât dacă primim Har…

h1

Puncte sensibile

Octombrie 4, 2014

Cred totuși că, în momentele potrivite, ne sunt date niște revelații. Foarte realiste, de altfel, foarte comune poate. Dar privite de omul potrivit cu problemele potrivite, momentele alea devin revelatorii. Bunăoară, în contextul măcinării cu privire la cum mă voi descurca, dacă va ieși bine, dacă experiența x e pe măsura mea sau dacă nu cumva e prea mult, îmi luasem bicicleta la traseu prin oraș. Și, într-o viteză măricică, ochii mi s-au oprit asupra unui băiat în scaunul cu rotile (pe la 18 ani posibil), dus de mama sau sora sa. Am apucat să-i văd privirea pierdută, părea să aibă deficiențe și la alt nivel. Mi s-au părut cutremurătoare gândurile care au urmat. Băiatul ăla are la ce să viseze? Eu pot merge cu bicicleta, pot umbla, sări. El nu poate nimic din toate astea. Eu îmi pot propune să fac ceva și să și încerc. El ce poate face? Eu mă stresez dacă o să mă adaptez într-un cadru nou, dar am atâtea posibilități de acțiune, pot renunța, mă pot reorienta, pot lucra pe mai multe planuri, pot spera; el nici nu poate spera la un mai bine; dacă își imaginează cum ar fi un mai bine pentru el.

Asta nu anulează brusc măcinarea mea, desigur, dar se adună cu celelalte momente revelatorii și mi se arată că nu sunt singură, că mi se va da ceea ce voi avea nevoie, că am primit până acum atât de mult, că uit binele pe care îl am, că am primit atât de multă iubire pe care n-o știu dărui mai departe.

Cred că la momentul potrivit, avem un nor de fum sau de foc care să ne ghideze și care să ne dovedească micimea preocupărilor noastre față de promisiunile care ne-au fost făcute. Nici eu nu văd capătul. Nici alții poate că nu-l văd. Îmi spun că n-o pot face. Dar poate aici trebuie să fim acum pentru a ajunge mai târziu într-un loc mai departe.

h1

who knew

Octombrie 4, 2014

h1

Sincerități la scară mare

Septembrie 21, 2014

Arhiepiscopul de Canterbury a îndrăznit să declare într-un interviu că a avut momente în viața sa în care a simțit îndoieli cu privire la existența lui Dumnezeu. A menționat Psalmii, cu precădere Psalmul 88, care e plin de îndoieli. A pomenit de o dimineață în care Îl întreba pe Cel Atotputernic de ce nu intervenise într-o anumită situație pentru a preveni o nedreptate.
Aici este întreg articolul.
Rumoare în tribune. Într-o discuție pe o rețea de socializare, au fost reacții de critică virulentă. Cum de își permite să declare așa ceva? Funcția sa nu îi permite asemenea sincerități, acestea trebuie făcute cunoscute duhovnicului.

Mi se pare o temă interesantă, așa că am ales să redau aici comentariul meu de acolo, cu unele adăugiri necesare. Mai mult decât interesant, cred că e și important felul în care ne raportăm la deschiderile de sinceritate ale oamenilor care conduc închinarea în biserici.

*
Nu v-ați pus problema că onestitatea preotului – dacă tot vorbim despre funcția sa – a fost intenționată pentru a crea consolare pentru enoriașii care au și ei asemenea momente, dar nu le spun nimănui pentru că nu îndrăznesc să o facă pentru a nu fi judecați, puși la canoane, poate chiar excomunicați? La spovedanie nu o pot mărturisi nici acolo pentru că funcția celui care îi ascultă spovada nu-l va lăsa pe preot(ul tradiționalist) să empatizeze cu el. Așa că enoriașul rămâne cu sentimentul extrem de apăsător al vinei că a ”putut gândi” și așa ceva, condamnându-se singuri (iar noi suntem cei mai mari judecători ai noștri), păstrând tăcerea și ajungând, astfel, un fel de ipocrit fără voia sa ori considerându-se un creștin ”anormal” sau un creștin insuficient sau poate chiar necreștin. Spun toate acestea nu doar dintr-un exercițiu de empatie, ci pentru că știu că se întâmplă aceste lucruri, pentru că știu oameni care au avut puterea să recunoască faptul că au avut asemenea momente și le-au făcut cunoscute la spovedanie și au fost întâmpinați în mod nefericit, în loc să fie ascultați deschis și sincer. S-a întâmplat la case mult mai mari în istorie și au recunoscut și aceia. Cei care au predat istoria creștinismului trebuie să știe și numele acelora.
*

Eu consider că asemenea sincerități ”periculoase” venite din partea celui care păstorește turma Domnului ar fi mai mult decât binevenite și pentru că suntem oameni, iar sentimentele omenești oscilează, iar un pastor, un preot, un episcop sigur cunoaște aceste trăiri foarte bine și și-ar putea liniști credincioșii, le-ar putea oferi un cadru în care să se simtă normali, în care să nu se teamă de propriile sentimente, întrebări. Dimpotrivă, cred că asemenea momente în care îți pui asemenea întrebări e esențial să ai cu cine le discuta sau măcar să ai pe cineva despre care să știi că a trecut pe acolo și a rămas creștin, a rămas încrezător în Dumnezeu, în Isus. Lupta cu noi înșine e cea mai grea luptă, nu-i așa? Dacă nu vedem că și cei mari le-au avut și le-au câștigat (au fost ajutați de harul lui Dumnezeu că le câștige), cum altfel ar putea creștinul de rând să aibă o speranță că este pe drumul cel bun?
Zic și eu.

h1

Un avatar

Septembrie 19, 2014

Doar creștinii care mor în Irak sunt deplânși în acest conflict dintre Israel și Palestina prin litera folosită avatarurile din rețelele de socializare? Măcar ei au o speranță într-un Salvator. Dar cum rămâne cu necreștinii care mor indiferent pe care dintre cele două teritorii? Cei care mor fără speranța unei Vieți după viață, cărora unii le fură timpul pentru a putea să-L cunoască pe Adevăratul Mântuitor.
Poate că nu ar trebui să ne rugăm numai pentru ”ai noștri”, ci pentru toți, mai ales pentru cei ce mor fără El.

Altfel, cui folosește creștinismul nostru dacă ne baricadăm dragostea între limite atât de strâmte?

semn crestin irak

semn crestin irak

h1

Dino(te)zaur

August 22, 2014

Generația tânără nu fuge de dinozauri. Nici nu-i disprețuiește. Așteaptă doar să fie ce învăța de la ei. Să vadă exemple care să ridice ștacheta, nu care s-o coboare. Să vadă cum le-ar plăcea să ajungă atunci când se vor face mari. Nu mici.

Dacă există totuși pentru mine asemenea modele în blogosfera apropiată? Da, unu. Sau doi.

Nu, nu sunt dintre cei vocali, care trag microfonul din fața altora ca să se audă ei, care ies în evidență la prima vedere. Trebuie căutați atent și priviți cu lupa. Binele e puțintel.

h1

Israel vs. Palestina

Iulie 28, 2014

h1

Regii

Iulie 24, 2014

Bunăoară, mă minunam cum e posibil ca unele lucruri să fie în așa fel aranjate încât să aibă loc tocmai atunci când le poți suporta mai bine. Datorită unor oameni care cred în tine, în ceea ce ești, care văd punctele acelea bune, strălucitoare, poți îndura mult mai ușor eșecurile care survin în anumite zile. Doza lor de încredere, de energie, de iubire contrabalansează atât de frumos și surprinzător ratările, scăpările, încât îți dă impresia nu ție ți se întâmplă să cazi, ci unuia oarecare, departe.

Și uite așa îmi aduc aminte din nou cât de important e să-i prețuim pe cei de lângă noi. Nu știm când le va folosi vitamina noastră sufletească. Poate în ora următoare. Și așa, vor putea înfrunta mai ușor mizeria din lume, fără să se dezechilibreze. Doar să se îndoaie puțin. Nu degeaba ne ies în cale anumite suflete, nu degeaba le ieșim noi în cale. Cineva ne aranjează întâlnirile, dar noi punem textul…

Să vă fie interacțiunile binecuvântate!

h1

de jurnal

Iulie 22, 2014

Atât de postmoderni în limbaj, atât de victorieni în concepții. Cum să poți lupta cu așa ceva?

h1

”Enter” a prayer

Iunie 16, 2014

Am auzit la un radio o rugăciune a unui preot. Printre altele, s-a rugat și pentru cei singuri, cei pentru care nu se mai roagă nimeni. Mi s-a părut cutremurător de ce nu ne gândim mai des sau de ce nu ne gândim și noi să ne rugăm și pentru aceștia pentru care nu se găsește nimeni să se mai roage.

Da, sigur, am putea să ne întrebăm și dacă sau ce fel de efect au rugăciunile fără nume. Nu știu, nu am un răspuns, dar cred că Dumnezeu se va uita la inima celui care se roagă fierbinte…

h1

Ai auzit de cutare? Cum nu?

Martie 9, 2014

Mie nu mi se pare că oamenii care își reclamă o poziție înaltă ar merita și admirație. Mie nu mi se pare că cei din față trebuie luați atât de mult în serios. Nu mi se pare că cei ale căror nume stau afișate peste tot ar trebui cunoscute și respectate. Asta este ceea ce cred ei despre ei înșiși. Nu cred că e potrivit să-i umfli unui om exagerata considerație față de sine însuși. Cred că cei numiți importanți e bine să fie tratați ca oameni normali. Și cei cu reclamă să pornească la start de la aceeași linie precum cei fără reclamă. Iar apoi să vedem unde ajungem. Ba mai mult, cred că aceste curse pentru importanță sunt… lipsite de importanță. Ceea ce contează e interiorul. Pe care îl ascundem cât putem de bine.

h1

ureche necondiționată

Martie 7, 2014

Un bun ascultător care nu are ascultător va deveni, cu timpul, un rău ascultător…

h1

rosturi virtuale

Martie 6, 2014

La ce om fi chemați în epoca blogurilor rapide și gratuite? La dialoguri intelectuale pe detalii teologice care nasc ieșiri nervoase și crâmpeie de orgolii? La dezbateri de show tot mai asemănătoare cu cele politice de la teve? La întreceri de argumente și raționamente care de care mai sofisticate întru exhibarea capacităților? La formarea de tabere și clanuri? La tolerarea celor pe care nu-i iubim? La simularea iubirii inexistente? La stilizarea ironiilor pe care ni le lăudăm ca și cum ar fi mari dovezi de prietenie și de inteligență? La găsirea unor idei cât mai creative ca să fim cât mai diferiți de restul lumii într-un exces de autenticitate cu orice preț? La colectare de likeuri și oripilare de dislikeuri? Oare la ce om fi chemați?

h1

micul artist

Februarie 13, 2014

«Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiți despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat însemnate. Nu vă întreabă niciodată: ”Ce sunet are glasul lui? Ce jocuri îi plac mai mult? Face el colecție de fluturi?”. Ci întreabă: Câți ani are? Câți frați are? Câte kilograme cântărește? Cât câștigă tatăl lui?”. Numai atunci cred ei că îl cunosc. Dacă le spuneți oamenilor mari: ”Am văzut o casă frumoasă, din cărămizi trandafirii, cu mușcate la ferestre și cu porumbel pe acoperiș”…, ei nu sunt în stare să-și închipuie cum arată o asemenea casă.»

(Antoine de Saint-ExuperyMicul prinț)

**

«Cred că aş face totul la fel, pentru că structura mea de mare naivitate, care de multe ori a fost lovită pe nedrept, nu se poate schimba. E firea mea.

Nu mă văd prudent. Nu mă văd calculând meschin. Am fost întotdeauna un om echilibrat şi tot pe drumul ăsta aş merge.»

(Dan Puric)

h1

Micii prinți

Februarie 6, 2014

Dacă tot ne place să fim copii – și e bine că ne place – poate n-ar strica să ne gândim la ce anume să fim copii. Mai puțin suspicioși, bunăoară, că ei nu riscă să vadă motivații întunecate în gesturi neutre sau frumoase. Riscă doar opusul, dar parcă poți fi cu toate în viața asta?

h1

no, rien de rien

Ianuarie 22, 2014

Provocarea pe care o aduce părerea de rău, regretul, o văd a se afla în autovictimizarea în care ne lăsăm atît de uşor să cădem. Şi, în loc să ne concentrăm atenţia spre durerea celuilalt pe care vrem s-o alinăm, dăm astfel în egoism şi egocentrism. Cu alte cuvinte, nu iubire de celălalt, ci iubire de noi înşine. O provocare, într-adevăr.

h1

Mărturisiri (4) grâu și maci

Ianuarie 18, 2014

”Poporul român e popor-grâu. Germinează și mai târziu. În țară sunt oameni-maci, izolați prin câmpul de deșert, ei sunt strigătul de viață.” (dan puric)

h1

Mărturisiri (3) pământul

Ianuarie 18, 2014

”Pentru țărani, pământul nu e spațiu, e timp, el e transfigurat istoric, nu se poate vinde; țăranul e proprietar moral.” (dan puric)

%d blogeri au apreciat asta: